Și, cum stăteam eu așa și încercam să-mi culc fata pe genunchi, s-o ridicat Gropărica în fundic și mi-o luat fața în palme și o chicotit.

Și nici n-are rost să vă spun ce căldurică m-a învelit dintr-o dată la inimioară în momentul ăla, zici că un înger care avea temperatură făcuse pipi pe pieptul meu; și cum se uita ea adânc în ochii mei de parcă ar fi vrut să-mi facă o declarație, dar nu se putea exprima, ca o cățelușă sau poate chiar ca un inginer; și ce drăgălașă putea fi ea cu mâinile pe obrajii mei; și cred că nici dacă eram un pisoiaș pe cuptor nu m-aș fi simțit mai dezmierdat; și nu era absolut nimic pe lume ce nu i-aș fi dat chiar în momentul acela dacă ar fi fost în stare să vorbească și să-mi ceară – irisul din ochi, ambii rinichi, jumătate din ureche, economiile familiei ca să cumpărăm crypto în vârf de bulă, orice!

Și, cum îmi ținea ea așa fața între mânuțele ei durdulii și rotofeie și eu gânguream de fericire ca un puișor de-o zi, dintr-o dată și-a înfipt gheruțele fix în pielea gâtului, acolo unde se face iritație după bărbierit, și când am zbierat a izbucnit în râs și mi-a împroșcat fața cu salivă de-a ei.

Iubirea dintre un tată și fata lui este ceva cu adevărat special.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 4 comments

  1. Cristi Reply

    Și au niste gheruțe ascuțite. Pisicile sunt floare la ureche pe langa pitici coate.

  2. Attila Reply

    Auzi? Nu te lega de ingineri, chiar dacă nu ne putem exprima, măcar avem o privire intelijentă 😀

Leave a Reply to Cristi Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *