Ce am uitat să vă zic despre ZIUA NAȚIONALĂ
(Am scris ZIUA NAȚIONALĂ cu MAJUSCULE MARI, că noi la Cluj nu glumim cu din astea)
Deci am mers la ZIUA NAȚIONALĂ cu ficiorul și cu cei doi prieteni ai săi Cătălin și Cosmin și cu tăticii acestora ca să vedem parada militară, care nu-ncepea la 10, așa cum era făcut event-ul pe Facebook, ci la 12:30,și din cauza asta n-am apucat să merem duminica aia la beserică cu soacra ca să discutăm cu părintele popa de botez, și soacră-mea o suferit un pic intrinsec pentru că o ratat slujba; și felul în care m-am eschivat măiestru ca să nu dau ochii cu părintele popa cred că i-a confirmat că fie-sa s-o măritat cu însuși Satan, sau cel puțin cu ceva cumătru de-al său, altfel am fi ajuns la beserică, Doamne, nu știu ce să mă mai fac cu jinerile aiesta.
Și am văzut defilările cu jandarmii care sper că n-au fost aceiași de la 10 august din București, și burțile nonagenarilor de la Poliția Primăriei (fie-le pensia cumulată cu salariul binecuvintată), și defilările celor 3 TAB-uri și 2 lansatoare de rachete cărora le-a pornit motorul în dimineața aceea geroasă, tehnică de luptă nouă, din anii ’60.
Și fiu-meu o fi văzut el pe undeva cum se salută militarii, și o dus mâna la chipiul său căciulă cu dinozauri și i-o salutat cu mănușile lui preferate, cu metacarpiene de schelet.
Și nu i-am zis că salutul cu palma întoarsă către gradat de fapt înseamnă trimitere la origini, asta-nvață el dacă ne atacu rusul și trebuie să facă și el armată, că poate nu-i place să tot facă masterate ca să scape de-ncorporare, ca nevolnicul de tac-su.
Și, la un moment dat, se întoarce Gropărelu’ către mine, îmi face semn să m-aplec și mă-ntreabă la ureche cât poate el de serios:
– Tati, militarii ăștia au și chiloți de camuflaj?
Depinde de cat timp ii poarta 🙂
Daca tin frabele la tab, au.
da, au , pentru situatia in care joaca poker pe dezbracate
Hahahaha, oare se merge până la full monty?
stii cum se spune, pe front pana la ultima picatura de sange
1989, mai precis! 🙂
Sunt bucuros sa vad cum ficiorul din poveste este șugubăț ca tatăl sau! 🙂
Perfect! Dar treaba cu palma întoarsă către superior e pe bune ce înseamnă?
eu stiam ca salutul fara chipiu te trimite la origini.
Ăla cu căciulă de dinozauri oare trimite undeva? La origini în Mezozoic?
Da, chilotii de camuflaj se numesc AZP-uri! Prescurtare de la “aparat de zapacit pa”
you sir have won the internet.
:)))))
https://groparu.ro/acronime-acronime-termopane-termopane/
Auzi domnu’Groparu dupa cum observai din mai multe postari matale esti cuprins intr-un razboi de gherila casnica de uzura cu soacra ,vezi episoadele cu beutura si evadare sau delegati la sverige, Vezi bre si fii atent ca dupa cum zice George, si pare sa fie bazat de documentat, zic vezi bre ca cred ca deja o problema…daca soacra achizitioneaza pe oarece fonduri de armonizare casnica, un dispozitiv din ala cum ii zice el AZP pentru barbatii ??….. vezi bre ca mata e groas rau…. zic asta ca m-as intrista sa te vad betejit subliminal cu mijloace neconventionale d’alde omida…ca-ti citesc de ceva vreme blogul ce ar deveni neinteresant cuu relatari despre betesuguri sau cate cele ce se trag din asta…parerea mea !….