Deci – Izvoru Murăşului
Deeeci, in weekend am servit Izvoru Murăşului, în munţii Hăşmaş, care sunt munţi ai patriei mele (pentru cei care aţi copiat la Bac la geografie).
Deci eu am mers acolo fincă acolo se concediau ţiganiazii; pentru cei care nu aţi dat Bacu’ nici din Gropărism, aflaţi că a concedia însamnă a-ţi petrece concediul.
Şi pe drum ne-o ferit bunu’ Dumnezău de probleme gen aia cu stricat maşina (fincă nu am mers cu furia vişinie) sau aia cu “moi romuni enpuţiţi, ce venit voi la Miercurea Ciuc?”, aşa cum se aude prin ziare că se-ntâmplă când ceri pâine la magazine în limba romuneşte; dimpotrivă, lumea fusă tare serviabilă, ba chiar una bucată tanti de benzinărie, de la care am cerut cheia pentru budă – din motive lesne de-nţeles, de la beut bere pe maşină – o suflecat fustele şi o ieşit fuga-fuguţa să ne zică că am greşit poteca spre tronul alb, strigându-ne: “La o parte!!!!” – pentru cei care nu aţi dat Bacul nici din ro-ghiară, traducerea aproximativă era “În cealaltă parte!”
Şi acolo am discutat despre Verestoy – ăla de fură pădurile secuilor – cu gazda, un săcui cu mustaţă pe oală, care nu s-a sfiit să recunoască că toţi politicienii sunt hoaţe. Şi sara am făcut un fasole la ceaun, şi ne-am lins boturile de cât de bună poate fi la foc de lemn săcuiesc. Şi apăi am discutat ieară o sumedenie de chestii din tinereţâle noastre, care – s-avem pardon – fură mai inteligente decât ale lor, şi am răscolit prin tolba de potenţiale subecte de postări pentru viitor, întru dulcea perpetuare a narcisismului meu atât endemic, cât şi pandemic.
Şi toate ar fi fost bune şi frumoase dacă Dumnezău’ beţivilor nu ar fi fost un pkik ameţât în perioada aia, fincă fiecare s-or ales cu câte un membru vătămat din cauza concediului lor (io am fo singuru’ care am scăpat numai cu o durere cruntă de cap, de parcă îmi trepana careva bostanu’ pe viu!) – dar cel mai rănit o fost – clar! – hinu’ meu, care şi amu regretă că m-o loat ca naş, că de când i-s naş cică toate îi merg prost. Şi ca să vă daţi şi voi sama de ce poate ieşi dintr-un fin ghinionist şi o scară-n spirală de lemn cam abrupt spiralată, ian priviţi voi şi vă dumeriţi!
Deci nu e el meserias?
Ce amuzant este articolul 😛
… nu trăbuia să citesc de fasole … amu’ mi s-o făcut poftă …
ioi
ce design ti ai tras… fiind ocupata cu alte cestiuni, abia azi de am bagat de sama…
ce coor urat ai!! dupa ce ai pus poza asta?
Eşti mortală Groparule.
ioi te, nu putut punem pe fiin ridicat tricou în loc de tras jos pe chiloţii? amu crepat obraz la mine din cauza la vanga, te.oi oi oi!
dilema e: cand s-a intamplat cu balustrada? inainte sau dupa fasole?
no, ca am lovit!
gropare, io cînd eram mai mic aveam pe fratele meu în grijă care era şi mai mic, că de aia îl aveam eu în grijă. Şi Satană cum eram, îl învăţam să scrie cu caca pe perete (care tot un zid e, da e în casă).
on-topic amu’: că nu e beţie dacă nu cazi un pic, să te resimţi a doua zi.
la ultima-ntrebare , răspunsu e nu ! mmmm , cam lăsat !… da poate-i focos , şi urmele alea îs di la palme , cum am văzut io pe private spice că să face acu ! băăă , să uita biata fată trăznită îndărăt la mine (cum să uită calu cînd îl mîngîi la coaie) cum o pleznem pe buci si să făceau iele roşioare , că aproape-mi venea să mă-mbrac şi să mă dedic măi serios bucitului , că-ncepusă să-mi placă !… ” auzî , şi-mi faşi pi-aşilea cu palmile-alia pi cur , al dracu’ die bieţîv şii ieşti ! şie , io-s iapîî ?!..” hă hă hăăă!!! ăăă!!!
m-ai facut sa rad si in dimineata asta mohorata :))
Hahaha…najpa cu scarile si beutura!
Mijto noul look al blogului…da’ io zic sa mai pui si dupa cruce unu’ care sa iasa asea, cu tzigarea-n bot, o sticla de horinca intr-o mana si sa tz-o intinda de te simte om bun , iar de nu te simte om bun sa te ameninte cu lopata din mana ailalta 😛
tap that ass!!
Ioi, ce betivani ratati sinteti…Doamne, da-va sanatate!
pot sa va relatez cuvant cu cuvant remarca cazutului dupa ce-i veni rasuflarea la loc:” Ioi! baga-mi-ash! ‘tu’le’n cur de scari si cine le-o facut…. macar de ieream beat…” :)))
cica! hahahaha! nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu eraaaaaaaaaa beat…. ashaaaa….. un pic ametzit!
chiar ai tinut sa ne arati curul?
Apai ce nu face omu la beutura, di tati.
voi bashcaliti pe buca me, mo !?
cate sentimente o mai trait saraca si atat puteti comenta?
Dacă mereai la Pciatra Unică, vedeai şi Izvoru’ Oltului şi nu-ţi buleai curu’… Noroc bun!
Vai de curu’ lui, la propriu…jur sa nu mai folosesc niciodata expresia “ma doare in cur”…dupa cum rezulta din imagine, ii absolut trajic.
farmecul nu sta in intamplare, ci in felul cum este povestita. si nostalgia…
miseleasca? nuu, doar ca mi s-a parut ca vad “Cei mai frumosi ani”…
No mă, s-o tras pă cur hinu-to?
PS: Ţ-am ascuns luna su uăiejile de bere. Hâc!
ii ard o palma! 😛
ma fraere esti urat tot ca curul
mama cea patit asta ma :)) :)) :)) :)) :)) :))
🙂 draga mea iubita la cap tacanita iti trimet din departare un colac sio lomnare lomnarea so mancisi colacu sal arunci :)) :> 😥 👿
j wu u co i wi i eub i wub
djvin
ce cur colorat ca un curcubeu
ce cur colorat ca un curcubeu super