M-am gândit că, dacă tot am scris despre oportunitățile din pandemie și ce se poate face, să vă scriu și despre ce am făcut eu din ce am zis. Cum ar veni, practice what you preach.

Așa că… decât să fac curățenie în balcon, duminica asta am ieșit la pădure în formație completă. Tuspatru. Știți ce înseamnă asta, nu? Gropărel supi pentru că nu-l las în pace în weekend, să omoare tableta, că-l așteptau prekinii pe Brawl Stars și Mine craft; aia mică Gropărică, chirăitoare pentru că nu o las să mănânce noroi (”Gropărico, noroiul e desert, ți-am mai spus!”); și nievasta oleacă iritată că de ce-s copiii iritați din cauza mea.

Dar pădurea ne aștepta liniștită, ciupercoasă și frumoasă, chiar splendidă, aș putea spune; și habar n-au ai mei că mai am în plan ieșiri din astea pe pandemie cât ne permite vremea: mai bine la pădure pe ploaie decât la muncă pe soare! Și astă primăvară, una din cele mai faine ieșiri de pandemie am făcut-o pe o ploaie neostoită, că ne-am lăsat fețele biciuite de stropi, și pădurea mirosea bine, a viață, și am găsit și hribe, și ne-am și relaxat cât s-a putut – dar e drept că eram fără familion, eram doar cu un tovarăș și prekin care nu chirăie și nici nu mănâncă noroi (decât ca desert).

Așadar, doamnelor, domnișoarelor și domnilor, pădurea de lângă Cluj! Aia cu tăietorii căreia se luptă Vlad Pop.

După așa o escapadă, nu te mai interesează de arafați, johaniși și măști, pe cuvânt. Dacă vă pasă, ieșiți din casă!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 15 comments

  1. MihaiA Reply

    Dacă aș putea, aș incarca aici o poză, unde se vede că eram la plimbare prin padure, și dintr-o dată mi-a apărut un indicator rutier cu semnificatia “Cedează trecerea! Avionul are prioritate!”

    And no, I wasn’t high flying up, up there in the sky.

    • Groparu Nemernic Reply

      Ia vezi pe Imgur.com, fă-ți cont și dă link 🙂
      Mă tot ceartă cititorul Remus că de ce nu am opțiunea de urcat poze pe blog, și eu îl tot duc cu vorba că ”facem, bos, facem”, dar nu știu când om face, sincer îți spun.

  2. remus Reply

    da boss amu ma pregăteam sa te critic iara și din nou. plus ca vroiam sa shareuiesc cat de meserias la pus gresia si faianta in baie am devenit. evident o parte cu CM17 de la tine. mulțumesc.

    • Groparu Nemernic Reply

      Deci zero lei dacă rămâne la mine în pivniță nefolosit vreme de 2-3-4 ani, că eu mi-am pus ce-mi trebuia.
      Hai că vin și cărămizile alea refractare, sau cum le-o zice, numai să termin cu pădurile, că iarna asta de pandemie am ceva planuri de mișcat niște mușchi, că nici hernia aia de disc nu se face singură.

  3. Zev Reply

    Gro, ce-s alea hribe? Sunt hribi defecti, adica hribi cu hibe? Asa se spune la ciupearca respectiva la voi? Altfel, mi-a plouat in gura, ca aici numai champignoni si bloody asiatice, shitake etc., spongioase fara gust, nu poti sa faci un bourguignon sau stroganoff cu gust de ciuperci fara sa adaugi concentrate, nici nu vorbesc de o ciulama decenta. Ma duc sa plang in dormitor.

    • Groparu Nemernic Reply

      Ți-aș trimite niște ghebe congelate, dar mi-i că se fac ciulamauă până ajung. Poate la anu’, după ce mă învăț cum trebuie cu deshidratarea.

    • Groparu Nemernic Reply

      Nu e deloc rău nici în Abu Dhabi! Deloc, deloc rău.
      E drept că e altceva față de ce avem aci.
      PS: Știi cum miroase pădurea, fra’? Aiaiai, vindecător miroase.

  4. George Reply

    Pfoai, după ce că n-am chef de muncă, mai vii și tu cu mesaje subversive!
    Frumos e la voi, la pădure!

  5. zidanne Reply

    Alo, baiatu’! Da, tu! Vrei o ciupercă?

    [img]https://i.imgur.com/SrT0NTe.jpg[/img]

Leave a Comment

Your email address will not be published.