Eram la masă de sărbători cu familia; când mama Gropărescu, mama ilustrului de mine, exclamă deodată:
– Vai! Am uitat să aduc sare.
– Nu e panică, man! sare nievasta repede, ca să cimenteze relaţia cu soacră-sa, fireşte.

O ratat momentul: în locul ei, aş fi zis “mamă soacră, aşa mâncare bună faci, că nici măcar n-are nevoie de sare deloc!” Dar nu apuc să zic nimic, că mi-aduc aminte imediat de o fază:
– Tu mamă, deci Cristina, prietena lu’ soru-mea din şcoala generală… şi care îi este naşă de cununie… ştii ce o păţit odată când erau colege? O plecat de acasă cu păpucii de casă în picioare! Şi o trecut pe la noi s-o ia pe soru-mea la şcoală, şi numa’ la mijlocul distanţei şi-o dat seama! Şi era şi iarnă… Şi o trebuit să-i dea soru-mea cizme, că altfel întârziau la ore!
– Haha! zice soacra nevesti-mii; asta-i nimic…

Se uită un pic la noi, nesigură dacă să ne spună; pentru că eu, în ochii ei, rămân copilaş, şi asta e poveste de oameni mari. Dar îşi dă seama repede că-s băiat mare, nu mai am 36 de ani, şi ne zice păţania secretă din fabrica lor comunistă:
– Deci asta nu-i nimic! Că într-o iarnă, secretara îl căuta pe directorul nostru general… şi voia să-i ceară ceva mai special, ceva gen o zi liberă, sau o învoire…

Nu ştiu de ce, dar eu, de fiecare dată când aud “secretară” şi “director” în aceeaşi propoziţie, îmi vine în cap o singură chestie: fundic. Fundic.
fundic
Chiar nu ştiu de ce.

– Şi? facem noi.
– Şi dă secretara buzna la el în birou, şi începe cu glas mieros: “domnu’ director, am o maaaaare rugăminte la dumneavoastră…” în timp ce se dezbrăca, să se apuce de treabă, că avea o tonă de chestii de dactilografiat… şi îşi dă jos blana în timp ce vorbea, că era cald în birou… şi pac!
– Pac? facem noi.
– Păi pac! Că atunci şi-o dat seama că uitase să-şi ia cămaşa pe ea în dimineaţa aia, şi era numa-n furou… şi o-ncremenit! Nici măcar “pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioza” n-o mai putut zice de ruşine, stătea acolo mută ca un peşte şi nu ştia cum să-şi ascundă umerii goi…
– Şi directoru’?
– Păi directoru’… directoru’ o fost tot timpul un domn: i-o pus repede blana pe umeri şi i-o permis să meargă acasă să se schimbe.

Rămânem aşa, oarecum cu nişte întrebări nerostite… ne uităm la ea, iar mama simte nevoia să ne explice:
– Directorul era însurat, avea o nevastă foarte frumoasă, şi secretara era mai în vârstă, aşa; cam în pragul pensionării.
– Aaaaaaa…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. Bula Reply

    Eram inca copil de scoala “generala”.
    Vara, vacanta si caldura mare.
    In mijlocul saptamanii mergem cu niste prieteni la marea balta de la Cojocna (pe partea inversa a Florestiului fata de Cluj, pentru necunoscatori).
    Si ne balacim pe suprafata apei, ca de scufundat n-ai cum, atat de sarata-i apa. Lume destul de multa.
    Si se opreste deodata o Dacie neagra in fata portii bailor. Coboara un tovaras costumat, salutat de intreg personalul locului cu aplecare pana-n brau.
    Tovarasul le saluta inapoi cu un zambet injositor, dand din cap in stanga si dreapta, indreptandu-se spre publicul de pe plaja locala.
    Intra intr-una din cabine unde sa se dezbrace si sa se schimbe pentru baie in balta.
    Dupa vreo cateva minute, vizibil ingandurat, iese din cabina dezbracat, cu cravata la gat . . . si doar atat !
    Doar cand a ajuns la marginea apei si-a dat seama de ce rade lumea in cor !
    S-a intors nervos, si-a smuls cravata din gat sa se acopere in loc de prosop si a luat-o la fuga inapoi la cabina. Dupa nici un minut s-a vazut un imens nor de praf in urma Daciei . . . gri.
    😆

  2. Diana Gal Reply

    Hai ca am comis-o si eu, acum vreo luna :)) mare intalnire internationala, eu trebuia sa ajung mai devreme la birou, las piticul la cresa in mari refuzuri de a manca lapte direct de la sursa … pun “blana” pe mine, fuga la masina, la birou, fuga sa iau laptopul… si cand coboram pe scari (tot in fuga evident) spre etajul cu intalnirea am remarcat sa imi flutura camasa in toate partile, uitasem sa o inchei 😀 noroc ca am ajuns ceva mai devreme si nu m-am intatnit cu nimeni pe drum…

  3. Marian S Reply

    Banc de pe vremea odioasei dictaturi (copiii de circa 36 de ani nu prea ştiu bancuri de-astea) 😯
    Un tovarăş director trebuia să-şi angajeze secretară. Buluc de gagici, care mai de care mai “valabilă“ (da` ce, voi credeţi tot ce se spune despre vremurile alea?).
    La final, omul punea invariabil aceeaşi întrebare: aveţi o foarfecă la dumneavoastră? 😯
    Tipele, mirate, răspundeau că nu şi picau interviul.
    Către final vine şi o tanti de vreo 50 + şi, stupoare!!! răspunde că ea are o foarfecă în poşetă mai tot timpul.
    Directorul este luat la întrebări ulterior de diverşi băgători de PCR, recte pile, cunoştinţe, relaţii: ce-ai avut, mă, cu nepoata mea? Nu era destul de bună??? 😳
    La care omul explica destul de calm cum i s-a rupt lui un nasture la şliţ, cum a sărit vechea secretară (foarte amabilă, de altfel) să i-l coasă, cum n-avea foarfecă pentru a tăia aţa rămasă, cum s-a aplecat ca să rupă aţa cu dinţii şi EXACT atunci a intrat secretarul de partid în birou… 🙄

  4. honci baci Reply

    Ma Gropare … cu toata stima, povestea asta ii ca bancu ala :
    si tipa? … si tipa n-a venit.
    Noi ne asteptam la cine stie ce dezvaluire aci din universu groparesc si cand colo… o poveste cuminte de po sa o zici linistit si tu la ala mic fara nicio jena.
    Da lasa … ca de comuniunea omului (aka directorului) cu natura (secretarei) stim ca la noi e simbioza mare.
    Hai sa traiesti.
    PS. Mie poza aia cu funduletu cioplit mi se pare ok… ca doara nu puteai pune ceva nud de Hustler 😆

  5. Andreea Reply

    Buna tare povestea! M-a tinut cu sufletul la gura pana la final. Sincer, merg pe aceeasi premiza ca tine, director si secretara in aceeasi propozitie? Cu siguranta, e ceva! Dar finalul? Ia-ti o secretara batrana ca sa vezi cat e de frumoasa sotia de-acasa!

Leave a Comment

Your email address will not be published.