Femeile nu sunt niciodată mulţumite – lecţia 4532

Acum vreo 7 ani, Gropăroiu, tatăl gropăresc, s-o dus la container să arunce gunoiul. În mâna cu sacul de gunoi ţinea şi borseta cu toate actele care-l făceau pe el cetăţean român şi şofer. În drumul spre container, între punga de gunoi şi borsetă s-a dezvoltat un concubinaj, aşa că, atunci când s-a dus prima în container, s-a dus şi a doua, într-un moment de neatenţie.

După vreo două zile, Gropăroiu numa’ nu-şi mai găsea existenţa; şi când şi-o dat seama ce-o făcut, s-o dus val-vârtej în container, pe care l-o escaladat ca un alpinist şi o început să caute febril borseta prin gunoaie. “A înnebunit domn’ inginer!”, şi-au zis atunci vecinii, fără să aibe vreunul curajul să-l întrebe ce s-a întâmplat (veneau, îşi lăsau gunoiul şi plecau mai departe clătinînd din cap). Fireşte, borseta nu a mai fost niciodată găsită, iar ruşinea pluteşte şi acum deasupra familiei noastre, Johannis nu mai răspunde la SMS.

Au trecut, aşa cum vă spuneam, 7 ani; şi săptămâna trecută, părinţii gropăreşti au venit la Cluj să stea cu Gropărelul, care primise o săptămână de concediu de la Academie. Au stat ce au stat, şi vineri, când au plecat, şi-au lăsat – fireşte – borseta cu toate actele posibile şi imposibile la noi, la Cluj.

După ce am aflat că borseta rămăsese la noi, a doua zi am încercat să fac tot posibilul să le găsesc o maşină care să le ducă bunul în Sibiu. Dar înainte de asta, sâmbătă dimineaţa am tras un suc la storcător, că Gropărelu’ e nebun după maşina de făcut suc, că e din aia de 70 CP care face ca un motor de vapor – ccccjjjjjjjjjj, apoi hrhrhrhrhrhrrhrhrhrhrrsssshshhhhhhh, şi când bagi morcovelul cu ridiche neagră şi banană face prprprprprprrruuuuuuummmmcccrrrrhshtr!!!! Şi Gropărelu’ e fericit şi chiuie ca-n Ţara Oaşului.

Curăţînd legumele, am lăsat din neglijenţă depilatorul de legume pierdut între cojile de cartofi, goji şi rabarbăr din chiuvetă; şi, fireşte, când am făcut curăţenie, i-am făcut vânt în punga de gunoi fără să-mi dau seama.

Apoi am coborât cu punga de gunoi şi borseta buclucaşă jos, la gunoi şi apoi la maşină. Şi nu m-am putut opri să nu-mi aduc aminte de taică-meu care îşi aruncase din greşeală borseta la gunoi acum 7 ani. Şi m-am bucurat că eu nu am păţit şi eu ca el; pentru că, deşi am aruncat-o şi eu la gunoi din greşeală, am fost pe fază şi am recuperat borseta numaidecât.

Ei; dar de curăţătorul de coajă uitasem, şi când mi-am dat seama de amploarea catastrofei, nu am întârziat să-i comunic nievestei:
– Nievastă… ştii tu curăţătorul ăla de legume? Ăla care îţi place ţie, roşu şi frumos?
– Ce-i cu el?
– L-am atuncat la gunoi, din greşeală.
– Acum! Acum mergi şi-l cauţi!
– Tu muiere! Io, să mă duc să răscolesc prin gunoi…? Io, om cu două masterate?
– Era Tupperware!!!!

Nievastă-mea e în stare să-şi vândă cristalinul ochilor pe, să zicem, o bilă neagră de plastic ordinar pe care scrie Tupperware. Este marca ei de suflet, mai degrabă renunţă la cremele de camomilla şi grăsime japoneză decât să lase în urmă o singură ustensilă Tupperware.
1 tupperware
Cam aşa ceva; dar în loc de inimioară avea ca un buric.

Mno; ca de obicei, porunca ei e dorinţă pentru mine, aşa că fuga repede la container; unde am forat eu şi am dat la o parte câteva pungi de gunoi de acolo, suficient cât să mă vadă jumătate din vecini, dar când am început să dau de necazurile mai serioase din gospodăriile oamenilor, m-am descurajat şi am revenit acasă cu coada între picioare.

Nu vreţi să ştiţi ce mi-au auzit urechile în acea după-masă; şi, cuprins de disperare, am luat legătura cu bunul meu prieten sultanul din Brunei, care mi-a trimis curăţătorul lui strămoşesc de legume; este cel mai valoros curăţător de legume de pe planetă, locul 1 în revista Forbes, aliaj de iridiu cu titan şi gaz nobil, bătut cu safire şi smaralde şi zirconiu natural, cu lamă de la katana lui însuşi Shinto Voinicul, legendarul haiduc nipon; care taie până şi scuturile bionice de pe USS Enterprise.
– Era mai bun celălalt, mi-o retezat-o nievasta din prima.

15 lovituri, dă-i și tu!