– Și cu sacul ăsta de haine ce să facem?

Deocamdată nu mai am vreme să fac trucuri din astea; plus că e plin Clujul de containere pentru donat haine și încălțăminte pentru nevoiași; dar nu o dată am mers la ele cu mașina plină doar ca să aflu că nu mai erau acolo, că se mutaseră.
– Le ducem la beserică! zic.
– Care beserică?
– Aia de pe Horea! Au containere în curte, sunt beserică, deci musai să-i ajute pe nevoiași, că doară asta face o beserică!

(adică și asta, asta când nu îi persecută pe homosexuali sau sprijină PSD-ul sau își face rachete interspațiale prin București din bani de la buget)


(și nu numai în București)

– Și cum le ducem până acolo? Că tu ești cu spatele!
– Păi și așa facem plimbarea de prânz cu copila; le urcăm pe cărucior și merem încet.

Și am pus sacul de țoale pe cărucior, și am mai avut și încă vreo doi săculeți cu încălțări pe lângă, și așa am străbătut Gruia într-o mică caravană de se uita toată lumea lung la noi, zici că eram o familie sărmană și veneam de undeva cu haine de căpătat. Dar nu ne-a păsat, căci făceam o faptă bună întru Domnul!


Dacă le vedeți scoase la vânzare în vreun secăn, vă rog să-mi scrieți

Și am ajuns la biserica de pe Horea, am introdus familia în curte și, în timp ce aia mică Gropărică explora curtea încercând să se murdărească cu orice preț, tati cel blogger deșărta sacii în container, și mă simțeam mai aproape de Domnul, e clar că voi ajunge undeva prin rai, unde se face grătare, se bea bere și lumea e binedispusă!
– Gata?
– Nu, că trebuie să plătim și taxa anuală, altfel știi că ăștia nu te-ngroapă.

Și am intrat în sfântul locaș și le-am întrerupt din discuții pe cele două pensionare, cărora nu le-a venit să creadă că cineva cu moacă de ateu intră din proprie inițiativă să dea bani ca la Fisc!

Și le-am dat adresa și numele și am primit chitanță, întru Domnul; și am admirat un pic vopselile de pe pereți, și am și zis jumate de rugăciune cu ocazia asta, cât îmi mai aminteam eu; și am ieșit de acolo ușurat de zici că eram curat la suflet ca un bebeluș.

Și mi-am adunat familia să mergem mai departe în ziua aceea binecuvintată; și-n spatele meu s-a trântit ușa cu putere și-am auzit-o pe casierița de la biserica pensionară cum tună, fulgeră și trăznește:
– CINE-A ÎNCHIS POARTA?!?!?!?!?!

Onorată instanță, pledez vinovat: închisesem poarta pentru alea 3 minute cât să-mi achit dările, ca să nu-i vină Gropăricii pofte să iasă afară din curte, că e un trafic pe strada Horea de Doamne feri.
– POARTA AIA TREBUIE SĂ STEA MEREU DESCHISĂ!!! CINE V-A DAT VOUĂ VOIE SĂ ÎNCHIDEȚI POARTA?!?!?!?!

Și adevărat vă spun c-am fugit din curtea sfintei beserici cât am putut noi de repede, că dacă ar fi coborât doamna pensionară și ne-ar fi prins sigur ne-ar fi urecheat ca la școală când eram copii, că eu chiar am fost urecheat la școală și nu-mi este deloc dor de momentele alea, oricum îs însurat și am parte de porția mea de suferință fizică, știți voi cum zic.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Attila Reply

    Pfuai Gropare, că îl trimiți pe CEO-ul Daniel în sfintele origini, meh, nu-i stres, că îl injuri pe popa, s-a mai făcut, oameni suntem, se iartă cu o donație.

    DAR să te pui cu TANTI de la biserică? Aoleu. Nu te mai scapă nimic din focurile Gheenei.

    Btw Gropare. Asta cu donatul hainelor e cam sport degeaba, e doar reflexul nostru că vai ce păcat, mai bine le donăm în loc de aruncat.

  2. Reptilla Reply

    Gropare, eu am o dilema. De ce ai platit cotizatia la biserica de pe Horea. Ca in Gruia sunt doua biserici. Daca locuiesti in Gruia platesti cotizatia in Gruia. Eu asa stiu ca se face. 😊

    • Groparu Nemernic Reply

      Că de la beserica de pe Horia a venit popa la botezul anual și atunci n-am avut bani peșin (de când n-ai mai auzit cuvântul ăsta?) să-i dau.
      L-am crezut pe cuvânt, plus că doamna pensionară feroce casieriță nu a schițat nici un gest că nu mi-ar lua banii pentru că locuiesc în zona greșită.
      OARE TREBUIE SĂ DAU BANI ȘI LA AILANTĂ BESERICĂ?!?!?!

      • Zev

        Bine, Gro, BOR traieste in evul mediu? Trimite un email Account Managerului de la filiala Horia sa-ti mute contul la filiala Gruia. Odata ce operatiunea a avut loc, vei primi un email de confirmare: ‘This is to advise you that your account has been transferred to our Gruia office. Thanks for purchasing burial and afterlife services from BOR Inc. For information about our sharemarket options, please contact your Account Manager.’

      • Reptilla

        Deci nu ai platit cotizatia ci botezul anual. Dar de unde stii ca popa cu botezul era de la beserica de pe Horea?

  3. Cristina Bolea Reply

    @Atilla, de ce e sport degeaba? Intreb sincer, sunt curioasa ca eu in practic intens din ambele sensuri.

    • Attila Reply

      Cristina, donațiile directe merg perfect. Buba e cu donațiile bulk (un sac de haine la Caritas / Biserica / Insert cauza X-Y-Z / Sinistrati / ETC), care de cele mai multe ori intră în depozitare, le prelucrează când și cum (dacă e cine, din nou) – apoi în caz fericit un procent mic ajunge la cei care au nevoie sau în diverse seconduri iar cea mai mare parte în groapa de gunoi. Când vizitam diverse rampe în interes de lucru, vai câte zeci si sute de mașini de haine vedeam acolo. La noi conceptul de reciclare a textilelor este încă foarte la început. Sunt câteva tentative timide, dar poate peste zece ani o să fie viabile procentual.

      Dar na, out of sight, out of mind, știi cum e? Le-am donat, ne-am scăpat, fuga să luam altele 😀

      • Groparu Nemernic

        Nu știu cum să fac să mă asigur că țoalele ajung unde trebuie. Mi-e can jenă să-l întreb pe popă ”DAR HAINELE ASTEA UNDE AJUNG, PUNGAȘULE?!?!?!” Sper că dacă s-au ostenit să pună ditamai containerele acolo n-au făcut-o ca să ducă trențele la Pata Rât (trențe e generic spus, că-s haine bune, nu donez decât ce aș purta eu sau membrii familiei).
        Containerele sunt de la ceva asociație din aia de-a lor, Christiania Caritas Ceva.

Leave a Reply to Attila Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *