Ana si Groparele

Ce nume simplu! De numele “Groparu” zic, of cors.

Prima dată am văzut-o pe Ana la mare. Eram în vacanţa dintre anul 1 şi anul 2, şi ea era pur şi simplu superbă.

Voi ştiaţi că până să intre foarfeca în părul româncelor, cândva pe la începutul secolului XX, toate (98%) erau bălaie?  Ei bine, ştiaţi că înainte de a intra fast-foodurile în România şi de a se aşeza temeinic pe şoldurile, coapsele, cururile şi burţile româncelor, dragele noastre compatrioate erau TOATE superbe? De o cioplitură remarcabilă? Deci nu mă înţelegeţi greşit, nu că ar fi ceva în neregulă cu o femeie cu carne pe os; mai ales că astea mai plinuţe, zice-se, îs cele mai demenţiale la pat, şi alea frumoase-frumoase şi scobitori se opresc în toiul fornicării copulare ca să vadă dacă nu le face burta cute (şi aici Groparele nu se poate abţine de la o grimasă lămâistică). Dar în Costineştiul anului ’98, te plimbai pur şi simplu prin colecţia de vară-toamnă de cele mai frumoase pământence. O oază de frumuseţe, o plajă nebună de venezuelence topless (dacă nu mă înşel, ţara cu cele mai multe Miss World).

Şi pe  plaja asta plină de superbităţi, cine îmi sare iremediabil în ochi? Ana, mâncu-v-aş. Ana.

Topless, cu bikinei d-ăia cu jnur. Stătea fata pe nisip, într-o vară mult prea caldă, întinsă unde se spărgeau valurile, şi se rostogolea, cu sânii zâmbitori către soare. Tunsă zero. Deci zero! Şi îi stătea demenţial. Şi vă jur că nu era ochi de mascul care să nu lăcrimeze salivă. Vă jur! Şi un italian mai cărunţel care a încercat să o agheţe şi-a luat un flit cum nici un conaţional de-al lui padrino nu şi-a luat vreodată de la vreo româncă, de la retragerea aureliană încoace. Deci la faza asta fata a crescut în ochii mei cât Burj Dubaiul, fiindcă puţine românce sunt în stare de asemenea decizii virtuoase când e vorba de halitori de macaroane. Mai ales dacă e şi bătrân!

Io toată viaţa am fost timid cu fomeile; aşa că nu am atacat reduta în faţa căreia bunicuţul italian sângerase ca un viţăl abatorizat, marca bălţată românească. Dar am păstrat în memorie căpşorul ei cheluţ, cerbicia ei, exclusivismul erotic şi tăt ce era ea, Ana, poezia  (am auzit pe cineva strigând-o pe plajă cu numele ăsta).

Eu şi cu Ana nu ne-am mai întâlnit până prin iarnă; când, dintr-o dată, mi-a zâmbit dintr-un poster în magazinul Central, şi ulterior dintr-un clip – reclame la un producător clujean de sutiene. Şi ea avea, măi frate, cu ce umple cupele alea; deci avea. Şi am zis – ha! destinul. E din Cluj, deci; deci ne vom întâlni cât de curând!

Şi au mai trecut doi ani, şi-mi spune un prekin – bă, zice, ţie-ţi plăcea de Ana, aia din reclame? Bă,… da, no, da. Di ce? – Te caci pe tine, zice ăsta, am fost la un chef, era şi ea p-acolo. Ioi! strig eu, fain! Şi? – E! zice. E o drogată şi-o beţivă, dă-o-n quisda mâne-sa. Ana! strig eu, cu pumnii încleştaţi! – Ana, mă, e o boarfă, dă-o dreq. O supt la votcă şi o băgat la pastile în ea până o adormit pe canapea; şi i-or pus ăştia o hîrtie pe piept cu “GAME OVER. INSERT COINS”, şi i-or făcut poze, las-o-n bruşul ei.

Şi nu am vrut să îl cred; până când nu mi-o arătat altcineva, peste vreo 5 ani, un filmuleţ porno cu Ana făcut la Budapesta, Ana, deci fosta mea Ana şi cu încă o româncă, şi cu doi futadores. Care futadores or făcut swinging cu fetele alea, şi le-or făcut ferfeniţă toate orificiile fetelor într-o ordine dintre cele mai năstruşnice, şi le-or pus şi pe ele să îşi facă tot felul de năzbâtii una alteia, şi la final s-au deşertat la Ana pe chelie, că ea era tot tunsă zero, şi îi stătea mega-bine, mai puţin când s-o umplut de aracetul de la ăia doi futadores, că nici nu mai putea vedea nimica, săraca, aşa i se prelingea pe pleoape.

Şi din momentul ăla nu mi-o mai păsat de Ana, fincă am scos-o de la inimă pe Ana definitiv, şi bag samă că nici nu o fost iubire adevărată între noi doi, fincă nici măcar o secundă nu mi-am pus problema să trecem amândoi împreună peste acel moment dificil din relaţia noastră, şi să fim fericiţi împreună până la moarte!

46 lovituri, dă-i și tu!