Există, pe lângă Olimpiada mare, şi Olimpiada cealaltă. Olimpiada mută a celor care nu vor ajunge la jurnalele de sport înaintea ştirilor despre fobalişti şi maşinile lor.…continue reading →
Nota Groparului: De fapt postarea asta ar fi trebuit să o pun aseară, dar am pus-o pe cea anterioară, cu Iordania. Asta e viaţa!
Ajunși la conferință, am avut primul șoc: dacă la noi la Românica o chestie de genul câteva sute de persoane e un coșmar, ei aflați că la TechEd or venit peste 15 mii de suflete. 15 mii! Am auzit chiar 17 mii vehiculat,…continue reading →
În timp ce alții se pregăteau ușurel de mini-vacanța de iarnă, la fel de ușurel m-am trezit că trebe să mă duc în Iordania; colegul care trebuia să meargă nu mai putea, așa că am rămas doar eu. Bine, dacă-i musai ca de voie bună, ce să facem, nu?…continue reading →
Îl lovesc din nou, cu sete, o dată şi încă o dată, cu picioarele în burtă. E întins pe jos, pe frunze, şi se chirceşte ca un vierme.
Deja mă dor picioarele de cât am dat în el. Simt cum îmi zvâcneşte degetul mare de la piciorul stâng,…continue reading →
Sâmbătă dimineaţă plec să mănânc ciresă la mătuşa Luşca - o ştiţi, e aia cu copiii în Franţa (spre deosebire de mătuşa Ţâca, ai cărei copii sunt în Italia şi care creşte căpşuni). Aşa că nu voi fi aici …continue reading →
Avem și Iordania, da’ parcă v-aș da raportul live, din America.
Undeva prin anii ’80 am citit o carte numită Frumoasa Adormită, de un nenea meseriaș, Radu Tudoran.…continue reading →
M-a pus UE să vă cer aprobarea pentru cookie-uri pe care nu le folosesc niciodată, că și-așa n-am ce face cu ele. Asta e. Setări prăjitureleNo binie
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.