Ce? Deja e joi? Doamne, cât iubesc io Sântămăriile!

Aşadar: weekendul care a trecut l-am petrecut într-o companie aleasă (Compania de Bere Someş-Dej) într-o zonă frumoasă ca un decolteu: Scărişoara. Io, care am cam bătut Ardealul în lung şi-n lat, îmi scăpase tocmai zona aceasta din Apuseni nevăzută (alături de altele, fireşte!), aşa că atunci când Teioşanu Teișanu m-a anunţat că a pus la cale ditamai ieşirea cu oameni şi bloggeri am zis răspicat DA! E drept că am uitat să-i cer voie nievestei, da’ o fost OK când i-am spus că poate veni şi ea.

Cu o noapte înainte de plecare, Opel Corsa proprietate personală şi-a paradit alternatorul (altă postare pe tema asta va urma în viitorul apropiat, că iar am păţit tăt felu’); aşa că cu gingăşie şi altruism, tovarăşul Gaben s-a dat de trei ori peste capete şi a făcut rost de o caleaşcă Skoda Octavia cu motor de 1.2, dar nervoasă ca un adolescent, în care am încăput ambele familii, noi cu tot cu bulendrele Gropărelului, care nu sunt puţine (mamelor din lumea întreagă, voi ştiţi la ce mă refer). Dacă nu iereau ei, nu ştiu ce ne-am fi făcut! Drept pentru care le reformulez mulţumiri.

Am plecat târziu din Cluj, aşa că am ajuns acolo cu mare retard. Gaşcă mare: Chinezii, Marta, ManafuȘtefan Murgeanu, Andrei Crivăţ, numita Peschetta şi inculpatul Petreanu, Hădean cu Hădeanca şi Tito, famelia Eftimie, familia BMW Ghizi, plus încă 2 doamne și 2 domni ale căror nume Crivăț nu le-a reţinut minte şi eu nu vreau să vi-l divulg, pentru că nu le-am cerut voie.

Ne-am cazat la pensiunea Dobra din Gârda de Sus, just în centrul localităţii, ţinută, evident, de familia Dobra, telefon: 0748 215 689. Care pensiune e manageuită de două doamne aprige care mestecă în balmoş de zici că îşi chinuie bărbatul!

Adică cu sete nazistă. Şi al căror balmoş – deci s-avem pardon, da? – înoată în unt ca raţa-n tău, şi norocul nostru că am stins cu pălincă din aia bună, altfel la ora asta donam ficaţi. Nu mai zic de plăcintele pe vatră cu brânză consumate, că ne-o venit chef să tragem la coasă, sau măcar la aghioasă.

Şi nu în fiecare zi bei palincă cu primarul, da? Să ia aminte şi alţi primari.

Prin zonă mai erau nişte turişti prinşi de ploaie, care se uitau la noi cruciş; şi când să le oferim şi lor un balmoş, duşi au fost! Na! Poftim cultură!

S-au vizitat aşadar:

– Cheile Galbenei (eu am rămas cu Crivăţ să-i schimbăm pempărşii lu’ Gropărelu’, că cineva trebe să se sacrifice la mine-n familie! În timp ce nievasta plecase la vânătoare, zici că era zeiţa Bendix)
– Peştera lui Ionele, unde am şi făcut balmoşul din poveste, pe o ploaie cu grindină:

 


– Peştera Gheţarul de la Scărişoara (intitulată sugestiv, repet):

  



Nu contează că gheţarul are 26 de m adâncime, el cică se tot topeşte.

– Am tras cu arcul (o chestie bestialăăăă, mulţumim, Ghizi!), şi am avut o surpriză neplăcută: nievasta mea a făcut cel mai mare punctaj. Dintre toţi. Nu, nu glumesc. Deci de acum o să cumpănesc mai îndelung când îi cer voie să mă lase la bere, că pân-acum o tot ameninţam: “Şi dacă iară vin dimineaţă, ce? Ce poţi tu să-mi faci? Ahahahaha!!!!” (nu e de glumă deloc). Eu maxim ce am reuşit a fost să înfig nişte săgeţi într-un părete.

– Roşia Montana, după Fân Fest. Asta la final. Aşa că, dacă am tras de ONG-uri să vină la Cluj să ne spună cum stau lucrurile din punctul lor de vedere şi am văzut că nu se poate, am mers noi la ei acasă să discutăm. Drept pentru care va urma postarea cu Roşia săptămâna viitoare, că deja am suficiente informaţii din ambele tabere.

Concluzii:

zona e bestială. Am văzut o tonă de maşini cu numere sudiste (CT, IL, TL, GR samd), semn bun că oamenii încă au chef să-şi viziteze patria. În mai puţin de o oră de mers cu maşina ai peşteri, gheţari, Roşii Montane.
zona este destul de inaccesibilă. Încă. Drumurile nu sunt chiar aşa sparte (spre peştera de la Scărişoara ai două variante, una asfaltată, alta spartă; normal că am fost trollaţi de rechinii care fac transporturi şi îndrumaţi către drumul spart, fi-ne-ar să ne fie cu maşina noastră cu număr de Ilfov. Nu sunt sparte: dar nu înseamnă nici că ai şosea ca-n Elveţia. De multe ori drumul se îngusta ca un gât de sticlă, şi trebuia să te înţelegi din priviri cu cel din sens opus. Pe drumul mai spart către peşteră am văzut destui căcăcioşi cu SUV-uri luxoase care nu s-au încumetat să-şi bage bijuteriile pe unde am mers noi cu Skoda noastră. Ceea ce într-un fel este bine: probabil că nu va dura mult până vom vedea plin de PET-uri prin poieni de la maneliştii de duminică (deşi, în Ardeal, această specie pur şi simplu nu există, asta se ştie).
– gazdele au fost chiar OK şi serviabile, iar papa gustos.
– Grijă cum parcaţi! Se ridică ştergătoare!

– Cel mai mult m-am bucurat că l-am convins pe Eftimie să ia parte la un proiect de-al meu mai vechi pe online.

Mai multe poze, la ceilalţi, mai multe şi mai ortomane!

Iar dacă cumva vă întrebaţi dacă s-a meritat, ei bine aflaţi că ieşirea noastră a avut un efect neaşteptat, după două zile The Practice a câştigat contul Ikea!

 

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. Groparu Reply

    @ basil: Am fi mers si cu Groparelul in brate 10km pe jos, da’ inca nu vrem sa fim decazuti din drepturile parintesti.

  2. dani Reply

    asa te cunoastem :intii mincarea si pe urma peisajele,foarte frumos totul

  3. EsCa Reply

    Regula numarul 3 din manualul (supravietuirii) unei casnicii fericite : Daca nevasta trage mai bine cu arcul ca tine ,arunca cutite fix la tinta sau are un costum de ninja ascuns in dulap…ai grija!

  4. Ovi uan Reply

    Deci nu cred ca tanti din prima poza are tricou cu Fropin. (Fropin adica o firma de brutarie/patiserie din Timisoara, care produce chestii destul de comestibile)
    Altfel misto iesirea.

Leave a Reply to EsCa Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *