Și, cum am tot adus la apartament gresii, șape, faianțe și parchet (stați liniștiți, dragi pesediști, e parchet din ăla de pus pe jos, nu Parchet de vă belea Codruța cu el), au intrat în curtea blocului mai multe feluri de tipuri de dube.

Pe șoferii de dubă îi poți învăța o sumedenie de lucruri complicate, gen să bage în viteza a doua și să se uite-n retrovizoare; dar în nici un caz nu poți să-i faci să-și ia nițel avânt când urcă mica pantă din curte. Așa-s ei, mai adolescenți și știu mai bine, și din cauza asta nimeresc de multe ori cu roțile pe șirul de dale străvechi din anii ’50 din curte pe care călcăm grațios ca antilopele când ieșim.

De dalele alea nu s-a ocupat mai nimeni de prin Cretacic încoace, și vânturile le-or bătut, apele le-or săpat, guvernările au trecut și peste toate au venit și șoferii noștri cu livrările și le-or mai urnit din loc. Ce mai, nu erau chiar ca după uraganul Dorian, dar prinseseră vremuri mai bune.


Pensionarii știu ce caută GIF-ul ăsta aici, corect?

Și așa ne-am trezit cu următorul SMS pe carton, scris impecabil și adresat nouă, să vadă toată curtea:

Mno, fiind nou în bloc și neștiind dacă plăcile alea chiar sunt deplasate sau așa era starea lor naturală, aș fi apreciat ca cineva să mă tragă de mânecă și să-mi spună, nu să sufere cu zilele înainte de a-mi lăsa răvașe și scrisorele; dar știm cu toții că românilor nu le plac confruntările directe, și într-un război arma preferată a poporului nostru este să întoarcă armele tăricenește după câțiva ani de alianță, altfel nu suntem noi.

Așa că, ce naiba să faci, iei sapa, grebla și lopata și ferești dale de 40 kile, egalizezi pământul de sub ele, le potrivești la loc, bagi vreo 20 de minute de muncă, nu e stres, numai să fie bine, rău la nime’.

Degeaba: deși dalele nu mai joacă, inscripția rămâne, și stai și te gândești cum să faci să afli dacă e OK ce-ai reparat! Ce faci, bați la fiecare ușă și le ceri feedback pe lucrare? Să te vadă pe vizor cu lopata-n mână, să se simtă ca-n ”Texas Chainsaw Massacre”, varianta de supt Feleac?

Așa că încerci să comunici cu omul în același registru.

Dacă a fost bine sau nu, habar n-am; cert este că inscripțiile au dispărut imediat, deci sper că toată lumea e fericită, curată, uscată și cu dalele – și mai ales cu țâglele – la loc.

PS: Nu, nu mă interesează cine mi-a lăsat mesaj, dacă așa doresc să comunicăm, apăi așa comunicăm și nu-i port pică neam, dar mi s-a părut funny.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 11 comments

  1. Anonymous Reply

    Asta e din gama: Cine a nins, sa stranga! Chiar ai putea pune acest mesaj la prina zapada…

  2. Andu Reply

    Sot-sotie, certati, nu-si vorbesc cateva zile. Seara, sotul lasa un biletel pe masa:
    “maine dimineata la 6 cand pleci la lucru sa ma trezesti si pe mine!”
    A doua zi la 10 cand se trezeste gaseste un nou bilet pe masa:
    “TREZESTE-TE! E ora 6.”

  3. neamtzschantz Reply

    la noi exista un cuvint pentru asta “Machtspiele”, adica jocuri de putere. in orice comunitate, oricit de mica esti, cind esti nou, au loc mici jocuri de putere. stiu ca romanii nu privesc din perspectiva asta lucrurile, sau nu vor sa priveasca asa, e insa o realitate oricit ai vrea s-o ignori, ea se intimpla natural, asa sint oamenii construiti.
    nu se stie o reteta de abordare, fiecare are propria strategie de abordare.

  4. sow Reply

    Daca vecinul ar fi stat in aripa de nord cel mai probabil ai fi gasit o runa, asa ca sigur cel care a lasat sms-ul asta sigur e vecinul cu aprozar.

Leave a Comment

Your email address will not be published.