Urzica
– Gropărele, mâinile sus!
Ajunsesem, din disperare, pe lângă Cluj, în ceva pădure.
O pădure mai specială, unde sălăşluieşte misteriosul copacul-vagin.
Dacă nu am fi ieşit în aer liber să alerge ăsta micu’ pe undeva, ni s-ar fi urcat în cap, ne-ar fi răsucit gâturile ca la puii de găină şi ar fi jucat sârba pe mormintele noastre 48 de ore non-stop.
Apoi s-ar fi oprit să bea puţintel lăptic.
În fine.
În pădure, pe malul apei, puzderie de urzici. Da’ puzderie! Suficient cât să hrănim jumate India pe perioada musonului. Şi aşa o perdea formidabilă formau urzicile, că nu exista fiinţă care să le poată traversa fără să înjure.
– Coptile! Mâinile sus!
Nimic. Era şi un pic obosit, e drept; dar pe mine nu mă ascultă nimeni la mine-n familie, decât cel mult maxim ferestrele şi o canapea.
– Sus mâinile că te urzici! Mâinile sus! Mâinile sus! Mâinile sus!!!!!
S-o urzicat. L-am văzut cum se schimonoseşte de durere: copil, no.
– Mâinile sus!!!!
În momentul ăla m-o ascultat, şi-o ridicat mâinile şi o trecut cumsecade, fără dureri suplimentare, de cealaltă parte a perdelei de urzici.
– Coptile! Fii atent la mine. Asta este o urzică. E o plantă foarte benefică, dar care – uite – te înţeapă. Ştii? Uite-te bine la ea. Vezi cum are frunzele, parcă sunt cioplite? Să te fereşti de ea când o mai vezi, bine? Mno… ai reţinut cum arată?
– Da, zice Gropărelu’.
– Sigur-sigur?
– Da!
– Mno bun.
Ca să desăvârşesc lecţia de botanică, mă întorc puţin în stânga, unde buruienile crescuseră aşa de tare, că puteau adăposti între ele o sută de mii de vietkongi:
– Ia zi, vezi vreo urzică aici?
– Da, zice Gropărelu’.
– Unde? întreb.
– Aici! zice el, şi pune mâna pe ea să mi-o arate.
Vezi cum faci cu laptele de găină! 😀
@ Jademan: tucu-ti memoria ta de elefant!
Da’ tu cand te-ai ” urzicat” ultima oara ?
Gropare, am auzit că face bine la arsura de urzică, de-aia zic. 😀
Şi când s-o face mare, să-i dai cheile blogului! 😀
Bine că nu l-ai lăsat să facă pipi în urzici, asta mai lipsea. 😯