Fotoreportaj gropăresc: o zi la schi
Toată viaţa mea mi-a fost frică de schi ca de profa de chimie. Mi se părea un sport al elitelor, pentru oameni pe care îi aşteaptă un giâp cât un camion la baza pârtiei, oamenii care sunt mereu serviţi la timp în birturile de la baza pârtiei, în timp ce tu aştepţi 40 de minute după un ceai cald (“pardon, bă clientule, tu nu eşti schior!), în general un sport pentru premianţii vieţii. Mamă, tu mie nu îmi cumperi schiuri? Bă, tu tre’ să înveţi, noi n-avem bani, lasă prostiile.
Despre fotografie ce să vă mai vorbesc, am avut vreo 3 ani de zile o săpunieră pe care am pierdut-o la o Ţiganiadă: venise un băştinaş să îşi umple căruţa cu balastru din râu, noi am făcut poze călare pe calul lui, îmbrăcaţi în ţigani, şi am plecat fără să-mi mai recuperez aparatul. M-am pedepsit cu decizia de a nu mai încerca niciodată să o mai recuperez, şi am refuzat să mai încerc să fac pe fotograful.
Fobia asta de excludere din rândul acestor caste, şi a oricărei caste, la urma urmei, cred că mă va bântui toată viaţa. Dar, pentru că am ajuns la o etapă în viaţă în care nu îmi mai permit să-mi refuz experienţe (am un bebe acasă, şi va trebui să reuşesc să fiu eroul lui ceva anişori), am decis să combin şi fotografia, şi schiatul în tabăra asta mirifică, în care am muncit mai mult decât m-am odihnit: trebuie să-mi justific în primul rând faţă de mine că timpul petrecut departe de familie (mi-i dor de ei de MĂ CAC PE MINE) se justifică.
Aşadar – două premiere într-una. Am respirat aşa de adânc că era să sughiţ; apoi mi-am zis că wtf, mate.
În primul rând, trebuie să-ţi cunoşti duşmanul. Trebuie să-ţi freci nasul de el, să-i simţi mirosul. Io am picat în dimineaţa aia în drum spre tele cabină de o nemţoaică era să facă hertzatak. N-am nimic, îs însurat, liebe frau, io aşa mă trezesc dimineaţa, noi, românii, credem în violenţa conjugală.
În orice bătălie ai nevoie de spadă. Simbolul falic, frate.
Orice armură are nevoie de vizieră. Ar fi bine să nu fie electronici şi să nu aibă aplicaţia aia de dezbrăcat femei, că te-ai fript, vei îmbrăţişa un copac cu multă tandreţe. Cam cum mă trezesc eu dimineaţa.
Te urci apoi în telecabină. Sticla se umezeşte de emoţie. Ţie ţi-e frig.
Apoi treci în altă lume. Ca căsătoria, într-un fel.
Iată-l! Cruciada începe.
Schiori schiază (mi se şopteşte că ei asta fac). Cu eleganţă, cu naturaleţe. Pare uşor.
Ştiţi ceva? Schiorii arată bestial, chiar dacă sunt fotografiaţi lângă un afiş cu un -cum se spune la noi, în Austria – Schwantz.
Acest surâs draconic denotă faptul că omul ăsta are o singură sprânceană şi te poate deochia.
Căutăm surâsuri mai angelice. Le găsim.
În mai multe exemplare.
Asta când nu se înverşunează pe condiţia lor mini-umană limitată.
Life ain’t got shit on me. This is the definition of fucking cool, in case you were wondering.
Apoi vremea se strică uşor. Austriecii trimit Panzerele să se războiască cu Romica Jurcă.
Poate e timpul de ceai. Sper să fiu servit înaintea lui Groparu, care nu schiază.
E deja noapte, dar cărămizile de oameni de zăpadă nu contenesc.
Poate e cazul să ne distrăm pe pârtie un pic…
…până vezi cai verzi pe cer.
Iar când totul e gata, se sfârşeşte într-un orgasm.
Al dumneavoastră nesincer, Groparu (eu sunt neamţul ăla din dreapta, fireşte).
biutiful 😉
Asa se face treaba, Gropare! Se momeste turistu`, se mentine in oala cu bunatati si apoi i se da drumu` acasa fara bani. Poate le zici si la astia cum se face. Te bagi la un post de Ministru al Turismului? Hai, ca-ti pun o vorba buna, ca am pile 😉
De 2 x biutiful !
Fain pe acolo și probabil foarte frig 😀 .Multă sănătate
😆 nu stiu cum faci dar m-a bufnit rasul de la prima faza(pardon,fraza).
Stii ca mai sunt si altii care au fobia asta cu castele ? 🙄
Altfel,minunat film in imagini, bravo ! Lopatica ta de groparel si-a facut treaba.
Frumos! Multumim pentru relatări şi fotografii. :-). Pitica din sanie m-a dat gata. O dulceaţă! mai ştii? dacă îl luai şi pe gropărel …:-P.
[…] Fotografia (un Canon G9, unul din aparatele de backup de la Foto Union) i s-a acordat lui Radu Băzăvan. Premiul Pentru Autocunoaștere Desăvîrșită (un masaj oferit de Hotel Continental Forum Oradea) […]
Acu’ aflai că ați primit ”premiul pentru perseverență”, sper ca ultima poză ați făcut-o cu acel Canon G9 câștigat pe merit:
– ați schiat pentru întâia data(nu stiu dacă și în viață, dar în Austria, da)
– ati fotografiat
– ați scris mult, mult
Felicitări !
ps Asta nu înseamnă că nu așteptăm (deh,vulturi de media ce suntem) și niscaiva,”frânturi misterioase” despre mâncarea, beutura și conviețuirea în aceeași cameră cu pretenu’ Gaben.
2 portrete care mi-au plăcut: ”Groparu versus Dante Aligheri”
http://www.cosmintudoran.ro/2013/01/18/tfb3-photoglorious-bastards-2/
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10200250869895792&set=a.10200250868455756.200612.1274270543&type=3&theater
cuuum poza in oglinda in magazin de ski? Se rasucesc in mormant/buda pitipoancele….!
[…] – A treia zi de tabara. Si o recomandare – Două rusoaice fierbinti – Ultima zi de tabără – Fotoreportaj gropăresc: o zi la schi – Gânduri ce mă tăbărâră după […]
@ Corina: apai draga Corina, laudele astea ma fac sa :”>
[…] https://www.groparu.ro/fotoreportaj-groparesc-o-zi-la-schi/ […]