Umblam prin oraș în căutarea unui prânz. Tocmai înghițisem o supică de linte la Sora și umblam după niscai felul 2, când Allah îmi scoate în față o plăcintărie pe strada aia pe care miticii o pronunță ”boliai”.

Prin fața plăcintăriei trecea o clasă de elevi mici-mici-minioni; care nu se mai termina, așa trecea.

La un 1.85 metri, 80 de kile și stomac gol, Groparu era de neoprit; așa că se strecoară, sprintenel, printre elevi și cere, emoționat, o plăcintă sau ceva! Când aude fix în timpane un protest pițigăiat:
– Heeeeey, eu ar fi trebuit să fiu la rând!!!!

Mă uit în jur – nimeni; mă uit în jos – un puțic de vreo 6 ani. Mic și agresiv, dar și încruntat!
– Ce zici, ficior? întreb.
– Eu ar fi trebuit să fiu la rând!!!

În manualele de prim-ajutor ar trebui inclusă și lecția ”cum să oprești un blogger să-și înghită limba de uimire în fața unei plăcintării”. Păi am fost mai șocat ca Andi Vasluianu când și-a dat seama că dă interviu unei televiziuni agricole!
IMG_7813

Pruncul nu se lasă:
– Treceau copiii ăia și eu am așteptat să treacă și tu te-ai băgat în față!!! Eu ar fi trebuit să fiu la rând!!!

Când eram mic și mă enervau adulții, îi loveam în fluier instantaneu și îi faultam fără prea multe discuții; în amintirea acelor vremuri, devin precaut:
– Tinere domn, dar te rog! Hai în față! Te rog frumos să mă ierți, nu te-am văzut!

Jumate de jumate de jumate de jumate de buletin scoate două monezi de 50 de bani și cere ca-n vestul sălbatic:
– Un covrig cu susan!

Doamna de la plăcintărie nu prea știa ce să creadă; dar o-ncurajez să-l servească pe micul Putin. Care, după ce-și primește covrigul, freamătă de bucurie:
– Susaaaaaan!

Și pleacă în trombă, molfăind.
– Hahahaaa, zic, ce câtamai personalitate pe pruncul ăsta!
– Da! zice doamna și domnul de la patiserie, prea multă! Cam prea multă! și dau din cap dezaprobator.
– Lăsați că-i foarte bine așa, zic. O să aibă suficientă vreme să fie sclav când va fi ca noi.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Bula Reply

    Pe vremuri, am primit educatie incepand de la primii pasi, apoi la gradi, scoala etc.
    A urmat “ucenicia”, apoi trepte dupa varsta+merite profesionale. Dupa varsta de 40 ani erai considerat “mester”, iar dupa 50 “somitate”.
    Acum este invers:
    La 30 ani ti se cere vechime in meserie de “cel putin 25 ani”, la 40 ani ti se cere sa stai deoparte (in caz bun mai gasesti o slujba oarecare de salar minim), iar dupa 50 esti disconsiderat, invechit, “inca n-ai murit” (de foame) ?.
    Apoi, daca rezisti pana la pensie, vei primi o indemnizatie de la stat, sa-ti ajunga pentru coaja de pita si jumat’ de bilutze scrise de doctori.
    Dar poate iesti mai norocos, ai facut parte din elita pcr, sa primesti inca un supliment la ajutor, pe care si postasul il poate numara greu, cat este . . .

  2. mutareainplic Reply

    “– Tinere domn, dar te rog! Hai în față! Te rog frumos să mă ierți, nu te-am văzut!”
    Tii minte cozile din copilarie la care, de nevoie, trebuia sa participi in pofida varstei si a fizicului nepotrivit cu chestiunea? Cat de probabil era sa fi auzit o fraza ca cea de mai sus?
    Pesemne ca astazi umbla cainii cu suficienti covrigi in coada; sigur ca de la asta este.

  3. Groparu Nemernic Reply

    @ Bula: motiv pentru care recomand cu căldură tuturor să se facă programeci!
    @ mutareainplic: când eram eu de vârsta ștrumfului, România era un loc foarte cenușiu, în care aveai șanse foarte mari să ți-o iei în freză de la ăia mari.
    Îmi pare bine că am scăpat de luat în freză de la ăia mari și acum suntem în pericol de a o lua în freză de la cei mici și foarte mici.

Leave a Comment

Your email address will not be published.