Acum o săptămână, ficiorul Gropărel a avut de învățat o strofă din ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Știți voi, Mihai Eminescu, cocarde tricolore, sforăieli patriotice, ”luceafărul nepereche”, ”am mereu un volum de romane de Eminescu pe noptieră” – din astea.

Mno, pentru fiu-meu, poezia asta a fost drama vieții lui: în primul rând pentru că l-am luat cu japca din timpul lui liber (care e important și la vârsta lui), apoi pentru că l-am aruncat direct în vâltoarea poeziei scrise acum 150 de ani fără să-i explic nimic din ce a vrut să zică poetul.

(nu mă întrebați de ce unele cuvinte sunt scrise așa sau așa, am înțeles că așa procedează și Tarantino)

Și a stat bietul fiu-meu călare pe poezia aia de sâmbătă de la ora 5 după-masa până la 10 seara și abia a reușit să învețe trei versuri. Cu nervi, plânsete și alte traume pentru care-mi va alege, firește, un azil fără iaz de pescuit – OKOK, merit asta, știu.

Firește, în timpul ăsta eu cu nievasta căutam febril terapeuți online, eram la un pas de a suna la o linie din aia specială pentru părinți abuzați de sistemul de educație, dar n-am găsit numărul nicăieri, că aș fi întrebat-o din prima: cum e posibil ca fiu-meu să știe tot Minecraft-ul și artefactele și skin-urile din Roblox pe de rost, dar nu poate învăța 8 versuri amărâte?!?!?!

A doua zi am schimbat strategia: l-am luat și i-am explicat fiecare vers, cu răbdare. I-am pus poezia în context istoric, i-am zis de Ștefan și de Mihai și de bătăliile cu turcii de dinainte de luptele noastre actuale cu șaorma de la all inclusive, am insistat în mod deosebit pe partea aia cu ”Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul”, pentru că vede și el ce veselie se pogoară pe țară când tati gustă din pahar cu prietenii… cu chiu, cu vai, a învățat-o și Doamne-ajută.

Luni, însă, altă dramoletă de curte: doamna le-a mai dat o strofă de învățat.

Și – pumni în pieptul meu românesc de aramă – a vrut din prima s-o învețe cu tati. YEAH, BABY! (cu bold și italic, ca la Tarantino)

8 versuri le-a învățat în 9 minute. 9 minute!

A mai avut apoi două strofe (deci trei în total, toată săptămâna). Pe care, cu mine, le-a executat într-un timp mediu similar, 8-10 minute.

Băi, și să-l vezi cum i se umflă pieptul de mândrie când le știe! Cât de mult contează mici victorii din astea pentru personalitatea lor crudă! Mai mare dragul!

Și… no, cam asta e realitatea: nu prea am fost nici noi, nici ei nu sunt învățați cum să învețe. Se face mai greu legătura dintre ”țara mea de glorii” de la literatură cu gloria voievozilor noștri (istorie) care s-au luptat cu dușmanul folosind terenul de la Rovine sau Neajlov (geografie). Li se cere să tocească poezele și informații de-a valma din manuale stufoase și prost structurate, sunt evaluați după teste cu nevitabilele întrebări capcană meșteșugite anume ca să nu priceapă copilul ce se cere și li se menține constant în căpșor ideea că mai au descurajant de mult până să ajungă la un nivel intelectual acceptabil.

Sau cel puțin asta e senzația mea.

Și urmează clasa a V-a, care va fi horror.

Dacă nu aveți și voi probleme din astea cu școalele, bravo vouă, tot respectul! Dar dacă le aveți și doriți să știți de unde să apucați bolovanul, aflați că cei de la platforma educațională brio.ro au lansat un test gratuit de evaluare a competențelor elevilor din clasele I-VIII. Asta în condițiile în care cel mai recent raport PISA (2018) indică niște cifre nasoale pentru România: 44% analfabetism lingvistic, 44% analfabetism numeric, 45% analfabetism știintific.

Testele sunt gratuite și le puteți accesa AICI. Se pot rezolva acasă de elevi, pot fi consultate de învățători și profesorii, chiar și de părinții care credeau că după ultima școală absolvită au scăpat de teme (țeapă, Gropare!).

Încercați-le. Eu, unul, tind să cred că fiecare copil e un geniu ânainte s-ă ajungă s-ă scrie ashea și cu multe semne !?!?!?!?!?!?!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 16 comments

  1. .marius Reply

    musiu… citez din minunata pagina:

    Încearcă 1 săptămână Abonamentul Start GRATUIT*.
    Încearcă aici
    *după 7 zile cardul dvs. va fi debitat automat cu suma de 25 de lei.

  2. Brio Reply

    @Marius, testele de literație sunt și vor rămâne gratuite. Abonamentul pe care îl menționezi este cel care conține teste de limba română și matematică. Zi faină!

    • Calin Reply

      Si daca vreau sa mi sterg contul cum fac?
      Mi se pare ciudat faptul ca nu am optiunea in program. Plus ca sunt obligat sa mi dau acordul pentru tot ce vreti voi. Adica mi am facut cont si nu mai pot sa l sterg iar voi ma obligati sa fac cerere scrisa?
      Iar la telefon spune ca numarul nu poate fi contactat.

  3. Zev Reply

    Gro, altii au alte probleme. Al meu la liceu, prima chestie de literatura de limba engleza (bun, si restul din curriculum era tot pe-acolo): cartea unei fete de prin Sudan, care a fost violata, a ramas gravida, dar a fost tare si in timp a facut collegiul si a scris cartea. Mah, nimic rau, dar poate incepem, eu stiu, cu Shakespeare, cu Canterbury Tales, cu Tolstoi etc. Elev la singurul liceu din oras care este exclusiv pentru ‘gifted and talented’ (e un thing, selecteaza copii mai altfel si ii baga in tot felul de programe extra-curiculare). L-am scos de acolo si l-am inmatriculat la alt liceu, care avea si el clase de gifted and talented, unde a facut bloody Shakespeare si Homer si chestii. E posibil ca pana creste Groparelul de liceu sa trebuiasca sa iei si tu hotarari de-astea.

    • Groparu Nemernic Reply

      Fix genul ăsta de aberații curriculare de tip Antifa declanșează mișcări populare fasciste de tip QAnon. Și cred că epitetele sunt interschimbabile.
      Incredibil ce-mi zici! Nu cred că nepoții mei din Germania au făcut din astea…

      • Attila

        Relax, ca la vecinii unguri un ong curcubeu a produs material didactic si auxiliar in care printul in loc sa se lupte cu zmeul, viseaza sa isi taie putza si sa se faca printesa. No joke. Dupa care s-au dat loviti si discriminati cand au fost un pic luati la suturi 😀

        Daca tot e vorba de aberatii curiculare.

      • Groparu Nemernic

        Pfff, toată lumea știe că de fapt prințesa ar fi trebuit să caute cum să-și pună furtunaș.
        PS: Sper să nu vină momentele când va trebui să ștergem ce am scris :)))

  4. Andreea L. Reply

    Eu am castigat 10 teste Brio pentru copiii mei siii foarte incantata, am purces sa le arat lor; fiecare are 5 teste gratiiis! Credeti ca vrea cineva sa faca testele? ai mei sunt satuli de tot ce inseamna scoala, on si off line. Suntem in stand by deocamdata.

  5. tilharu_44 Reply

    Da, si eu la 3 ani stiam ,,,mama lui stefan cel mare,,, si la scoala invatam mult mai greu orice poezie…e vorba de pedagogie si nu.mi placea sa mi se impuna ceva cu forta…

  6. Andu YY Reply

    Eu inteleg chestia asta cu invatatul poezelelor pe dinafara. De ce adica? O citesti o placi sau nu , o intelegi (asta e normal) o discuti cu textul in fata, dar de ce s-o inveti pe dinafara ? Actorii da, daca nu au prompter pe scena , ca am auzit ca mai nou unii au. Dar restul lumii?

    • Claudia Reply

      Cred ca se doreste exersarea memoriei… daca nu tii minte 5 versuri rimate, cum o sa tii minte inegalitatea Cauchy – Buniakovsky – Schwartz? 😀

  7. honci Reply

    Hai ca dupa o saptamana in care mai mult am simulat datul pe partie (nu de alta da am avut de facut teme cu mezinul la scoala online si oameni de zapada din peturi si invatat poezii) ma bag si io oleak in seama. doua observatii : 1. nu toti copchiii is la fel; a mea aia mare (a 7-a acu, da-ti seama!!! – thales, asemanari, congruente) are memorie de elefant (samana cu tas’su). Retine bine si repede, da nu pentru mult timp. Ala mic (a-ntaia) pana prinde 8 versuri … rupi camasa de pe tine. Da si cand le-o bagat la cap, te miri in ce context le scoate de la naftalina. Aia mare citeste de rupe, ala mic baga roblox si alte nebunii cam ca a tau. Insa pana acu, ala mic pare sa fie mai priceput la a scoate dintr-o informatie esentialul.
    2. nu ca as vrea sa iau in vreun fel apararea sistemului de la noi, da io vad la vecinii proaspat intorsi din Australia cam ce nivel au copiii lor. Oleak mai sus de clasa 1-a, fetita dintr-a 6-a. Cu toata lipsa de viziune in spatiu la geometrie, fiica-mea poa sa dea lectii oricand vecinului din clasa a 11-a. Jale jale. Unde mai pui ca online-ul din ultima vreme, le-a dat idei din cele mai traznite : ala mic vine si ma intreaba cum se face canal de youtube, ca el vrea sa posteze niste “chestii interesante”. Deja ma doare capu…

Leave a Reply to Calin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *