Niciodată să nu ai încredere în meșteri

Electrician ungur, cel mai serios și cumsecade, recomandare de prima mână de la client: cu ăsta vom reface instalația electrică! Nu-mi mai vii tu cu recomandările tale de meșteri puturoși – așa mi-o zis nievasta.

Cu el, cu dl. Levi.

Și vine dl. electricean șef Levi împreună cu echipa lui formată din încă un electricean șef adjunct, am suficientă inspirație să-i iau datele personale atunci când facem hârtia de mână pentru avansul lucrării, cu tot date din buletin: promisiuni peste promisiuni, eu lucrez numai și numai cu Schneider, n-o s-aveți probleme, oameni suntem, pe mine mă știe tot Cluju’, cuvântul dat etc.

În mare omul serios, că doară îi trebuia banul: a spart pereții, dar a și instalat.

Doar o chestie nu mi-a plăcut: în loc să-mi pună priză specială de cablu TV și alta de Internet, dl. electricean șef a luat pur și simplu două întrerupătoare, a dat găuri în ele și a scos mațul prin ele, vă pun și poză când pot ieși din cameră.

Operațiunea asta a făcut-o la doi metri de nevastă-mea care fix atunci alăpta pe canapeaua din sufragerie (!!!), singurul pat disponibil din casă. A dat găurile cu bormașina, hurrrr-hurrrrr, aia mică lipa-lipa la țiți; apoi a montat dispozitivul ad-hoc și s-a dus fără să mai șteargă de pe jos firimiturile de plastic.

Pentru că eram în plină mutare, am zis treacă de la mine, aveam încă de mutat saci cu lucrurile în majoritatea lor perfect inutile cu care ne-am umplut viața, ducă-se, bine că avem curent, lasă că repară tati mai încolo.

Și mai încolo a venit chiar sâmbăta asta, când ne pregăteam să primim în sfârșit biblioteca cât un zid medieval de apărare care ne va acoperi un perete întreg, și pentru asta a trebuit ca tati să repare ce a fușerit meșterul electricean plătit cu sute și mii de euro.

Și mere nievasta la Leroy Dedeman să ia prize speciale de Ethernet și de cablu TV, Doamne feri să nu se uite cineva în spatele bibliotecii și să râză de noi, cine v-a lucrat aici!?

Eu – amân, firește, reparația până sâmbătă-n ultimul moment, și când să-mi împung și eu pleoapele cu șurubelnița-n cruce, ce-mi văd irișii?
– Păi tu nievastă, ce prize ai luat?
– Păi am luat ce am găsit!
– Păi de ce nu ai luat Schneider, Made in West Germany?
– Cum să iau Schneider! Alea erau 40 de lei bucata!
– Păi și ce ai luat?
– Am luat altele mai bune, Made in West Turkey, la 12% din preț.
– Păi de ce nu m-ai sunat? TU NU ȘTII CĂ MEȘTERUL ELECTRICEAN CEL MAI SERIOS ȘI CUMSECADE DL. LEVI nu lucrează decât numai și numai cu Schneider? Astea nu se potrivesc!!!
– Lasă atunci! zice nievasta. N-are rost să mai lucrezi!

Cum ar veni, a devenit dintr-o dată generoasă cu timpul meu ca să nu o atac pentru că luase prize inutile: așa fac ele, băgați la cap.

Dar eu – nu.

Mă încăpățânez, mă apuc de studiat, scot plasticul de la priza Schneider Made in West Germany, studiez priza Made in West Germany… și văd pe ea altceva decât ce am crezut.

Google-esc priza… și ghici ce-mi află interneții! Păi, dl. electrician cel-mai-serios-și-cumsecade, recomandare de prima mână de la client, pusese prize făcute în Coreea de Sud – poate chiar în partea de vest, cine știe.

Vai, zeități, ce sânge mov mi s-a urcat în albul imaculat al ochilor! Omul făcuse o economie de 7 lei la priză. Înmulțit cu vreo 30 de prize prin toată casa… mai scosese niște bani de țigări. Și eu mă gândisem că economisise doar banii de două întrerupătoare, de Ethernet și de cablu TV!

După vreo 2 ore de șurubărit, am reușit să pun prizele la loc exact cum erau, după care am luat o pauză serioasă de la treabă, că deja era aproape miezul nopții și mă luase o slăbiciune, așa (țineți minte faza cu slăbiciunea, că vă mai zic eu mâine ceva legat de ea).

Pe dl. Levi nu l-am mai sunat să-i bat buca, că doară nu era nebun să lucreze cu factură și garanție, mergem cu cuvântul dat, oameni suntem! Pe el îl știe tot Cluju’.

PS: Sper să nu-mi fi pus și PET-uri cu apă în fundația instalației electrice.

Poză este de aici, dați Like și Follow dacă aveți FB, că merită, poate scrie și Olguța mai des

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 17 comments

  1. Atti Reply

    Gropare, sweet summer child, încă nu te-ai învățat?

    Data viitoare poate întrebi și tu.

    Btw – în mizeria aia de dat gaură în loc de priză tv și ethernet, omul a avut o mică mare logică, în sensul în care prizele respective sunt destul de păguboase.

      • Atti

        Problema e că pe partea de coax, prizele respective de obicei au un filtru care nu face nimic bun, iar pe partea de ethernet, abia că e cat5, ce să povestim de 6. Dacă nu e la vedere, mufezi cumsecade coaxul și pui o priză aparentă ușor de manevrat pe ethernet și bună pace. Eventual pui niște capace de doză.

  2. Xab Reply

    Daca sunt in spate la dulapul bastiliei, mai bine pui si tu o mufa ca lumea PE CABLU, si ai net cum trebe…

  3. Stefan Reply

    Greu mai găsești oameni de încredere și pricepuți. Cam toate domeniile duc lipsa de așa ceva.

  4. jean valjean Reply

    ca fapt divers, schneider e firma frantuzeasca. in rest, e plin de autorizati anre cu factura si firme autorizate anre care sa faca o lucrare. nu stiu cum nu-i gaseste nimeni, oare clientilor le e frica de un deviz de autorizat?! :))

    • Groparu Nemernic Reply

      În branșa asta se merge mai mult pe recomandare. Mulțumesc de recomandarea cu ANRE, o să mă folosesc de ea când o să-mi fac buncărul atomic!
      PS: Nu știam că Schneider sunt franțuji, oricum – bravo lor că nu s-or predat.

  5. Anonymous Reply

    neîncrederea în meșteri e în ADN-ul nostru cultural, începînd cu numitul Manole

    • Atti Reply

      Avem și noi povestea aproape identică, despre cetatea Devei, Kőmives Kelemen. Meșterii ăștia, problematici încă din evul mediu 😀

      • Bubu

        Daca “meseria se fura”, sa nu ne miram ca mesterii “e hoti”.

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *