Și eu acuma ce să mă fac cu copilul care a încercat să-i fure trotineta fiului meu?

Se dă situația: în sâmbăta în care am filmat șicanarea din trafic între Gilău și Florești, Gropărelu’ era cu un prieten trotinetist în Parcul Rozelor, se dădeau cu trotinetele.


Poza e de cand nu purta sandale de marimea alor mele

După vreo 10 ore non-stop de ture, la un moment dat, băieții își lasă trotinetele deoparte și pleacă să investigheze ceva – poate vero pasăre moartă, cc Tom Sawyer.

Când au revenit, trotineta Gropărelului ia-o de unde nu-i! În locul ei era una de același fel, dar mult mai uzată și cu manșoanele crăpate.

Cineva îi înlocuise trotineta cu una mai naspa.

Printr-o prezență de spirit de care nu-l bănuiam, Gropărelu’ strigă în gura mare că i s-a furat trotineta, iar câțiva băieți i-l indică pe făptaș (un copil îmbrăcat în alb) care pedala (sau cum se zice pe trotinetă) voios către ieșirea din parc.

Al meu își ia avânt, prinde hoțul, îl confruntă nonviolent și își recuperează trotineta. Era trotineta lui, cu câteva zile înainte îi revopsiserăm ghidonul cu spray de graffitti și el îșimai  și semnase talpa (deck-ul) cu inițiala lui.

Victorios, s-a întors la skate park, unde a mai stat vreo 2 ore.

După ce mi-a povestit acasă pățania și era să fac apoplexie când am auzit, am stat să judec drept ce ar fi de făcut. I-am spus că dacă îl mai vede pe hoț (un copil cam de vârsta lui) că se uită la el obsesiv și amenințător, să meargă să-l confrunte și să-i spună că deja am luat eu (TATA) legătura cu Poliția. Asta așa, ca insurance, baby.

Dar eu, tăticul Gropărelului, eu ce să fac? Să mă duc să-l confrunt pe copilul ăla? Să-i cer numărul lui taică-su, să-l sun și apăi te miri ce o să-mi aud, că nu se știe peste cine dai? Să chem Poliția, să-l reclam pe puști? Să mă pregătesc de un conflict in skate park în care un cotoc mă poate injura, știind bine că n-am ce-i face, eu, un adult? Las situația așa cum e, pentru că Gropărelul a demonstrat că se descurcă?

Dileme, dileme.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. Mad Reply

    Copilul deja s-a descurcat. Mai bine discutat despre cum procedează dacă alta data hoțul e mai mare, tare și nu înapoiază ce-a luat.
    Încă nu îi a nostru la stadiu trotinete & stuff, dar nu merge pus ceva dispozitive de urmărire/tag? Sau legate de gard cu lanțul de biciclete?

    • Groparu Nemernic Reply

      Știe că dacă vine unul mai mare, atunci musai să ceară ajutorul unui adult.
      Ba da, ar merge un tag din ăla, dar să nu crezi că ne-am gândit că-n CAPITALA TRANSILVANIEI INIMA TRANSILVANIEI se mai fură trotinete, noi ne gândeam că toți clujenii care au măcar o garsonieră sunt milionari în bitcoinși.

  2. Tariceanu Reply

    Mie mi-a furat unul nevasta si, ca pedeapsa, am decis sa-l las s-o pastreze.

  3. Cam Reply

    Pune nevinovatia pe primul loc: daca pustiul respectiv nu si-a dat seama? La cat de aiuriti sunt copiii, in general, nu m-ar mira. A luat-o pe cea care a crezut ca e a lui, fara sa acorde atentie la detalii. Poate pe drum sau acasa si-ar fi dat seama. Ce, tu niciodata nu ai incercat sa descui din telecomanda o masina care nu era a ta, sau o usa de apartament identica de la alt etaj din bloc?

    • Groparu Nemernic Reply

      Ba da, chiar azi era să urc un etaj mai sus din greșeală, dar în cazul ăsta micul hoț a pândit momentul când al meu a lăsat trotineta nesupravegheată puțintel și a pus mâna pe ea fără grețuri.
      E clar premeditată faza.

  4. George Reply

    Politie direct !
    Sa fim seriosi, un copil trecut de 10 ani nu ia “din greseala” nimic. Probabil nici nu e la prima “greseala”. Poate chiar faci un bine acelui copil. Politia (da nu va place in general) poate sa chiar o sa constate o problema acasa la acel copil si ia niste masuri.

    • Groparu Nemernic Reply

      N-aș implica instituțiile, sincer îți zic. Mă gândesc la Procesul lui Kafka, odată ce rotițele se învârtesc nu mai ai scăpare.
      Plus că nu voi depune plângere, deci clar că nu vor avea chef să se implice.

  5. mac gregor Reply

    Cu copilul fa un high five pentru ca a procedat bine.

    Cu parintii daca ii poti afla trebuie vorbit. Tonul nu e musai sa fie chiar rau, dar tb vb.

    • Groparu Nemernic Reply

      Nu am de gând să mă cert cu părinții lui. Nu am de gând să le dau energie negativă pe care să o pună mai departe pe umerii copilului.

  6. Anonymous Reply

    Eu as combina ideile lui @Cam si @mac gregor. Daca dai de parinti, spune-le cu calm sa atentioneze copilul sa fie putin mai atent sa nu ia alta trotineta asemanatoare din greseala (accent pe “asemanatoare” si “greseala”).

    Daca sunt parinti normali o sa isi ceara scuze, iar dupa stiu ei mai bine ce au de facut . Daca nu, o sa te ignore si se vor intoarce la spart seminte.

  7. Carbaros Reply

    Nu, nu lua măsuri, fii comod!dar când vei auzi că un puști de 14 ani a spart o mașină sau unul de 16 a intrat prin efracție, să te gândești dacă nu cumva era acel băiețel…

Leave a Reply to Carbaros Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *