Hoţii au spart sediul unei agenţii de turism
Poliţia română în acţiune, caz tipic.
Într-o noapte, sediul unei importante agenţii de turism din patrie a fost călcat de hoţi (nu de soţi; de hoţi). Da, în Bucureşti.
Mare lucru de furat în afară de iaurturile angajaţilor din frigider (iaurturile; nu angajaţii) nu era. Ce să fure şi ei? Ghivecele cu ficuşi? Scaunele ergonomice? Posterul ăla mare cu Kuşadasî? Nu! Aşa că au furat şi ei ce era: două laptopuri, după care s-au făcut nevăzuţi înainte să apare caraliii, că urla sirena aia în noapte de parcă era borbandament în Beirut.
A doua zi vine Poliţia. Coboară din nişte dube nişte burtoşi însoţiţi de alţi burtoşi cu chipie, se opresc în faţă la o ţigare, examinează din ochi împrejurimile, discută între ei. După o vreme intră în sediul agenţiei, îşi pun mănuşile de plastic şi încep să se chiorască la geamul spart prin care intraseră infractorii.
– Vă ajut cu ceva? întreabă şefa de agenţie, impacientă să afle ce şi cum.
– Nu la momentul ăsta, zice Garcea. Dar vă rog frumos, până facem noi investigaţiile aici, căutaţi-mi o ofertă ieftină de Grecia pentru septembrie.
pe care calculator? ca e in sacul hotilor 😎
politia? jenanta ca intotdeauna.
Îţi dai seama ce strasaţi erau de cazul ăsta 😆
Politai prost, ce pretentii ai sa ai!
Pina si angajatii de la salubritate stiu ca in septembrie e mai ieftin si mai misto in Cipru…
Toate ofertele sunt pe laptop-urile furate de hoti, asa ca vor trebui sa-i gaseasca. 😉
Era o metoda de a o destresa pe sefa 😉 …
Prima concluzie: geamul pe care au intrat hotii era spart pe ambele parti.
@Cristi>> aaaah, mi-ai luat vorba din gura!
:))
majoritatea politistilor se cred la ei acasa la fiecare nou caz aparut, se simt de parca ar fi nu stiu ce detectivi.de fapt primul lucru pe care il fac cand intra in sediul firmei e sa isi aprinda tigara, fix acolo unde nu se fumeaza..
a fost maxima asta! da la ce sa te astepti de la politia romana.venisera in sila,ia deranjat de la somnic
Ale draq de laptoape . N-au fost si ei in stare sa scrie parola cu markerul pe spatele fiecarui laptop. O sa fac o petitie la sefa de ajentie, sa concedieze angajatii aia incompetenti. Are careva idee cum se sparge parola?
@ konskrpitor: da’ unde tot umblasi, sefu’?
@Groparele : cautai oferte de vacanta ! Bine te/va gasii !
eu cred ca erau de la alta agentie , le era lene sa construiasaca o baza de date cu clienti si furnizori si au luat gata facute , ca doar nu furau laptoapele pentru solitaire 😈
Pentru că Poliția Română știe ce e ăla Time Management! Rightttt!
prea tare! 😆 si totusi s-a intamplat in realitate sau e SF?