Anul trecut, mă duc în plină pandemie să declar la Finanțe că îmi închiriez garsoniera. Citesc formularul ăla finanțist și nu-mi vine să cred cât de medieval arată, ce naiba înseamnă locator? De ce nu-i zice, pe românește, ”proprietar”?

Îi dau funcționarului actul pe care-l greșesc și-l refac de trei ori, de fiecare dată pe câte un formular nou (proștii de contribuabili plătesc, pădurile oricum se taie, refaceți de la zero, vă rog, ESTE ACT OFICIAL, NU SUNT PERMISE ȘTERSĂTURILE!!!) și îi înmânez și actul de proprietate, intitulat pompos ”act de vânzare-cumpărare” (bă, ej nebun?). Funcționarul dă pagina cu grijă, apoi mai dă o pagină și apoi ridică actul la nivelul ochilor ca să vadă prețul la care am cumpărat imobilul, acum 15 ani. Se uită îndelung la preț, oftează și-mi dă înapoi actul, prefăcându-se, abil, că nu vede privirea mea care striga ”BĂI, PE BUNE?!”

Cu actul de la Finanțe dau fuga-fuguța la Primărie, să-i fac chiriașei flotant. Sunt înarmat cu răbdare, formulare, acte, copii, ba chiar și c-un pix care chiar scria aproape albastru.

Bulibășeală mare, nu se respectă programarea, reușim să intrăm și să depunem cererea. Doamna funcționăreasă ne cere ușor repezit actele, ăsta trebuie, ăsta nu, îi cad ochii pe contractul de vânzare-cumpărare în original.

Aproape mi-l smulge din mână și urmărește școlărește cu creionul scrisul până ajunge, exact ca funcționarul de la Finanțe, la suma de achiziție. În secunda aia strig la ea disperat pentru că o văd cum urmează să-mi sublinieze suma de achiziționare (!) cu creionul din dotare. Da, pe actul oficial.

Doamna încremenește și se uită la mine ca trezită dintr-un vis în care era supusă unui audit de patru bărbați deodată. Aproape că-mi smulg înapoi contractul de vânzare-cumpărare din mâinile ei, după care-mi spune:
– Oricum nu aveați nevoie de el! Ajunge hârtia de la Finanțe.

Bani, prețuri, în ce an l-ați cumpărat, atunci erau alte prețuri – vorbele astea se aud în 99% din discuțiile din Cluj.

În imagine: când locuiam în Florești, în locul blocurilor din stânga era pășunea satului, loc viran, mai mare dragul. Între timp au pus șmecherii lăbuța pe teren, au ridicat pe el bloace pentru proletari și acum, la conferințe de business, li se înmânează medalii pentru antreprenoriat de succes.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 6 comments

  1. alunelu Reply

    33000 de mărci an dat în 2001 pe apartament, 3 camere pe Mihai Viteazu. Atunci se mira toata lumea că ce scump a fost 😀
    Acum ar fi de vreo 5 ori mai mult.

  2. Cam Reply

    Daca vorbim de Sibiu, numai zona buna nu mi s-a parut in anii 2000. Bine, habar nu aveam de imobiliare, locuiam la caminul 7, IPAS etc.

Leave a Reply to Gigi Țepuș Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *