Ce te faci când refugiata din Ucraina nu e cetățean ucrainean? (jurnal de mama refugiaților, partea a doua)

E marți, 1 martie (WFT? When did this one happen). Mă dezmeticesc din tot ce s-a întâmplat azi-noapte, trag o tură de WFH și îmi adun lecțiile învățate din experiență această. Încerc să dau și feedback.

Dacă ești restaurant și vrei să oferi mâncare pentru omuleții ce fug din calea răzbelului în metropolă Cluj, te anunț că ei ajung în oraș undeva după ora 22:00 (azi e chiar 22:15 când scriu articolul acesta așteptându-i pe cei care vor veni la 00:30, am aflat acum o ora că voi prelua). Cei care au mășină personală pe la 7:00-8:00 dimineață o iau din loc. În intervalul acesta ei au nevoie de o cină și un mic dejun. Dacă vrei să ajuți omulețîi care oferă cazare să apuce să pună geană pe geană, dă de veste, fă livrare și gătește noaptea. Așteaptă-te să fie solicitări de vegetarieni, fără porc sau nepicant.

Cei care caută alte mijloace peste zi pleacă mai târziu spre: gară, autogară, aeroport. Ei vor avea nevoie și de prânz, dar au fost aruncați într-un oraș nou iar scopul lor e să ajungă la destinație cât mai repede, nu să descopere orașul și frumusețea ta de restaurant, deci: fă livrări.

Cei care încearcă să deslușească hățișul birocratic românesc stau toată ziua la telefon cu imigrările, ambasadele, poliția de frontieră, avocați (și/sau gazdele, în funcție de cine câtă engleză vorbește). Uităm toți că mai trebe să și mâncăm până ne scade glicemia, deci: adu-ne aminte că n-am mâncat 😊

Dacă ești spațiu de cazare: nu mai posta pe 1000 de grupuri și lasă 10000 de comenturi la toate postările. Sună un ONG serios din zona ta care are prezență în vama, zi-le despre ține și ei te vor pune într-o lista din care sigur te vor sună. Ăștia încă n-or sunat.

Viață bate filmul, iarnă nu-i că vara, socoteală de acasă nu se potrivește cu cea din târg, ăsta-i voluntariat în schimbul 3. Noaptea vesel ziua trist, c’așa’i viața de artist. Asculți sfaturile mele doar dacă chiar vrei să ajuți, restul e can-can.

Se face ora H: 18:00. Închidem râjnița și sun cercetașii: aveți ceva pentru mine? Nu. Bun. În seară asta: SOMN (cred că ăla o fo mărțișorul meu pe anu’ ăsta). Dar nu înainte să fac o tură prin oraș după niște saltele gonflabile, să îmbunătățesc situația de cazare. Nu apuc să le și montez că iau somn.

2 martie, 5:00: îmi reiau rutina: un pic de bazin și WFH. E 17:30, nu apuc să sun, sună ei: avem 2 mașini pentru ține: 7+1: 3 mămici cu 4 copiii + o studentă. Bun (puțîn 6 nu-i notă pt mine, am venit la mărire). Trimite-i încoace. Îl sun pe Groparu care marți a zis că, dacă am nevoie, mă ajută cu mâncarea: facem planu’ că țiganu’: cartofi, pulpe, mic dejun. Mai bine delegăm decât să ne extenuăm. Ajunge mâncarea de-o dată cu omuleții, și.., surprise-surprise. Pe grupul de 7 îi așteptau deja șoferii să ii ducă mai departe (OK, aici avem niște lipsa de comunicare). Studenta nu a venit singură:

Intrăm în casă, o pun la masă. Refugiată mea blănoasă numa’ timidă nu-i, să-mi spună că are o nevoie. E 23:30 și eu caut litieră + nisip. Noroc că am la cine suna, pe cine trezi și ce litiere împrumuta. E 00:30, deja joi, face pipi și pufoasă. Mai povestim puțin: fata e studentă anul 4 la medicină dentară în Kyiv și e cetățean iranian. Știe că anul acesta școlar e compromis și se gândește ce variante alternative va avea: să rămână aici, să ia calea vestului la niște rude în Germania sau să se întoarcă acasă. Rămâne că investigăm mâine. Ne punem la somn, eu cu speranța că chiar mă voi trezi să înot.

3 martie, 5:00 sună ceasul, dau cu snooze, 5:10 sună ceasul, dau cu snooze, 5:20 sună ceasul, dau cu snooze, 5:40 mă trezesc și mă uit la ceas și mă întorc pe partea cealaltă. S-o dus înotul în bazin dar mă apuc de înotat prin hățișul legislativ. Fata mi-a spus seară că are voie să stea 15 zile în România de la dată întrării, nu știu cum, nu sună bine. Încep să trimit mesaje la oameni care ar putea ști ceva și să sun la autorități. Încep să curgă mesajele contradictorii:

  • Oficiul pentru imigrări și poliția de frontieră spun 5 zile.
  • Ambasada spune 15
  • IOM România spune 90 de zile

Acum pe cine să crezi? Poate să ceară azil?

Autoritățile române nu comunica în engleză la telefon, deci ai nevoie de translator. Studenta mea nu știe nici ce să întrebe, e copleșită de situație. Plânge în reprize. Vorbește disperată cu părinții. Decidem că poate o cerere de azil ar fi o idee de luat în calcul. Măcar poate să mai stea în România.

Să mai băgăm niște call-uri la birou. Să mai punem niște meetinguri și să răspundem la mailuri. Avem facturi de plătit în casă asta.

Între timp văd și ordinul ministrului învățământului, că studenții din Ucraina pot aplică la studii pe teritoriul României. Sun la UMF. Ei așteaptă normele de aplicare, până nu vin acelea nu pot face metodologia. Avem experiență la normele de aplicare a legilor în țară asta, se fac când a da zeii. Să facem niște pressing. Scriem la ANOSR și surpriză, chiar sună cineva înapoi. Explic situația: suntem contra timp pentru oamenii ăștia trebuie acționat azi. Băiatul de la capătul telefonului îmi explică pe’ndelete conținutul ordinului și că un ordin nu are norme de aplicare și nici metodologie de aplicare create de minister ci acum e mingea în curtea universităților să facă metodologia după care vor pune în aplicare acest ordin, dar îmi promite că va clarifica la minister situația și că revine cu telefonul.

Pe grupul de “Ajutor pentru Ucraina” găsesc un nr de telefon al unui avocat care își oferă serviciile pro-bono pentru persoanele venite din Ucraina. E foarte optimist, prea opimist. Poate să ceară azil, va putea să lucreze până vin actele. Poate să se întoarcă în Iran oricând. Mai, poate numa io’s așa, dar ceva e putred în Danemarca.

Mai sap despre viza, azil și permis de ședere. Siteul MAE într-adevăr spune că 5 zile. Mă uit dacă viza ar fi o opțiune. Nu, că ea e deja în România.

Mă resuna băiatul de la ANOSR, s-a trimis de la minister o circulară către universități.

Mai trimitem 2 mailuri, ținem 2 call-uri, anulăm alte 2. Vine gazu și curentu’ și în martie. Primesc SMS: o intrat salariul.

Îi sun și pe cercetași, poate au idei mai bune despre toată povestea cu durata șederii. Ei găsesc altă listă cu avocați care își oferă serviciile pro-bono + un document pentru persoanele venite din Ucraina. Din nefericire e pentru cetățenii ucrainieni, dar e pe lista un avocat din Cluj. În medicină, second opinion e aur, să fie și în cazul acesta?

Mai punem niște meeting-uri în calendar la job și scoatem altele că tre’ să blocăm un lunch mai lung pentru o excursie la imigrări.

Sun avocata și explic speța. E total copleșită de complexitate, dar promita că va reveni cu un telefon.

20:30 Whatsapp de la cercetași: 2 fete adulte de cazat 1 noapte . Deja încep să n-o mai cred pe asta cu 1 noapte. Sunt sunată să dau detalii: CNP, adresa, numele din buletin. Se îngroașă glumă. Mesajul de unde se agață harta-n cui e că au dispărut deja niște persoane. Nasol. Traficanții de carne vie vor ieși cei mai bogați de pe urmă conflictului acesta.

Mă resuna avocata din Cluj cu vești neîncurajatoare: într-adevăr, 5 zile și nu poate aplica pentru azil datorită situației din Ucraina pentru că e cetățean iranian. Poate aplică pentru azil datorită situației din Iran, dar, din toate discuțiile colaterale de astăzi, înțeleg că, dacă ar face asta, în momentul în care încearcă să se întoarcă în Iran va fi arestată.

E 23:30. Să vedem ce aduce ziua de mâine.

PS: Mulțumesc tuturor celora pe care nu i-am menționat mai sus dar cărora azi le-am tocat nervii mărunt și la maxim cu telefoane și mesaje în care ceream clarificări pentru diverse bucăți de lege, documente și informații pe siteuri.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 1 comments

Leave a Comment

Your email address will not be published.