Fiu-meu a avut cea mai frumoasă vacanţă de până acum: stat cu bunicii şi cu verişorii la Sibiu, la ţară, stat cu bunicii oşeni cu copiii în faţa blocului, mers cu mine la pescuit în Deltă, concediu în Grecia – şi toate, toate astea au însemnat că temele pentru vacanţă sunt undeva pe la 10%.

Da, ştiu, este ilegal să le dai copiilor teme pentru vacanţă, dar dacă nu pune mâna serios pe carte va ajunge ca mine, deci şarap.

Şi ne tot chinuim săptămâna asta să îngrăşăm în Ajun porcu care a scăpat de pesta porcină. Da, de-aia nu am apucat încă să vă scriu de Deltă şi Grecia, că trebuie să sortez vreo 1000 de poze, şi nu pot face asta în timp ce studiem trigonometria şi diferenţialele de clasa întâi..

Între teme, este una în care fiu-meu trebuie să ne pună întrebări nouă, părinţilor, şi noi trebuie să răspundem; şi el scrie, conştiincios, răspunsurile noastre în caiet. Întrebările astea cred că fac deliciul doamnei învăţătoare! Ce animal de companie ai avut? (peşti şi hamster, o trebuit să-i dau când am luat un 4 la matematică). Ce aţi colecţionat? (pietre alese pe sprânceană, cu care toamna, înainte de începerea şcolii, spărgeam geamurile de la laboratorul de chimie cu praştia). Ce mâncare nu v-a plăcut? Păi, ficatul (dar acuma avem o relaţie neconflictuală) etc.


Ficatul, pentru că burrito fără carne, ca la Untoldul de anul ăsta, încă nu se inventase

Şi între timp mă apuc nu ştiu ce să fac prin casă… rămâne nievasta cu Gropărelu’ să continue tema… şi vine nievasta, ca Hermes, să-mi aducă următoarea întrebare:
– Care era jocul preferat?

Ezit o clipă, apoi mă pronunţ, marţial:
– Călăritea.

Băi, ce faţă o făcut nevastă-nea, să-i pice ochelarii!
– CĂLĂRITEA?
– Da.
– Cum era asta?
– Păi, ne urcam unul în cârca celuilalt, ca pe cal, şi încercam să ne doborâm unii pe alţii.
– Cum, pe jos?
– Da, pe iarbă. Veneam acasă tot cu genunchii verzi, o exasperam pe Gropăroaia, biata, că nu aveam maşini de spălat automate, ca azi.
– Şi nu vă loveaţi?
– Ioai, şi încă ce trânte luam! Dacă ne-ar fi văzut, toţi experţii în parenting ar fi făcut apoplexii, mă mir că nu ne-am rupt capetele.
– Hmmm… călăritea. N-am mai auzit de asta până acum.

Şi merge să-i comunice lu’ fiu-meu jocul copilăriei noastre, şi el scrie, conştiincios, în caieţel.

Acuma… e o fi-nţeles fiu-meu şi nievasta ce şi cum, dar… VĂ DAŢI SEAMA, BIATA DOAMNA ÎNVĂŢĂTOARE, CE VA CREDE CĂ AM FĂCUT NOI CÂND ERAM COPII??? Că în rubrica aia nu mai era loc de explicaţii…

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. grumy78 Reply

    mă … dar de hoții și vardiștii??? nimic nimic??? ascunselea? pe sub balcoane la blocuri :)))

    • Groparu Reply

      Alea erau când deja ne săturam de călăritea. A, și pentru că am crescut lângă baza hipică din Sibiu, ne chioram toată ziua când era o competiție și apoi ne făceam și noi cai și făceam concurs de sărit peste obstacole (dar fără nimeni în cârcă). Un fel de parcour before it was cool. Ne făceam și cravașe și ne biciuiam! Uite, ar merge o postare cu jocurile copilăriei 😀

    • Groparu Reply

      Pfuay, ce postări faine cu Delta urmează! Stați pe-aproape, numa’ să mă mobilizez, că e mult de scris 😀

  2. DragiFemei Reply

    Frumos va jucati! Chiar am scris si eu un articol in care povesteam cum organizam spectacole “grandioase” cu vecinii de bloc… Eram vedetele cartierului, ce mai! :))

  3. Basil Reply

    Bre… mi s-a facut dor de Sibiul ala.
    Nu am locuit decat doi ani si jumatate acolo, insa mi-a ramas la inima.
    Un pic cam xenofobi oamenii pe acolo, insa i general era super ok.
    Lucram la Conti, eram sute de oameni de prin toata tara.

    • Groparu Reply

      Să-i vezi ce primitori sunt cu oltenii, un deliciu.
      Conti – hotel Conti, sau fabrica? Presupun că fabrica.

Leave a Comment

Your email address will not be published.