(mulţumesc lui Bobiţă pentru această postare de aur; şi pentru celelalte, of cors)

Aşadar… hinul lui Bobiţă are ceva domeniu de vânătoare pe aici prin Ardeal, unde aduce Ţiriaci la împuşcat mistreţi. Dintre toţi, cel mai tare o fost un milionar texan, din ăla care o ieşit odată la plantat de cartofi, şi din prima sapă s-o trezit cu o cişmea de ţiţei şi gaze de şist că-l împroaşcă-n botic; aşa că şi-o vândut grădina la ceva Texaco şi acum singura lui grijă este cum să cheltuie purcoiul ăla de bani pe unde s-a nimeri.

Cum unde? La vânătoare în Transilvania, fireşte!

Mere Bobiţă să-l ia pe texan de la aeroport, texan din ăla tipic-tipic: accent de Dallas, trabuc în colţul gurii, ciubote cu ciocu-ntors şi pălărie din aia de ţinea umbră peste bunătate de judeţ. Complet rupt de realitate, texanul scoate trei sute de dolari către Bobiţă:
– Ia, mă, pentru gaz.

Distanţa până la domeniul de vânătoare: 60 km.
– Ai grijă la lunetă, numa’! zice texanu’. Vezi cutioaica aia? Acolo e luneta mea Zvarovski, o costat $25.000!

Niciodată o lunetă n-o fost mai respectată: poftiţi în maşină, doamna lunetă, daţi-mi voie să vă învelesc în 16 pături.

Ajung ăştia acolo… îi pregătiseră masă mare texanului! Cârnaţi, pălinci, slănini, grătare… mmm, very good, I like Romania, zicea texanu’ în timp ce muşca din caltaboşi cu partea de gură neocupată de trabuc şi bea whiskey din borcan.

Şi zice proprietarul fondului în timp ce-l îmbătau bine pe texan: mă, ăsta îi cu bani… tre’ să-i dau ceva tare de vânat, sa mai vină!
– Ghiţă, adă jeru’!

În exact cuvintele lui Bobiţă, vierul avea coaele cât un cap de adult hidrocefal… ditamai animalu’ fusese crescut pe lângă fondul de vânătoare pentru repopulare, deci era din ăla de-ţi mânca din mână şi se gudura pentru o boabă de cucuruz… Şi no! La miezul nopţii, combină ăştia jeru’ să urce în microbuz, demarează în trombă şi-l lasă în inima codrilor, să-l găsească texanul şi să-l facă trofeu… şi ei vin înapoi şi beau ca sparţii cot la cot până la 3 dimineaţa.

No, a doua zi, la 5 dimineaţa, să facă ăştia infarct: mistreţul revenise acasă şi mieuna că vrea mălai… ăştia, distruşi, îl momesc iarăşi în microbuz, conduc vreo 10 km, scot porcu’ afară în inima codrului… şi nimic, mă, porcu’ nu pleca de lângă roata dreapta spate, aştepta cuminte micul dejun.

Între timp, sună ăştia din bază:
– Bă, texanu’ o dormit 2 ore, e rupt de bat şi amu vrea să puşte ceva!
– Şefu’, problem: porcu’ mă-sii nu se desparte de noi!
– BĂĂĂĂ! NOI AMU VENIM LA POIANĂ, ALUNGAŢI-L ÎN PĂDURE, CĂ VĂ OMOR DACĂ NU!

Se chinuie ăştia, împing porcu’, îl înţeapă, îi vorbesc urât… nimic! Disperaţi, caută prin buzunare… unul găseşte o petardă de la ceva revelioane, o aprind… BUM! Se sperie pădurea, porcu’ o rupe la goană… şi se opreşte şi începe să pască ceva ghiocei, la vreo 200 de metri depărtare de ei.

Tocmai atunci sosesc şi ăştia cu texanu’, rupt de bat… nu putea coborî singur din Jeep… îşi asamblează cu greutate puşca lui super scumpă, scapă luneta aia jmecheră pe jos, aproape s-o spargă, ăştia îi tot şopteau băăăă, pliz, linişte, că sperii porcul  ăsta sălbatic! Într-un final, se târăsc către mistreţul ăla imens… texanul fixează ţinta de la 80 de metri, cu mâna tremurîndă, apasă pe trăgaci…

Fix pix, nimic. Ce-i şi mai rău, porcu’ nimic… calm ca un budhist, scurma liniştit după ridichi, pesemne îl asurzise petarda, sau era învăţat cu puşcăturile de când mai exersau vânătorii cu sticle de bere.

Texanul se bălăbăneşte, ocheşte iară… mai trage o tură… nimic! Încă un glonţ… deci trei focuri, şi degeaba! În starea în care era, n-ar fi putut nimeri mistreţul nici măcar dacă ar fi tras printre zăbrelele unei grădini zoologice…

mistret
Ca acest scrof, de exemplu (sursa: contul meu de Instagram)

Amu… tre’ să las la final discuţia mea cu Bobiţă exact aşa cum a avut loc:

Bobiţă: no… şi finu-meo avea o flintă (puşcă fără lunetă)… p-aia o mai folosim aşa… la amestecat în ceaun
Bobiţă: şi l-o lovit cu aia
Bobiţă: şi îi zice la american
Bobiţă: my friend
Bobiţă: my friend
Bobiţă: you are the best hunter
Bobiţă: no
Bobiţă: îţi dai seama, am râs ca proştii
Bobiţă: pac-tac, i-o tăiat chitanţa, am scos 5.000 de euro
Groparu: îmi curg lacrimile, să mor io :D:D:D:D:D:D
Bobiţă: + 2.000 trofeu’ cu transportu’ în Texas
Groparu: :)))))))))))))))))
Groparu: ai ghe viaţa mea
Groparu: postarea asta e aur!!! :))))))))))))))))))))))

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. honci baci Reply

    :))))) Asta ii musai sa i-o zic la socru-meu (mare vanator si pescar) ca poate le vin si lor niste idei cum sa mai faca rost de bani la Asociatie. Mai greu o sa fie cu “texanii” da ideea merita toti banii (si nu-i chiar noua – nemtii veneau la unguri sa pushte mufloni, pana s-or prins ca la unguri muflonii stau mai in carduri decat oile :mrgreen: )

  2. boemul Reply

    “bine, e ca tine, tu ai împuşcat cerbul!!! da’ măcar lasă-mă să scot şaua de pe el!” 🙂

  3. Sorinelu' Reply

    Mah, apoi nu i-o fost mila de jeru’ ala mah? Crescut ca un copil in casa…

  4. Corina Bodea Reply

    Ha, ha, ha, ha, era sa mor de ras.La propriu(da nu mi-o iesit) !

  5. Lumi Reply

    Am zâmbit așa strâmb, dar povestea asta m-a dus cu gandul la copiii vânduți înspre adopție in anii 90! Românii sunt așa de ospitalieri și primitori (people pleasers, if I may) că dau orice sa multumească Străinul! Daca mai curg de acolo si ceva zornaitori, dă-i să meargă : copii, animale de casă! Poate e prea dur pt povestea de față, dar ma intreb ce se întâmpla daca lăsau texanul sa găsească ceva de vânat ‘legit’??

  6. Groparu Reply

    @ Lumi: cum adica ce s-ar fi intamplat? Ar fi impuscat texanul jumate din gonaci!
    Amu seriously, era vorba numai de bijnitz. Da-i omului ce cauta, asa cum face si austriacu’, si turcu’ cand mergi la ei in țară.

  7. delatisa Reply

    dapa-i sa stii ca nu sunt singurii, pe langa Brasov un urs a fost impuscat de 3 ori intr-o seara, in 3 locuri diferite. Acelasi urs. Tot pe fond bahic puternic.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *