În Franţa, un pârâu cumsecade a rămas fără păstrăvi. Braconaj, poluare, pescuit cu baterie de tractor, ştie-l Dumnezo; cert e faptul că nu mai găseai nici coadă de peşte în el.

Autorităţile locale au făcut un studiu, din care a reieşit ceea ce se ştia deja: că păstrăvii din pârâul acela, extrem de cumsecade, de altfel, străluceau prin absenţă.

Atâta numai că, acolo, plictisiţii lor de funcţionari s-au pus pe treabă. Şi au făcut un studiu de impact, au organizat o licitaţie (probabil fără blat), au accesat nişte fonduri europene, şi cu tam-tam mare au cumărat vreo 5000 de puieţi de păstrăv, să repopuleze apa, că, vorba aia, poisson sans boisson est poison, ori fără peşte pe masă, doară nu şi-or bea ei vinurile lor albe pe burta goală! Ma foi, c’est inacceptable.

Şi au lăpădat ei toată cisterna de păstrăvi în pârâul respectiv, cu mare tam-tam, invitat oficialităţi, beut nişte brânză, halit nişte vin, gata, presă invitată, aducem pârâul cumsecade înapoi la viaţă, iată ce minunat e omul, cum repară el greşalele atât ale lui, cât şi ale semenilor lui. Camus ar fi fost mândru – mândru! – de noi, vajnicii repopulatori de păstrăvi ai celei de-a treia republici.

Şi când a venit îngheţul, fapt ce i-a luat şi pe ei, ca şi pe autorităţile noastre locale, de alfel, prin surprindere, toţi păstrăvii din râu au cam murit definitiv, căci păstrăvii aceia de crescătorie nu văzuseră în viaţa lor piatră franţuzească sub care să se ascundă, darămite gheaţă la mal, frig şi ger franţuzesc! Olala, quel désastre.

Aşa am aflat io de pe Fishing&Hunting Channel!

Update: si de la cetitorii mei, mai intelijenti decat mine, am aflat ca de fapt e a cincea republică, mulţam, Marghioliţa!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 14 comments

  1. SingurEu Reply

    Asta e ca anecdota cu pariurile, când oamenii şi-au luat găini, a venit viitura, le-a omorât găinile, fapt pentru care au ajuns la concluzia că mai bine luau raţe.

  2. Marghiolita Reply

    Sa restabilim adevarul istoric : a cincea Republica, bre Gropare, nu a treia, ca ne bat frantzujii obrazul !

  3. Jack Kerouak Reply

    După cum am prezis, aventurile Groparelui s-or gătat definitiv, iară singura Ţiganiadă la care va mai lua parte va fi cea filmată de foştiii lui tovarăşi de petrecere, la care se va uita bineînţeles fără sonor, de sub cearşaful conjugal. 😀

  4. pericle Reply

    …. ma asteptam sa fi murit ca s-o bagat Al Bundy descult in rau

  5. Dan Ciulea Reply

    tat problema au frantuzii … amu am auzit la radio, ca cica au si intarzieri la trenurile alea a lor de mare viteza … si auzi motiv: romanii au furat 3km de cablu … BA MA LASI!… deja e funata aia cu romanii au furat … mai invetati si voi alta scuza!

  6. Ramses3 Reply

    doar 3km? nu cred ca aia sunt romani, romanu’ fura de la lyon la champagne ardene, inclusiv sinele.
    trebuia sa cumpere puiet de balena albastra balena alba si balena ros

  7. carbon14 Reply

    Ha ha…ce ma bucur ca nu suntem singurii prosti. Si ei sunt prosti. Avantajul lor e ca noi suntem prosti mai des :))

  8. Marius Moga Reply

    La faza cu “pescuit cu baterie de tractor” am fost pe jos =)) Mai era totusi o posibilitate… poate au bagat frantujii var pe parau si asteptau mai jos pestii care veneau cu burta in sus.

  9. Mima Reply

    pestii ca pestii, dar cum ramane cu mediul meu ambiant pe care ti-ai parcat azi masina? 😀

  10. Mima Reply

    Pestii ca pestii, Radule, dar cum ramane cu mediul meu ambiant pe care ti-ai parcat azi masina? 😀

  11. Mima Reply

    Exact sub semnul ca se ridica masina in caz de? Vezi ca scriu la primarie. Te anunt cand vin responsabilii ca sa o parchezi regulamentar.

Leave a Reply to carbon14 Cancel reply

Your email address will not be published.