Era o dimineaţă frumoasă în oraşul viitorului fost premier al patriei când vreo 30 de maşini încolonate pe strada Paris aşteptau să se facă verde de Paris la semafor şi să treacă strada, destul de ilegal, către str. Piteşti din prelungirea străzii Paris, în ciuda indicatorului cu obligatoriu la dreapta, pe 21 Decembrie.

La verde, după trei claxoane, prima maşină de pe strada Paris – o Toyota mică, roşie – ţâşni către strada Piteşti, ignorînd semnul de obligatoriu dreapta. Se asigură, acceleră, îi dădu gaz. După ea: un Passat, o dubiţă, o Dacie papuc, un Fiat. Toţi încolonaţi, bară la bară, toţi grăbiţi, toţi agitaţi.

După 8 metri, în plină stradă 21 Decembrie, Toyota roşie din capul coloanei puse frână bruscă şi lăsă o bandă de culoarea lui Cabral Ibacka pe asfalt. La milimetru opri Passatul, cu scrâşnet de roţi; dubiţa se porni pe claxonat, dar puse şi ea frână, iar Dacia încetini şi ea până la oprire, că abia pornise, şi Daciile papuc nu ajung de la zero la 30 km/h în mai puţin de 12 secunde; la final, Fiatul puse şi el stop şi se opri.

Preţ de o secundă, şoferii se gândiră, se socotiră, analizară situaţia din maşinile lor oprite. După care Toyota roşie îşi schimbă traiectoria, semnalizând şi virând dreapta pe str. 21 Decembrie, urmată de Passat, al cărui şofer blestema ca un şofer. Dubiţa şi Dacia gâfâiră la unison, şoferul de la prima aruncă chiştocul de la ţigare pe jos şi scuipă, şoferul de Dacie papuc îşi aranjă pălăria mai spre ceafă, şi făcură dreapta şi ei. Fiatul încercă să forţeze nota, dar văzu maşina Poliţiei ascunsă pe strada Piteşti, anume ca să-i prindă pe cei care fentau semnul de obligatoriu dreapta, aşa că se resemnă şi porni pe urmele celorlalţi, regulamentar.

Scenariul se repetă cu încă trei coloane de maşini care urmau să treacă ilegal de pe Paris pe Piteşti: veneau în forţă, vedeau maşina de Poliţie, se opreau, semnalizau şi schimbau traiectoria.

În timpul ăsta, cei doi poliţai care ar fi trebuit să stea în maşină, pe str. Piteşti, să-i prindă pe infractorii contravenţionali care în loc să facă dreapta de pe strada Paris merg tot înainte pe strada Piteşti, aşteptau, cuminţi, înfriguraţi, zâmbitori de la atâta anticipaţie şi poftă, la coadă la plăcintăria din colţ, să-şi ia şi ei un palaneţ maxi, cu de toate. Cu care palaneţ în mână, odată primit, s-au suit fericiţi în Logan şi duşi au fost, doară nu era să stea să halească palaneţ cu o mână şi cu o gură şi să dea amenzi cu cealaltă mână.

Poliţaii americani cu doughnut-ul, ai noştri cu palaneţu’.

Via colegul trimis carne de tun prin delegaţii.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 21 comments

  1. ioana Reply

    😳 Io nu mi-s din Cluuj, dar am fost studenta acolo. Si acu’ multi, multi ani ( vreo14 ), proaspat soferita in Cluj, veneam dinspre Manastur spre centru, cu masina. Acuma, no, pe vremea mea de nesoferita-studenta, pe acolo, prin centru, nu era sens unic. Si, pitita dupa un troleibuz, n-am vazut semnul de obligatoriu dreapta. Asa ca m-am luat dupa troleu’. Un militian m-a oprit numaidecat (sic ! ), si pe cand ma rugam de el, insirandu-i poliloghia de mai sus, si, pe cand era el gata sa se lase induplecat, numa’ ce sare in drum sa opreasca un papuc alb si-mi striga ; “- No, vezi, si pe asta l-am iertat acu’ 10 minute !”

  2. Konskriptor Reply

    Da’ la palanetu’ cela, se bea ceva? Ca daca zici ce se bea, poate imi dau si io seama ce ‘mnezeu e el, palanetu’ !

  3. Stefan Murgeanu Reply

    mda, pentru ca pentru romani, chiar si pentru aia din Ardeal, semnele de circulatie (si regulile in general, nu doar cele rutiere) sunt doar un moft pentru altii inventat…

  4. dorina Reply

    asta-i Cluju amu? asa o ajuns? io am crezut ca vorbesti de Bucuresti…

  5. Dana Reply

    2 observatii am :
    1) azi invatai ceva nou, ca la scoala si anume: ce e ala palanet 😀 multumesc, Gropare!
    2) textul e plin de perfectul simplu :X :X

  6. Dan Ciulea Reply

    no’ ma si daca ma vazusi, di ce nu zasai nimic …plm, aveam timp sa bem o cafea pana vineau politaii 🙂

  7. Lolli Reply

    pt. mary…
    femee ,era o intrebare simpla.ce mare scofalteala era daca spuneai ce-i aia?

  8. Sorin Reply

    mama lui de palanet ca a trebuit sa caut pe google sa vad ce este, ca m ai facut curios

  9. Anonymous Reply

    pentru acelasi motiv pentru care probabil exista strada Paris!

  10. Horatiu Reply

    Imi place ca i-ai facut curiosi cu palanetu’… ia spune-le si de faza aia veche de prin Cluj cu “iti pute ochiu”… 😯

Leave a Reply to gigi bekali Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *