Dau 5 invitatii la Festivalul de Stand Up Comedy
Dragi oșteni! E timpul să mai și râdem.
FISC-ul (Festivalul de Stand Up Comedy) începe astăzi la Cluj.
Suricata care mușcă din microfonuri!
Joi, 7 noiembrie, ora seara, prin mila lui Buda, Allah și a zeilor Șinto subsemnatul va prezida finala de Open Mic împreună cu iluștrii Crivăț și Floricu’. Vă ofer 5 invitații duble la acest eveniment celor mai bune comentarii…
…care descriu o pățanie cretină cu un profesor. Pentru că Nicu Bendea, tartorul și în același timp unul din acei Buddha, Allah și Șinto ai evenimentului, este prăfiesăr de matematici și geometrii și bancuri, și lui îi dedic acest concurs atât special, cât și deosebit.
Hai să ne râdem și cu pățaniile profesoricești, și cu Festivalul de Stand Up – că e păcat să nu, maică; pentru că, așa cum zicea și buna mea bună-mea, “mai bine să râzi decât să plângi!”
Adânci cuvinte, prieteni.
Programul festivalului este aici, dacă dai click; așa că dă, că ai de unde, că ești plin de clickuri ca benzina de accize.
Să curge pățaniile!
Update: câștigătorii sunt
1. The Original Yankee
2. bau bau
3. Ducky
4. diana
5. brusti
– Iulia (comentariul 9), păcat că nu ești din Cluj;)
– bau bau: exista profesoară de franceză normală la cap; o cheamă Groparu și e și prof de engleză.
Toți: mulțumesc frumos pentru comentarii, am ales cu greu și foarte subiectiv și sper să nu mă dați în judecată. Și m-am distrat!
De’a lungul anilor am avut diferite peripetii cu profesorii, culmea, cele mai multe cu cei de mate. Spre exemplu profu de mate din generala m’a pus sa strang banii de culegeri, de care s’a gandit alt coleg ca are nevoie, motiv pentru care m’a lasat fara portmoneu. Pe langa banii de culegeri mai aveam cardul si actele, deci tatal meu a venit la scoala la o ,,discutie” cu profesorul. Urmarea a fost ca eram invitata la tabla in fiecare ora si nu am mai avut note mai mari de 8 la mate pana am ajuns la liceu .
Aici am avut un profesor de mate care cred ca avea foarte multe rude si cunostinte, deoarece aproape in fiecare saptamana el trebuia sa mearga la o inmormantare si nu ne puteam tine ora. Dupa inmormantari am aflat ca se intorcea destul de vesel la scoala.
Acum incep peripetiile cu profesorii universitari. Sunt curioasa ce urmeaza.
Hai ca ma risc si eu:
Prin clasele semi-mici (aka 5-8), la scoala unde invatam aveau perioade in care in pauza ne puteau niste muzica la niste boxe agata de scoala, sa ne mai recreem si noi, un Andree, un 3SudEst, un “ochii tai mi-amintesc…”.. Patania mea are loc pe la finalul clasei a 7a, cand incepuse sa dea caldura, la ora de fizica, fiind la ora unei profe cu care ma aveam mai bine(am incercat o mica olimpiada). Spre finalul orei, cum radioul nu a mers de ceva vreme in pauza,colegii care se ocupau au inceput ceva probe, fara sa anunte prin scoala. Si dadeau ei drumu cate 5-10 secunde, la o piesa, asa indeajuns incat sa imi faca colegii de clasa sa rada, si profa sa se arate iritata.Dupa 2-3 teste dinastea scurte, si neliniste in clasa, profa a inceput sa caute vinovatii prin clasa, crezand ca noi ne jucam cu ceva casetofon. Si cum boxele erau amplasate langa geamul langa care stateam eu, am picat eu la mijloc:control in banca, control la bustul gol, si culminand cu excluderea mea de la ora, tinand cont ca singura nota sub 5 a mea a fost la lucru manual si eram prezent la toate orele. In pauza a aflat si profa ca defapt ca s-au facut probe pentru radioul scolii..
Sa incep cu inceputul:
In liceu aveam un profesor pe care toti il porecleau Chelu (care era putin spaima femeilor).
La finalul unei pauze, precum bine stiti profesorul este ocupat, mai intarzie nitel. Proful nostru nu aparea (altul decat “Chelu”). Majoritatea elevilor erau in afara salii de clasa, printre care si eu. De dupa colt apare “Chelu”. Un coleg mai slab de ingeri striga in gura mare: Vine Chelu, dupa care toti au intrat in clasa. Intra “Chelu” in clasa noastra si ma fixeaza cu niste ochi de neom dupa care mi se adreseaza: Asa se vorbeste? Asa strigi dupa un cadru didactic? … Poc un catalog in cap.
Morala: Nu fi tu cel care inchide ultimul usa!
in liceu, in ultima banca de pe randul de la geam isi traiau adolescenta 4 elevi. In fiecare ora de mate unul din cei patru era scos la tabla si pentru ca fiecare din noi era paralel cu matematica, reuseam sa scoatem la iveala o stare diferita a profesoarei: iritare, veselie, furie si bineinteles mila. Si pentru ca fiecare din nou eram specializati in a antrena una din aceste stari am primit titlul de maesti. Pe langa titlul onorific, banca maestrilor mai era cunoscuta si ca banca 20 pentru ca la fiecare extemporal suma notelor era 20. Si cum toti eram in pericol de corigenta am zis sa incercam o tactica nou. Astfel la una din lucrarile programate unul din noi s-a imbolnavit subit. Rezultatul: banca si-a pastrat titlul de 20 si toti am descoperit ca boala te poate lovi oricand. Astfel pana la sfarsitul anului respectiv lipseam cu randul ca sa mentinem pe linia de plutire. Nici pana in ziua de azi nu stiu daca profesoara ne nota asa intentionat sau era doar o concidenta.
La mine e haioasa patania! Ora de franceza in liceu 199… Tema de casa – de tradus atatea fraze cati elevi eram in clasa folosind stiu eu ce cuvinte, “timpuri”. Prima de la geam -eu. Citesc si urmaresc foarte concentrata daca am tradus bine si restul temei.-Mica paranteza – In pauza baietii din clasa – vreo 5 la numar -saraci 😆 -au reusit sa sparga cumva un geam pe care l-au si inlocuit doar ca femeia de serviciu nu a strans cioburile. Eh! si de la cioburile respective mi s-a tras mie patania. Profu- scriitor , poet si sef de trupa de teatru din liceu – se plimba calm 😎 . La un moment dat se da in spate spre tabla si calca direct in adunatura de cioburi. S-a auzit un zgomot ingrozitor care pe mine m-a speriat teribil si am inceput sa tip speriata. 😳 Clasa a inceput sa rada – eu la fel. Toate faine dar cand am ridicat capul profu’ avea o mutra tare socata. Dupa 10 minute eu continuam sa rad. Imi revenea imaginea lui 😯 – si nu ma puteam opri, Ora nu putea sa continue asa ca saracu’ om si-a tras scaunul de la catedra, l-a pus in fata bancii si astepta sa imi treaca “criza” doar ca fiind un om de teatru mai baga cate o mutrita 😈 cand simtea ca ma calmez – asa ca o luam de la capat. S-au scurs vreo 30 de minute si intr-un final “ne-am calmat”.
in liceu aveam un profesor de mate foarte amuzant, cel mai bun profesor care l-am avut vreodata. O data pe an se lansa culegerea de mate a liceului si el gasea cele mai “inedite” moduri de a o vinde.
“uitati daca luati revista astia mai mici puteti sta pe ea si ajungeti la rafturile de sus din casa”
“fiti atenti ce am gasit in revista asta: ii aici o poza cu un profesor foarte, cum sa va spun? stilat, cu mustata aranjata si ochelari, daca vreti sa vedeti un barbat bine va recomand culegerea” (singura poza cu vreun profesor fiind a lui)
“ce puteti face voi cu 6 lei in ziua de azi? puneti doi cate 6 lei si va cumparati un pachet de tigari care nu va face bine nici la sanatate. cosmin, ungur ia dati cate 6 lei pe revista si in pauza in loc de tigara mai cititi si voi ceva. vedeti ca stiu ca va luati zilnic tigari asa ca ma astept sa luati multe reviste”
Io am avut un profesor de fizica foarte bun din punct de vedere profesional, dar cam burlac (pe la 35 ani) si timid cu colegele… Am avut multe momente de umor (involuntar din partea lui) legate de timiditatea lui excesiva si o usoara lipsa de tact pedagogic.
E, intr-o zi, captivat total de tentativa de a ne face sa intelegem legile fizicii, ca orice profesor care se respecta, a ridicat vocea pentru a ne atentiona asupra importantei nu stiu carui coeficient: “Acesta este cel mai important lucru !!!!”
E, dar acima inchipuiti-va urmatorul tablou: profesorul cu spatele la tabla, formula scrisa sus in stanga, mana dreapta cu creta iar mana stanga intinsa spre formula. SI din cele cinci (5) degete a ales pe cel mai nepotrivit pentru a indica CEL MAI IMPORTANT LUCRU .
Nu va mai spun cum punctam in urmatorii 2 ani din liceu lucrurile impotante.
hehe, e greu ca-s mai multe… Aplic strategia cu mai multe comentarii, mai multe sanse de castig? Prima ora de istorie din clasa a X-a cu noul prof de istorie (vechea profa era foarte iubita de elevi). Intra profu in clasa, isi arunca in cel mai Disney mod posibil ghiozdanul pe catedra, cotrobaie prin el, scoate un mar. Clasa era deja captivata (daca eram la facultate ziceam ca din cauza marului ca ne era foame, dar liceeni n-au problema asta). Se prezina profu, se opreste in spatele unei colege, ii maseaza umerii, se opreste in spatele unui baiat, ii maseaza umerii: “ca sa nu ziceti ca fac disciminari”, apoi zice: “Eu o sa va ajut nu numai cu istoria. Daca cineva vrea sa se faca profesor, poate sa vina la mine, am o canapea frumoasa, il servesc ce ce vrea – o prajitura, un pahar, dupa varsta – dupa care am o bata cam asa *gesticuleaza* si sper sa va conving sa nu va faceti profesori.”
