Când am avut prima proiecţie a filmului Usturoi, la TIFF, a dispărut BluRay-ul cu filmul. Probabil mai ştiţi ce m-am înspăimântat, că puteam da lecţii de tremurat la o piftie, să-şi ia BAC-ul, doctoratul și să ajungă și prim-ministru.

Aşa că am fugit repede-repede la Poliţie, unde am stat 3 ore, până la 11 noaptea, să redactez o plângere. Amabili oamenii şi cumsecade, Groparu plăcut impresionat pentru că banii din taxele lui sunt bine puşi la treabă (am avut însă grijă să nu le comunic asta şi lor, pentru că – da?) – viaţa e frumoasă!

Dar cum uneori Dumnezeu dă numai palme, nu loveşte şi Ashi Barai,

am descoperit instrumentele cu pricina după două zile. Aşa că fuga-fuguţa la Poliţie, după numai 4 zile de la plângerea iniţială, unde am mai stat o oră jumate ca să mai dau o declaraţie că – Allah e mare! Şi Buddha rotund! – renunţ la plângere, nu e nimeni vinovat, viaţa e frumoasă, români, vă iubesc! Faceţi pace în Palestina aia odată! Unde mai pot plăti nişte taxe?

Şi răspunsul mi-a sosit săptămâna asta, în numai 5 luni. Braţul înarmat al legii nu s-a lăsat până când nu mi-a trimis acasă, după numai 5 luni, înştiinţarea că ambele plângerile mele au fost înregistrate, iar urmărirea penală nu s-a pornit.

A, şi că trebuie să plătesc 10 lei pentru taxa de timbru pentru că tot nu s-a pornit nici o urmărire penală. Şi apoi să duc chitanţa la ei, sau să o trimit prin poştă. Deci 2 luni de cozi.

Să fie la dosar.
scan plata timbru Politie 10  lei

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 7 comments

  1. Robintel Reply

    Burghezule, eu am două plângeri la poliție, și n-am primit niciun răspuns de la niciuna.

    Pe mine nici de 10 lei nu mă bagă-n seamă.

  2. Adi Reply

    Nu cred ca ai curajul sa uzezi de punctul 4 si sa faci plangere.
    Cred ca le si apare blue screen:
    – sesizare Groparu,
    – solutionare Groparu
    – taxa achitata de Groparu
    – plangere impotriva solutionarii: nimeni altul decat Groparu.
    Te si iau astia pe sus pentru conflict de interese.

  3. Zym3r Reply

    chestia asta se intampla pentru ca sunt multi indivizi care nu au ce face acasa si vin zilnic la politie si aduc plangeri pentru ca ponta si pentru ca “de aia platesc impozite (oh wait, nu prea platesc dar nu conteaza). e foarte buna treaba asta pentru reclamangii care pun zilnic organele pe drumuri degeaba. povestea e mai lunga si sunt multe de spus si discutat.

Leave a Reply to Zym3r Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *