Salvaţi planeta! Da’ nu oricum
Noi, la noi la cooperativă, am început un demers pe cât de ecologic, pe atît de nobil: am început să strângem toată maculatura din firmă într-un loc, şi o dată la cateva săptămâni sau luni mergem cu maculatura la un centru de colectare: mai salvăm o planetă, mai scăpăm un copăcel, mai dăm un ghiont (câtă neîndemânare!!) efectului de seră, etc.
De la o vreme, lumea aşa s-o înverşunat, că or început să vină cu fluturaşi primiţi pe stradă, pliante, facturi plătite, ba chiar să-şi aducă de acasă hârtiile nefolosite, ziare vechi, etc. Totul a fost OK; până când am descoperit fără să vrem în mormanul de hârtii – ezac! – câteva suluri goale de hârtie igienică, şi chiar o folie consumată de anticoncepţionale.
Take this, greenhouse effect!
Daca nu luati si bani pe ea, tot degeaba!
Mai bine puneau hârtia igienică folosită. Trăgea la cântar.
Mai bine plantati si-un copacel 🙂
Sfatul este urmatorul: PUNETI si RECOMPENSE, ca altfel se duce pulii de suflet tot demersul. Uite la noi treaba e urmatoarea. Am facut 2 cosuri, unu’ pentru bere si unu pentru sucuri. Acu marea surpriza! Gagicile care au strigat sa se faca strangere de maculatura si pentru sucuri, au fost prinse aruncand hartie in cosul pentru bere. Deci e clar! Le face cu ochiu o bere, da’ nu vrea sa spuna, ca le zice lumea betivance! 😉
vremuri cacacioase dom’le…
bine ca era folia de anti-bebe consumata. stam linishtitzi, nu exista shansa sa apara cu Groparel pe la voi la bero
…un Groparel…
se pot face bani frumosi din vanzarea materialelor recuperabile,la noi la firma vine un recuperator din asta ,lucrez intr-o cladire cu spatii inchiriate,si in schimbul hartiei ,ne aduce o lada de bere ca sa fim motivati sa nu amestecam hartia cu alte materiale…))
planeta e ok. credeti ca OAMENII sunt o amenintare? :)))
planeta e ok, oamenii sunt stricati la cap.
planeta ramane, …, noi ne ducem .. RIP
:)), ca sa vezi pana unde poate merge mintea omului::)
Atunci cand s-o lasa cu concurs, o sa creasca numarul de hartii tiparite din greseala si consumul de consumabile de imprimanta. 😆
Bine ma ca strangeti 3 cacaturi de hartii si acasa aveti si furculite electrice! Ce cool suntem noi, ne pasa de planeta! Aiurea!
Tot un fel de hand arbeit daca e sa ma dau semi-doct
Mai usor cu salvarile si cu pianu’ pe scari. Si putin mai greu cu aia de mor de foame prin Somalia sau Zair.
Acolo-i alta planeta, e si departe rau si nici nu incap in batistele eco-fundamentalistilor.
Cred ca
[…La fel si Groparu cu …planeta lui..]
bă oameni buni , bă , trei kile de motorină şi 4 bucşe plus un-doi pivoţ am consumat o dată pînă-am dat de-un centru de-ăla , da l-am găsît ! prost oi fi de m-oi măi duce ! ierea închis , şi m-a mîncat în cur (în dos , pentru pudibonz ) să arunc pachetele (că le legasem pachete-pachete) pistă gard ! e , aci fu prostia , că m-a văzut un echipaj de comunitari , şi dupe toate dificultăţîle de proaspăt salvator planetar , am ajutat şi la salvarea bunilor comunitari cu suma de lei 500 , că cică ” di ce arunci pe propietatea altuia ,mă?! “. aia !…
menţionez : a dracu de muiere , că ia mă trimisăsă .
are dreptate lupul asta alb
in bangladesh salvez un copil cu 100 de usd
da noi ne shtergem la cur cu hartie in enshpe straturi shi suntem ca pitzipoancele din mall care cer o shaworma mare cu multa maioneza shi o cola dietetica
Ia sa ma inveti si pe mine cum s-ar organiza o treaba ca asta, sa propun si le mine la firma. Ca ma enrveaza rau. Spre exemplu, cand se printeaza ceva, orice, se printeaza de fiecare data si o foaie suplimentara la inceput cu numele utilizatorului tau din retea, astfel incat sa fie cat de cat confidential, sa nu se uite careva in foile tale. Dar se strang teancuri teancuri de foie irosite aiurea.
Pai salvam planeta cu foliile de anti conceptionale consumate. Mai putini copii, mai putine guri ce respira aerul si polueaza cand ragaie.
Scuze pentru spam, dar avem un comunicat pentru tine.
Mesaj important pentru bloggerii din Capitală!
Pe 30 mai sărbătorim Ziua Bloggerilor Bucureşteni (ZBB). Vor avea loc concerte, video-proiecţii, târguri de blogging, expoziţii, vânzări de produse ale bloggerilor, petreceri etc. Informaţii şi înscrieri pe ZBB-2009.RO. Bloggerii care doresc sa se implice in organizarea evenimentului sau vor să iniţieze concursuri cu premii, să ne trimită mesaje la valecano@yahoo.com
Va rugam postati bannerul ZBB pe blogul vostru si trimiteti mai departe mesajul sa circule pe blogosfera.
Multumim
La noi la scoala s’a facut un foc mare cu zeci de kile de hartie…e scoala romaneasca , trebuie sa ii credem
O idee de genul asta am lansat si eu azi la birou. Mai salvam si noi planeta asta, ca au grija altii s-o distruga.