Omul asta stia cum sa-si faca tot timpul ora placuta. Intr-o zi a observat ca un coleg si o colega erau mai mult atenti unul la celalalt decat la ora: “ma baiete, mai intai o scoti la un suc, o plimbi putin prin oras, nu sari asa din prima. Si de ce taci? Am fost profesor la sportiv – aia nu trebuiau sa vorbeasca, aia se duceau la o fata si faceau “aaahhhh” si gata, dar voi… voi trebuie sa fiti smecheri.”
Istoria era vineri ultima ora, dar de obicei nu prea se chiulea la ea tocmai din cauza asta.
Romania post-ceausista. Aveam o profa noua, tanara, de info parca. Foarte serioasa, foarte dedicata si binenteles, ca orice profa noua, exigenta. Na, incerca sa se impuna la o cohorta de oameni mici si rai care, cel mai probabil o intimidau. Preda de zor si umplea tablele in prostie. Avea o boala: cand nu scria in nestire la tabla, se intorcea spre noi, ne explica frumos, timp in care se tot juca si arunca in sus ca pe o mingiuta, carpa de sters tabla (buretii nu mai existau de multisor prin peisaj, asa ca femeile de serviciu improvizau). In una din zile, tot aruncand carpa in sus, distrata, o vedem ca se incrunta, desface carpa facuta botz, trage un urlet de groaza si scarba, pt ca se pare ca femeile de serviciu improvizasera epopeic: biata profa stergea de zor tabla, ora de ora, cu o perechie de chiloti de aia de balsoaie rusoaica, marimea XXL.
Invitatie sa nu-mi dai, daca oi fi in pericolul ista, ca nu mi-s din Cluuuuuj, deci nu pot sa vin sa ma hlizesc
Eu am 2 povestioare:
1. am facut limbi straine din clasa a 2-a si pana am terminat facultatea. Mi-au placut si franceza si engleza mult… doar ca franceza as fi iubit-o si mai mult daca aveam parte de profesoare sanatoase la cap. *paranteza – exista profesoare de franceza oarecum ok? Ca io n-am vazut! La liceu eram in clasa de limbi moderne intensive!! si eram chiar printre cei mai buni la franceza. Numa’ ca profesoara mea nu stia ca io sunt incapatanata si nu merg la olimpiada, de exemplu, cu forta; doar pentru mandria ei. Asa ca am chiulit de la orele de franceza un semestru intreg (ca sa ii dau o lectie). Am pierdut cele cinspe mii de note pe care trebuia sa le avem plus teza si riscam groaznic sa raman corigenta. Dupa ce a hartuit-o pe mama prin oras (saraca mama stia ce poama are acasa) ca sa ma convinga sa imi iau notele si sa nu imi ratez viata din cauza unei asa urate retrogradari scolare, ajung la scoala sa dau trei lucrari plus o teza in 2 zile si sa am frumos media incheiata pe primul semestru. Mama ma roaga insistent sa merg si la olimpiada, ca e pacat de talentul meu lingvistic .. si iata-ma ajunsa la Bacau la proba judeteana, unde (ciuda ardea in continuare in mine) am intrat intentionat in sala unde se tinea proba la geografie! M-a cautat profa de a innebunit in scoala aia. Si eu m-am distrat copios. Ma iubea saraca, in felul ei. AAAA, si o cheama Smarandita 😆
2. Tot la liceu, dar la engleza de data asta, aveam lucrare de control- traducerea unui fragment dintr-un roman! Vine profa cu lucrarile corectate si incepe sa rada isteric la una dintre ele… titlu- “Plecat cu vantul” ( celebrul roman, ulterior si ecranizat), traducere de M. Forester. Pe colega o chema Mirela Paduraru. 😉
Liceu, ora de franceză. Ah, să specific, profil bilingv, intensiv franceză, enșpe ore pe săptămână.
Doamna profesoară obișnuia să ne treacă în fiecare oră prin conjugarea unui verb, ales mai mult sau mai puțin la întâmplare, și fiecare elev avea de îndeplinit corvoada asta o dată pe săptămână.
Într-una din zile, îmi vine și mie rândul, chiar pe când devenism ace-in-a-day la un meci de avionașe și nu eram nicicum atent. Și numa’ ce deodată mă pomenesc cu o voce de stentor de la catedră, că mă scoate brutal din reveria mea matematic-aerobatică:
– Emil ?!!
– Doamna profesoară?
– Mouiller, Emil!
– Hă?
– Mouiller !!!
– Muie, doamna profesoară.
– Exact, mouiller. Commencez! Infinitif.
– …. muie, doamna profesoară ?
– Oui, ça y est. Très bien. Continuez.
We lost it there.
Gropare, ia de aici o poza sa stii cum sa te prezinti diseara ca sa te recunosc!
http://www3.familyoldphotos.com/files/images/2011/112311/Unknown%20211.preview.jpg
Smarandita cam asa se imbraca saraca de ea, chiar daca anii 20 trecusera de vreo 75 de ani :)))))