Două lozuri (regia Paul Negoescu, cu Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol, Dorian Boguta)

Mărturisesc că am ridicat din sprâncene când am auzit că ”Două lozuri” se promovează cu auto-proclamatul slogan ”comedia anului” (din motive lesne de înțeles, dacă știți că și eu mă cam laud cu aceeași laudă). Filmul adună o distribuție deloc neglijabilă iar feedback-ul spectatorilor a fost extrem de favorabil. Mai mult, acum ceva vreme s-a pornit o campanie de denigrare pentru că în film apare și mondenul Poponeț, drept urmare o gașcă întreagă de feizbuciști s-au mobilizat să-i dea nota 1 pe IMDB, dar a fost contracarată de o contra-campanie a tuturor românilor de bine, care i-au dat nota 10 (mulți fără să-l fi văzut), drept urmare filmul are acum peste 8.

Bun.

Păi, să o luăm așa, cu ce nu mi-a plăcut, ca să cadă accentul pe părțile frumoase, așa cioante cum sunt ele:
– accentul de basarabean este fake. ”Băiatul rău” din film este același Codin Maticiuc
– aceleași cadre triste cu Dacii, blocuri, apartamente, casa scărilor
– ați mai văzut mecanic auto care să nu fie jupân la el pe tarla? Exact, să nu-mi zică mie că un cocălăruț îl face din vorbe când își preia BMW-ul galben canar și-i aruncăă banii din milă. Păi, eu cunosc numai mecanici alpha males, te fac ei pe tine, nu tu pe ei
– intriga e țesută cu ață albă din belșug: eroii pleacă la drum fără a verifica dacă au bani suficienți de benzină (!), eroii intră peste o fetiță de 10 ani care este singură acasă (wtf, băi, wtf…!)… și mă opresc aici, ca să nu fiu heităr
– de ce apare un șantier naval în imagini, dar mașinile au număr de Prahova?
– de ce același mecanic auto (mă rog, tinichigiu) habar nu are că nu ai voie să schimbi culoarea unei mașini fără a opera modificarea în talon?
– de ce același tinichigiu auto habar nu are ce e aia iarbă? (mărie oană, firește)

Mi-ar fi plăcut să văd mai multă Românie neromanțată la bloc. Gen, tanti în etate să se apuce să se certe cu bărbatul atunci când cei trei eroi caută biletele și îi bat la ușă. Așa, periplul lor prin bloc e, de fapt, mai mult umplutură de timp. Dar mă opresc aici.

Pro:
– râsete? Câteva, la cele vreo două scene memorabile (da, aia cu culoarea mașinii e una dintre ele), dar două treimi din film lumea a fost inertă. Am înțeles că filmul s-a bucurat de mult succes în sud, că no, îs multe faze specific sudiste acolo, dar care mie, ardelean, nu-mi spun prea multe
– scena cu culoarea mașinii este absolut memorabilă (din păcate, singura)
– scena cu hoții care-i descoperă pe eroi la ei în casă – puțin mai mult suspans acolo ar fi fost binevenit.

Mă opresc aici; aș fi fost mai vehement – mie filmul nu mi-a plăcut absolut deloc, sincer să fiu – dar am stat și m-am gândit o săptămână înainte de a scrie cronica asta critică; și am aflat că multora le-a plăcut. Și… mno, este un film extrem de pepsi light cu apă plată, absolut fără pretenții, dar care-i face pe unii oameni să râdă pentru că se uită la niște proști. Vă plec filmele cu proști, gen Jay and Silent Bob? Felicitări, filmul ăsta e pentru voi!

Inimi cicatrizate (regia Radu Jude, cu Lucian Teodor Rus, Ilinca Harnut, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu)

Radu Jude a făcut înainte un film monumental, Aferim. Poveste, drum, peisaje, personaje, farmecul epocii fanariote în care Jude te bagă cu capul înainte și te ține ca la waterboarding. De ce s-o fi aplecat să tragă un film despre un tumoros pe moarte, nu știu… (întâmplător, chiar eram la Lucarno când filmul a câștigat Premiul Special al Juriului).

https://www.youtube.com/watch?v=KiQFxqdu8so

Produs de Ada Solomon (doamnă dragă, vă pup! Jos pălăria, execuția este de excepție), filmul descrie povestea unui tânăr internat într-un sanatoriu, pe țărmul Mării Negre, în perioada interbelică. Producția, detaliile, recrearea atmosferei interbelice: jos pălăria. La un moment dat, apare un cadru cu bolnavul, în spate, pe geam, se vede marea… și pe mare se plimbă un barcaz cu motor pe aburi (sau așa pare). 5 secunde, detaliu nesemnificativ, pariu că le-a luat câteva ore ca să tragă detaliul ăsta care reface atmosfera pe care cu siguranță ar fi trăit-o orice internat din acea perioadă în spitalul de tumoroși.

Fimul este întrerupt de ”cartoane” care descriu tornada emoțională a personajului – nota bene, scrise cu parfumul și limbajul epocii și cu â din i. Detaliu minor, dar frumos și subtil. Și regia este excelentă, felul în care ți se prezintă povestea și tot oscilezi, până la capăt, între speranța că micul erou jidov se va vindeca și-și va duce iubita acasă la el, în Roman, și frica că inevitabilul îl va mânca cu fulgi.

Bun, producția și regia sunt extraordinare. Dar… chiar vreți să vedeți povestea unui muribund în mâinile unui felcer interbelic? În care spectrul morții este prezentat fără nimic grandios, așa hâdă cum este ea în spitalele românești? Fără introspecții prea adânci? Fără dramatism de erou shakespearian, care nu apucă să contemple detașat și mucalit apropierea inevitabilului moment? Fără filolozofenii? Da? Felicitări, vizionare plăcută la Inimi cicatrizate!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 3 comments

  1. alunelu Reply

    Mo, ce nu m-am prins eu la “Doua lozuri”, politistul ala a gasit biletul castigator in talon si a luat el premiul? Ca scria la ziar ca “castigatorul, in varsta de 47 de ani, a anuntat ca isi va da demisia din Ministerul de Interne”. Eu m-am gandit la politistul care i-a oprit, numai ca ala nu parea de 47 de ani.

  2. Copilul Minune Reply

    Mno, deci doua comedii, remarcati ca n-am spus “doua comedioare” (n-am vazut nici una, va anunt cind le descarc de pe voyo, da’ nu-i graba!), se auto-marcheteaza ca “comedia anului”. Yeah!
    Despre Radu Jude. Descarcat “Aferim”. Mno, aferim! Astep “Inimi cicatrizate”. Sigur il vad, macar inainte de de alea doua de care vorbeam mai antart.
    alunelu, in realitate are 38 si jumate, bro. Actorul politist. Personajul are 47. Pentru nelamuriri suplimentare a se vedea “Doua lozuri”, 1957, Birlic si Giugaru. Pentru “Usturoi” 2085 recomand Gerovital si regim alimentar mediteranean.

  3. Basil Reply

    Bai nu îmi place Dragoș București nici sa ma bați.
    Mi se pare slab, fals.
    Dar mno, ce știu eu, omul e peste tot.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *