Parcasem mașina foarte ilegal, ca-n fiecare dimineață: hăpt în fața ghenei de gunoi. Eram în plin proces de înduplecare a Gropărelului: tati, nu putem merge acuma să-ți cumpărăm macaraua aia pentru plastelină pe care ai văzut-o aseară în Polus, că acuma trebe să mergi la gădăniță! Să faci bani pentru tati, să-și poată cumpăra bere și mulinete!

Maică-sa plecase la muncă, că dacă rămânea acolo se punea și ea pe plâns.

Negociam aprins (o discuție cu FMI-ul e nimic în comparație cu negocierile cu un prunc de 3 anișori, iar bazarul din Turcia e un fel de creșă pentru sugari), deși mintea mea era încă încă prinsă cu analiza imaginii unui taxi văzut în dimineața asta – o mașină cu tricolor, medalioane cu Avram Iancu și număr de “U” Cluj.

Taxi cu tricolor si Avram Iancu
Patriot!

Ocupat cu implorările mele fierbinți, observ o doamnă cucoană misterioasă și venerabilă care venea către ghenă în timp ce se uita un pic urât la noi (deși avea loc berechet să treacă la containere). Purta niște colanți din ăia old-fashion de zici că erau făcuți din carpeta aia celebră cu “Răpirea din serai” (nu m-am uitat mai îndelung, pentru că nu obișnuiesc să mă holbez la cracii pensionarelor) și pe umeri o haină mai răsărită cu glugă cu blăniță: se vedea că ieșise dintr-un bloc din apropiere.

În timp ce eu mă rugam de sfinți, Dumnezei și Gropărel să se înduplece și să înceteze odată cu crizuța, doamna respectabilă pensionară se strecoară în ghenă și începe să răscolească. Apoi, după 3 minute, scoate o carte roz cu imagini pentru fetițe și exclamă:
– Deci aici erai!

După care misterioasa doamnă a plecat la fel de misterios pe cât venise.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 9 comments

  1. dush Reply

    :)) daca trebuia sa caute dupa cele 3 lingurite de argint pe care odrasla le-a aruncat la gunoi dupa ce o mancat gem, atunci sa vezi distractie :)))

  2. marius Reply

    Monede, polistiren si bile de plastic in caca ati cautat, sa vedeti meniul de ieri al copilului? Daca-s colorate inseamna ca sunt si bune de mancat…

  3. dush Reply

    doamne fere, nu! Io am aruncat doar d’alea de inox :)) si nu s-o obosit nime sa le caute :)) doar imi imaginam :))

  4. Marian S Reply

    De-aia e bine să te uiţi la al optulea tube, nicidecum pe cărţi roz. 😳
    Ditamai PC-ul meu nu are cum să ajungă la ghenă. 😯

  5. Groparu Nemernic Reply

    @ marius: dupa cum merg lucrurile in tara asta, s-ar putea sa ajungem si-acolo…
    @ Marian S: auci! Am tableta. Deci am toate sansele sa ajung in locul batranicii!

  6. Andor Reply

    Io am rascolit gunoiul din ghena dupa paleta de la masina de pita… Noroc ca la 30′ dupa ce l-am dus am vrut sa pun sa fac. E, si de 2 luni tot caut sa-mi iau inca o paletuta de rezerva, ca-mi creste alalalt micu’ si poate repeta isprava lu frate-su’

Leave a Reply to Marian S Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *