Cei care furaţi cablu de la UPC şi aveţi TV luat în rate (nu ca mine, care am cablu pe care-l plătesc, dar nu-mi mai mere TV tunerul de 6 luni) sunteţi la curent cu ştirea cu românul care de fapt era ungur care de fapt era etnic secui care de fapt era islamist care de fapt vroia să-l ucidă, chipurile, pe preşedintele bolivian, care era şi este etnic amerindian, care a fost ucis într-un schimb de focuri de armă, nu de brichetă sau de tabără. Românul, nu bolivianul.

Citind comentariile articolului de pe Evz.ro, am aplaudat de fericire văzând câţi români sunt cu adevărat mult, cu mult mai divorţaţi de creier decât mine. Unele voci îl comparau cu un Che Guevara maghiar (“Asztà la viktoria sziemprè!”), şi pozele îl arată înarmat nu cu un gulaş mortal de pişcăcios, ci cu un AK47 în carne şi oase (de altfel, cea mai ucigătoare armă din lume, după sindromul pre-menstrual). Partea tare din întreaga afacere este că tânărul ar fi fost membru al Legiunii Secuieşti, care Legiune – iată, dovezile sunt evidente – se pare că nu mai militează pentru alipirea ţinutului secuiesc la Ungaria, ci pentru unirea cu adevărata sa patrie-mumă, Bolivia.

PS: şi dacă vreţi să ştiţi, e şi normal ca secuii să nu mai vrea să steie cu noi, la câtă discriminare îi punem să mănânce! Uite: dacă există fete, femei şi domnişoare cu numele Argentina, Andaluzia, America, Anglia, de ce nu există, buey români rasişti şi şovinişti, fete pe care să le cheme Bolivia?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 13 comments

  1. ioana Reply

    Exista, si e chiar langa tine, in cluj. Teoretic, cica pe buletin ar scrie Olivia, dar cand esti strigat o copilarie-ntreaga “Bolivia, “Boli”, sau “Bolivar”, in zilele bune, nu mai conteaza cum e corect. Si-apoi tu daca ai avea de ales, ai prefera sa fii strigat “Oligofrenia”?

  2. Bigdady Reply

    Un idiot mai putin pe lume, sper sa-i urmeze exemplul cat mai multi scelerati…
    A murit ca papagalul si nu cred sa apara vreodata tricouri imprimate cu moaca lui.

  3. Rasta Man Reply

    buei … cre ca a dat lumea (bigdady – exemplu clar de gandire integra si sanatoasa) cu batzu in balta iar. L-am cunoscut pe tip personal, si era un om care facea ceva/ pe langa chitara… ca-i islam/terorism/legiune… posibil, dar daca l-ati fi intalnit…v-ar fi placut omu. Era cat se poate de tru. -=nascut din spermatozoizi campioni=-

    PS: asta-i teroristu’ http://www.youtube.com/watch?v=kSu9RlM8l_8&feature=related

  4. ana Reply

    eu am cablu, am tv, platesc tot, functioneaza tot, dar nu deschid mai des de o data pe luna tv. nici ziare.asa ca chiar am privit cu ochi de vitel la poarta noua aceasta disertatie.noroc cu cele 2 arme foarte periculoase, din alea am inteles si io ceva.

  5. Ramo Reply

    eu azi mi-am redescoperit un blog pierdut si sa stii ca te-am bagat in blogroll dle. Groparu. Si te-am si pomenit in cuvinte de mare lauda, pentru ca tare bine imi incep ziua citind cate ceva aici la tine. Asta doar asa, ca sa nu zici ca m-am luat de copiraitu tau. Toate cele bune din parisul mare, aka Hipodrom:))

  6. deci,totodată... Reply

    ba chiar e una pin săverin care are numele ăsta , stă lîngă mine , la vro doo străz . mîne-i cer bolintinu ,îi fac o copie şi ţo trimet , dom gropar . e de sînge alabastru , măi are un frate (difuzor) şi încă doo surori , racheta şi comisia . îţ tremet mîne-poimîne copiile du pe bolintine . haida , te pup mă , te pup !

  7. hadean Reply

    no, io cred că aşpektu politikesc îi introdus forţat şi fără alifie în povestea asta. cred că pecuniaru’ are mai mult a face. în sensu’ că, dragu mea copil, prekinu asta vrut face pe mioriţa, variantă cha cha cha. apoi hoterit să omoară pe baciu bolivian, că are lame multe, mândre şi cornute. numa che la apus de sore, baciu bolivian fecut pe mioriţa tocăniţa iş chemat trupe special care fain frumos desfăcut planu criminal a lu săracu păstor ungurean. no.

  8. Whitewolf Reply

    Si mai sunt si rrromance purtatoare de nume ca Brazilia si/sau Argentina.
    Asa ca mi se pare mai mult decat corect modul in care pui problema. Doar ca nu mi se pare chiar in regula. Prea te transformi intr-un om normal
    Asta-i periculos. poate

Leave a Reply to vic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *