Este incredibilă viața asta, cum mămăliguțele alea umane care la naștere nu pot sta nici măcar în fund ajung ca în decurs în 11 ani de zile să-ți poarte ciorapii, să-ți facă crize memorabile când ceva nu le convine și în general să se comporte ca o versiune mult mai bună de-a ta, și totuși atâta de antipatică! Și mai faină, dar și mai antipatică, dar totuși foarte-foarte faină.

Azi, fiu-meu a făcut 11 ani: să trăiască, să fie sănătos și să-mi poarte ciorapii ani de zile de-acum înainte! Și, pentru că simțeam că la vârsta asta trebuia să-i spun ceva memorabil, care să funcționeze ca far călăuzitor pe cărarea vieții sale, ceva care să i se întipărească în memorie și să-și amintească de asta ani și ani de zile în vecii vecilor atunci când îi va fi mai greu, să îl îndrume fără echivoc pe drumul cel bun și să-l stimuleze să-și atingă potențialul său, să fie fericit și să fie echilibrat cu sine însuși, l-am luat deoparte și i-am zis:
– Ficior, astăzi trebuie să-ți zic ceva extrem de important pentru tine, pentru mine și pentru noi! Așa, de ziua ta!
S-o uitat la mine fără chef, ce naiba vrea și babacul ăsta de la mine; totuși, mi-a răspuns amabil:
– Zi, tati.

Am tras adânc aer în piept, m-am uitat cu drag la el și i-am zis din străfundurile inimii:
– Băi, ficior, ce mare te-ai făcut!

Atât, sper ca ce i-am zis să fie memorabil și să funcționeze ca far călăuzitor pe cărarea vieții sale, să i se întipărească în memorie și să-și amintească de asta ani și ani de zile în vecii vecilor atunci când îi va fi mai greu.


Poza e de când a prins plătica aia acum o lună. În scârbă a prins-o, că era nervos pe mine că nu-l lăsam la tabletă pe barcă, în mijlocul Deltei; și se comporta ca o versiune mult mai bună de-a mea, și totuși atâta de antipatică! Și mai faină, dar și mai antipatică, dar totuși foarte-foarte faină.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 10 comments

  1. un om Reply

    La multi Ani!!! Sa traim si noi sanatosi sa-i vedem cum le raman sosetele mici!

    Dreptu-i ca-ti seamana, dar cred ca are si de la distinsa doamna ca doar de aia e versiune mult mai buna si mai faina… dar totusi foarte-foarte faina.

  2. Claudia Reply

    Pe bune???? Atit de mare s-a facut??? Atit de repede a crescut???

    Ma duc repede s-o pup pe fiica-mea, cit ma mai lasa :))))

    Felicitari si la multi ani!!!

  3. allan Reply

    Trai-v-ar! bai, bai… bai…. hai ca-mi dadu o lacrima. Imi aduc aminte de povestiri mai de la-nceput. Si ma gandesc c-o s-ajung si eu p-acolo, vai! vai! valeu!
    Sanatate, bucurati-va unii de altii.

Leave a Reply to George Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *