Şi-a trecut şi tura asta!

Mulţumesc tuturor celor care au lăsat un scris cu pipi pe  zid la Groparele pă site cu urări de bine, mulţumesc celor care m-au sunat sau mi-au YM-it sau e-mailat sau facebook-uit un LMA, şi nu e nici un fel de stress pentru cei care au uitat că e ziua mea, fincă io nu-s d-ăla care încearcă să iasă în evidenţă că ce superb e el în comparaţie cu prietenii care uită să-l ureze de bine la aniversare, şi le bate buca 5 minute când îi vede.

Aniversarea de anul ăsta fusă chiar specială. Şi ştiţi de ce? Nu fincă îmi place să mă baje lumea în seamă că e ziua mea (plm, doară d-aia am blog, da? că-s un complexat nefericit cu locul său în lume, şi încearcă să compenseze frustrările sale financiar-bancare cu un statut de semi-vedetă online). Nici pentru că mi-or cântat nepoţii “Happy Birthday, Onkel Groppy” la telefon, de tot m-am udat, şi cred c-am şi picurat; şi nici pentru că am băgat licori cu semnul  “%” pe etichetă în fizic, aşa cum şade bine Groparelui; şi nici fincă am mers într-o zonă care pe mine mă umple de îndreptăţită mândrie patriotică – Răşinari, măi copii, lângă Sighie, la pensiune, locul de unde or pornit alţi bloggeri mai puţin mediocri ca mine, cum sunt Şaguna, Goga şi Cioran.

Nici fincă m-am întâlnit cu tot felul de prekini cu care am tot beut şi am râs. Şi nici fincă am păpat iahnie de fusaică şi gulaş, făcute la ceaun, de şi acuma-mi ling dejtele, deşi au gust de tastatură de garsonieră. Şi nici fincă am apucat să vizitez Păltinişul, şi să cumpăr telemeauă şi caş şi pastramă de oaie de la băştinaşi pe care mi-am şi permis să îi cert că ce-i cu preţurile alea, de instant am şi primit discount (dacă nu era criză primeam şi o brişcă în gât, cadou, că răşinărenii nu prea ştiu ei să facă debate-uri).

Şi nu o fost o aniversare faină fincă i-am bătut pe toţi la darţ, şi noaptea am dansat şi am făcut grătare şi am văzut documentarul ăla despre swingeri, pe NatGeo; şi nici fincă am apucat să mai şi dorm cu poftă, eu, insomniacul convins; şi nici fincă am purtat clopul meu făcut de Dădârlat Ilieş din Sălişte, şi mă salutam cu indigenii purtători de clop identic de la egal la egal, şi io mă simţeam de-al locului. Nu.

Deci io m-am simţit foarte bine la ziua asta a mea fincă nu eu ţineam cheful, ci alt prekin, căruia-i urez LMA şi pe această cale, şi tot weekendul am băut şi am mâncat pe banii lui, ceea ce mi se pare cadoul perfect pentru o puturuşenie de zgârcoman de om ca mine!

Update: ar mai fi trebuit sa ma simtesc bine si finca dumineca am ajuns in emisiunea Penetreanului, care un pic m-o facut să mă simt cneaz blogosferic, asa, un voievodaş de regat mai mic, da’ totuşi tarabostes d-ăla de chimniţă cu vinuri! No, mersi fain, domnuc;)

Azi nu cotcodăcim, ci crivăţim!

Azi, fincă e o zi cu nevoi speciale, am guest-postit pe www.andreicrivăţ.ro; nu am pus postare cotcodăcită, că ăştia deja m-au depăşit în zelist, unde, ca şi în trafic,ro, sunt în cădere liberă, ca Mary Poppins fără umbrelă. Şi eu îmi rod unghiile de invidie, că-s mai ciudos eu, aşa, de felul meu, că-s arghelean d-ăla najpa, de n-ai vrea să-l ai în spatele tau în trafic sau în troleu, la munte sau la mare.

Deci: postarea mea de az e acilea. Sănătăţuri!

Concursul de nuduri se apropie de final

Dragi compatrioţi,

În noaptea aceasta, la ora 00:00, concursul de nuduri soldat cu modestul premiu un link de câteva luni bune pe site-ul în care vă aflaţi acum cu năsucurile voastre, recte groparu.ro, se sfârşeşte. Câştigătorul va avea şansa să îşi expună nudul câştigător la mine pe părete, întru vecinica alinare a ochilor gropăreşti, mereu însetaţi de frumosul feminin, care e şi etern, el. Se mai pot totuşi înscrie amatori până la termenul limită.

Părerea mea este deja formată în ceea ce priveşte cel mai frumos nud, şi v-o voi împărtăşi mâine. Până atunci, dacă doriţi să-mi comunicaţi preferatele voastre de care eu voi ţine cont, nu ezitaţi să-mi lăsaţi un comment cu link către nudul favorit. Unele site-uri nu contin tot path-ul în bara de adresă, dar îmi puteţi indica în scris care nud aţi dori să bântuie nopţile, dacă din nenorocire aţi fi eu (gen “site-ul X galeria Y poza Z”). Hai, că dacă nu vă plăcea viaţa, femeile/bărbaţii, chefurile şi petrecerile nu eraţi voi acum pe site-ul meu, ci aţi fi citit ceva mai cult, gen bloguri sportive.

Reamintim participantii, în aceeaşi ordine aleatoarie, la nimereală:

Lorand: http://www.lorandpeli.ro
Dănilă: http://www.studioimagic.ro/
Dani: http://idaniphotography.daportfolio.com/
Bar paintings: o fată

Iar Night Elf se inscrie din oficiu cu a sa http://bp0.blogger.com/_JIjMvOsukOY/SHfuxKlDrSI/AAAAAAAAAF4/go-kzSyCUcY/s1600-h/1.jpg.

Încă una din Deltă, da?

Se întâmpla prin anii ăia ’80, când maşinile care veneau în Deltă din tot felul de judeţe limitrofe gen Maramureş, Dihor, Cimişoara sau Satu Mare erau ţinte sigure de furat: dacă au ajuns până acolo, sigur aveau benzină, şi pe vremea aceea benzina era aur cu diamante, că nu dădea Ceauşescu voie la gazolină, deci nu e cum zic pensionarii din trolee.

Şi o gaşcă de pescari suceveni se găzduiesc la ceva lipovean, şi îşi lasă maşinile în curte la om, şi pornesc, pescăreşte, prima seară cu un ciolhan de pomină, strochit cu tăt felu’. Şi cu amânat pescuiala pe a doua zi.

Şi a doua zi, se descoperă inevitabilul: unele maşini fuseseră răscolite de hoţi cu o noapte înainte, şi se şterpelise din ele tot felul de artefacte de pescuit!

Şi criză mare o ieşit, nu ca şi criza asta, că pescarilor nu le place să fie furaţi! Şi plângeri la Miliţie, şi porcherii. Dar oamenii nu uită pentru ce au venit, şi pleacă la agăţat, şi revin seara de pe baltă, şi mai încing o tură de chef, că pescarii, din câte ştiu eu, nu sunt pocăiţi, să beie numai suc de mere.

Şi şi a doua noapte hoţii vin şi fură! Şi iară crize emoţionale, cu pescari care jură că îi prind pe hoţi şi le fac felul! Dar gazda, lipovean, după cum zisei, le spune: “bueeeey, eştia îs din sat, d-acilea, mă! Păi pe mine mă fură ăştia? Las’… că stau eu la noapte într-una din maşini, şi mi ţi-i prind eu, şi ca pe lilieci îi răstignesc de uşa şurii! Să-i învăţ eu minte să mai fure de la mine!”

Şi în seara aceea, pescarii noştri iar s-au îmbătat, că tre’ să fii prostu’ Deltei să  nu bei în Deltă dacă mergi ca pescar; numai gazda a petrecut noaptea pişcat de 4 miliarde de ţânţari într-una din Dacii, aşteptând înfrigurat să prinză hoţii de benzină şi de artefacte pescăreşti.

Şi toată noaptea nu a venit nimeni! Şi a ieşit pe la 6 dimineaţa din maşină, dând cu pălăria de pământ, că el o fost la lucru când s-o împărţit norocu’, şi futu-i. Şi merge să trezească pescarii, să le facă micul dejun, să dea drumu la păsări în ogradă… apropos de păsări, ia să dea el drumul la păsări… şi în acest scop se îndreaptă către coteţe, şi începe: “pipipiiiii…. pipiii…. păsările lu’ tata! galiţelor! haidaţi la soare! pipipiiiiiiii! hai că e dimineaţă” – şi deschide coteţul.

Şi era să facă infarct! Că descoperă că hoţii nu mai avuseseră treabă, noaptea aia, cu maşini, benzină şi artefacte pescăreşti! Ci furaseră toate găinile, până la ultima. Da. Pe toate.

Inca una din Deltă

Ajungem in Deltă, da? Libertate! Puii mei, pentru asta o murit William Wallace. Păi ăla o murit degeaba, ca prostu’?

Şi ne punem corturile pe Lacul Roşuleţ, pe drumul de frontieră şi de costişă ce duce la Chilia, sau la Sulina – depinde, la fel ca restul lucrurilor din viaţa aceasta.

Şi ne punem monturile, ne lansăm beţele, ne întindem scaunele, ne întindem parapleul, ne gonflăm… ăăă… aia… domnişoara… deci barca, ne construim frigiderul la umbra trestiilor unde ne punem salamurile, coropişniţele şi râmele şi viermuşorii de cadavru, şi ne otrăvim cu carcalete (1/5 apă milenară, 4/5 vin alb buuuun) şi dormim ca pruncii, că era seară, şi noi venisem vo 600 km.

Apus de soare in Delta

Până la 3 dimineaţa.

Când pe drumul de costişe ce duce la Chilia, sau la Sulina (depinde, la fel ca restul lucrurilor din viaţa aceasta) vine un microbuz în miez de noapte, care ne arde un claxon la 3 metri de cort – de am sărit ca arşi! Să ne salute omu’.

Fugim la undiţe, verificăm totul, mai băgăm o pipă, somnul ne era deja farfarisit, dar totuşi ne băgăm înapoi în cort pentru încă o oră de tras la aghioase.

A doua seară repetăm figura, şi iară vine nemernicul şi ne trezeşte, buimaci de somn, 3 ore după ce ne-am pus să dormim.

A treia seară repetăm figura, şi iară vine nemernicul şi ne trezeşte, buimaci de somn, 3 ore după ce ne-am pus să dormim.

A patra seară repetăm figura, şi iară vine nemernicul şi ne trezeşte, buimaci de somn, 3 ore după ce ne-am pus să dormim.

Deja eram exasperaţi. Şi am hotărât, în a cincea noapte, cu mari eforturi, să ne trezim la 3 fără 5, ca să nu ne mai trezească şoferul! Ba, chiar să îl oprim şi să îi cerem CV-ul.

Din a cincea noapte, şoferul nostru nu ne-a mai onorat cu prezenţa. Fapt care ne-a frustrat, pentru că am descoperit că, după ora trei dimineaţa, nici unul dintre noi nu ma aveam somn dacă nu mai eram claxonaţi!

Aşa că nu am mai prea putut dormi mai deloc, aproape nici unul, de atunci încolo, tot sejurul nostru în Deltă.

Ce-mi făcea Greuceanu în Jermanica?

Deci e-mail, da?

“Bah! bătrâne, ce nu face omu’ la plictiseala?!

Io cu Mihai asta, colegu’ de la Lazăr, ştii tu care, stăm cam în aceeaşi cameră la un hotel…. si am hotarat ca fiecare face de serviciu, intr-o zi unu, in cealaltă zi, celalt! Bă! tre’ să gătesc, spăl vasele şi cam atat. Când îi rându meu gătesc cartofi cu te miri ce, se face! No-apăi stai că-i vinie rându lui Mìhai (c-asha se prezinta el in engleză, cu accentu pe i, bou’ pulii mele…). Bă, io stăteam aşa întins pe pat când îl văd că Mihai al mieu s-apucă să facă pireu… fierbe apa, pune prafu’ (cartofii din Jermania), începe să sară ştrochi, fuge Mihai, se ridică sfara, porneşte alarma incendiu, vine: receptionera, manageru’, vro doi bodigarzi, femeia de serviciu etc. “Nu trage Nea Herr….che, Ich bin rumanische!!!” asta ca asta… ne laudă ei un pic şi pleacă….

Next dei, gătesc io, totu’ ok.

Cealaltă zi, sâmbătă, ziua lui Mìhai (c-aşa se prezintă el în engleză, cu accentu’ pe i), găteşte pulpe de pui… io stau ca de obicei în pat şi mă uit la tv, apoi îl văd că pune uleiu’ la încins, se apropie cu pulpa îngheţată de tigaie şi zic: “Stai! Bă! ce franzela mea faci?! pune şi oleaca de apa ca să se fiarba mai întâi… şi ia Mìhai (c-aşa se prezintă el în engleză, cu accentu’ pe i) un păhărel de ţuică şi-l umple cu apă şi-l arunca în tigaia încinsă… se sperie Mìhai (c-aşa se prezintă el în engleză, cu accentu’ pe i) şi fuge de lângă vulcanu’ nărăvaş, se ridică sfara şi…… vine manageru’ (sa ţi-o crezi numa tu şi cu mă-ta)… nimic… vreo 5 minute… aerisim, şi… ca sa fac mishto de el ii zic: auzi pompierii cum vin… s-auzea o sirenă de departe… nu trec 2-3 minute: politie, salvare, maşina de pomieri de aia roşie şi mare cu becuri multe, au inconjurat hotelu’, au urcat fire-meni de ăia cu costume şi căşti, doctori şi asistente etc…. am poza cu maşinile….. . Şi ui ashe NI, de atuncea şî până în zilele noastre a gatit numa’ Greuceanu cel viteaz…..

Al tau

Flaviu

PS. shi mai am una…..mai faina ca sta, tot cu Mìhai (c-asha se prezinta el in engleza, cu accentu pe i)”