M-o sunat Ariana, care găzduiește refugiați pentru că are inimă mare:
Privet! N-ai niște saltele mai cumsecade pentru găzduit refugiați?

Aveam chiar de la Decathlon, care fac afaceri mai departe în Rusia bine-mersi.

Când o venit Ariana să le preia, ce i-a zis Groparu?
– Tu fată… dacă ai nevoie de ajutor la treburi… gen pregătit o haleală pentru refugiați, ceva, zi-mi! Și încercăm să ajutăm – eu, de pildă, gătesc pâine cu unt și gem foarte bine.

Și n-au trezut 24 de ore și m-o sunat!
– TREBUIE MÂNCARE! Sosesc acum 4 bucăți refugiați adulți + 4 bucăți copii în maxim 3 ore, vor fi lihniți!

Normal că vor fi lihniți, se știe că rachetele Iskander stimulează apetitul! Așa că am țâșnit imediat către magazinul Oncos ca să-l golesc de pulpe de pui proaspete, am golit și aprozarul de mere și de banane, și apoi fuga repede înapoi acasă de zici că năvăleau rușii!

O oră am tot curățat în disperare la cartofi ca pentru un chef de ofițeri; nievasta o spălat cotețul ăla de pulpe și le-o descântat cu nu știu ce ierburi rare, dar foarte provensale; le-am abandonat apoi în cuptor, după care fuga repede la Gropărel să-și termine temele, fuga la Gropărica, care era geloasă și mârâită că din cauza pulpelor n-o băgat-o nimeni în seamă, numai probleme!

Mă sună Ariana ca Putin pe șeful FSB-ului:
– Cum stați cu mâncarea pentru ucrainenii mei? Care trebuie salvați de bombe și de foame?
– Pulpele tocmai sfârâie fericite! Cartofii tocmai bolborosesc vesel! Totul e sub control!
– Aveți de grijă! Că vă știu eu cum sunteți!!! Dacă nu aduceți mâncarea, data viitoare rog pe altcineva!!!!

Terminăm temele, pregătim copiii de somn, o iau pe Gropărică să o culc, normal că fix în seara aia era super agitată, eu cu stres că nu primim musafirii cum se cuvine, ne merge buhu’ prin lumea slavă și nu mai calcă prin România picior de refugiat… haideți, pulpelor, gătiți-vă mai repede!

Mă sună iară Ariana:
– Sunt la Diej, în 40 minute ajung la mine! Dacă nu aduceți mâncarea, data viitoare rog pe altcineva!!!!

Culc fata, o zbughesc din dormitor ca javelinu’, nievasta (jos pălăria!) tocmai împacheta totul extrem de regulamentar, pireul zdrobit și aburind, pulpele fierbinți, zămurile de grăsime de pui puse separat în recipiente, mere, banane, belșug ca la masa țarului!

Arătau rumenite cam ca puiul ăsta – nu le-am făcut poze, că n-am vrut să mă laud că gătesc pentru refugiați.


Vă prezint, în premieră, rețeta mea de Pui Putin

Și! Cu papornițele puse strategic ca o operațiune specială de restabilire a păcii fug la mașină, conduc agresiv de zici că eram în tanc și ajung la Ariana taman când, din două mașini, coborau la refugiați ucraineni de nu se mai terminau!

Cu lacrimi în ochi de emoție și de la fumul înțepător din bucătăria mea de acasă m-am îndreptat spre ei și le-am zis:
Privet! Pui! Chicken! Papa! Cot-codac!

Ariana s-o uitat la mine și mi-o zis direct:
– Bine c-ai ajuns! Nu mai trebuie mâncare pentru că nu rămâne nimeni la mine să mănânce, toți pleacă mai departe către Schengen.

Mi-am tras una peste falcă de nu m-am mai putut bărbieri două săptămâni, așa rămăseseră urmele abuzului; căci vreo 4 ore am asudat la mâncarea aia, pusesem chiar și o frunză de pătrunjel într-un colț, ca la salata de boeuf.

Asta ar fi prima fază.

====================================

Mno! Îi zic:
– Tu Ariană! Dar hai totuși să-ți las mâncarea, că nu se știe cine mai vine mâine, și e bine să ai mâncare!
– Bună idee! zice ea.

Și i-am lăsat mâncarea.

Și s-a făcut mâine… și mă sună Ariana mai pe seară:
– Gropare! Io-s vegetariană, nu mi s-or mai anunțat deloc refugiați pe azi, hai și ia-ți pulpele alea, că mi se face rău când le văd și mă gândesc cum mănânci tu animale decedate, bune de cimitir.

Ce era să fac! Eram prin oraș pe la vulcanizări, am recuperat cărnăraia și m-am întors acasă la nievastă:
– Muiere! Două săptămâni mâncăm pulpe de pui! Pradă de război!

Când luasem pulpele, luasem și pentru noi; că doară nu era să stăm 4 ore în miros de pui la cuptor și noi să mâncăm mazăre cu soia.

Și deja mâncasem vreo două porții de pui… și ne mai așteptau 5 kile.

Și am hotărât atunci să le congelăm.

Și am golit din congelator și am făcut minuni de vitejie ca să încapă acolo găleata aia de pireu plus hârdăul de carne, cred că ne-ar fi fost mai ușor să cucerim Kiev-ul, dar nu ne-am lăsat!

Și, pe la 11 seara, când mă luase toropeala aia frumoasă de somnic, numa’ văd că mă sună Ariana!

– Alo…?
– Gropare!!! Musai îmi trebuie patru pulpe acum, că îmi vin două persoane refugiați!
– Pe bune?
– Haide! Și repede! Că dacă nu aduceți mâncarea, data viitoare rog pe altcineva!!!!

M-am dus iar, ce era să fac.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

    • Groparu Nemernic Reply

      Ca om care-a fost implicat în câteva acțiuni din astea, cei mai pitorești sunt oamenii care, atunci când îi rogi să te ajute, încep cu procesarea informației: dar… cum să fac? chiar așa trebuie? nu putem altcumva? păi și dacă nu ne iese? și dacă nu se poate? nu se poate mai bine mâine? hai și arată-mi!
      Dacă te bagi într-o din asta, apăi asculți ordine fără să crâcnești și faci tot ce poți să-i fie bine persoanei pe care o ajuți. Disconfortul tău urmează pe un foarte distant loc 20 în ierarhie.
      CA DE LA SOȚIE, MĂ-NȚELEGI!!!!

  1. sorin Reply

    Ai trait intens, de parca tu fugeai din fata bombelor rusesti :)). Bine ca ai rezolvat cu refugiatii, dar pulpele? Tot la congelator? :))

Leave a Comment

Your email address will not be published.