(învaţă, man… că sigur nu ştii!)

Deci mai aveam 2 zile până să mă însor, şi vreo 47 de chestii de rezolvat. Între ele – să-mi iau un costum de mire necocălar, fără prea multe sclipiciuri şi paiete. Negru – să mă pot şi mormânta în el, 2 în 1.

– TU ÎNCĂ N-AI COSTUM?!?!?!?!

O picat reţeaua Vodafon 3 zile şi s-or ars patru zeci de stâlpi de telefonie mobilă când mi-o urlat o dată mamaşa în telefon, cu glasul disperării.

– Mamă… acum nu mai e ca pe vremea voastră. Amu sunt 80 de magazine de costume în Cluj!
– 80? zice mamaşa. Mult, mult. Şi dintre astea… câte au marfă de calitate?
– Vreo 2… 3, zic.
– 2-3? Mult, mult! zice mamaşa.

Ei bine, da: aţi fi surprinşi să aflaţi câte magazine, în ciuda crizei care umblă ca proasta pe mapamond, într-adevăr au marfă! Nu avem model pt dvs, nu avem în spate alte modele, nu primim decât peste o lună, staţi puţin că vin imediat, Nuţi, ai făcut cafeaua?, vă putem ajuta cu ceva?, închidem în 3 minute, nu avem veston care să nu facă cute la burtă, nu, nu colaborăm cu nimeni care să vă facă tivul la pantaloni, aveţi nevoie de o mărime mai ciudată la costume, nu se mai fabrică costume cu doi nasturi la veston (!!!).

Până am ajuns la magazinul Central – un loc în inima Clujului. Unde m-o luat în primire o tanti pe la 45 de ani – încă verde. S-o uitat la mine, şi mi-o glăsuit:

– Ştiu io exact ce costum vă trebuie!
– Ghe mire, fac io pe deşteptu.
– Stai aşa!

Şi-mi aduce un umeraş cu o chestie neagră pe el. Io mă îmbrac, şi încep mofturile. Femeia se uită la mine, şi zice:

– Nu, nu ăsta. Stai aşa.

Deja mă tutuia.

– Ăsta-i, zice ea, şi îmi înmânează alt ţol. Amu să văd la ăsta ce vină îi mai bagi!

Îl iau pe mine. După tonul ei am înţeles că îmi şi pârleşte vro două dacă refuz costumul, şi mă scoate afară în şuturi; apoi mă dă cu catran şi fulgi de găină şi mă plimbă prin târg călare pe o prăjină.

– Nu aşaaaaa…. nu aşa! În primul rând ia şi pantalonii de la costum pe tine! Nu îi proba cu pantalonii de stradă, că îţi cade costumul rău. Aşa. Acum ia-ţi şi pantofii cu care mergi la nuntă. Buuun… Acuma stai să-ţi dau cămaşă, să probezi.
– Da’ am tricoul…
– Nu! Nu cu tricou. Probezi cu cămaşă! Tricoul îţi face cute la torace, d-aia nici un sacou nu ţi-i bun.

Se uită la mine cum îmi dezvelesc bustul meu de grec în criză.

– Cureauă ai?
– Păi nu o am,… că încă nu am cumpărat pantalonii, nu ştiu încă după ce gaică să îmi iau cureaua!
– Stai aşa.

Şi revine cu o curea de piele, pe care începe, ca o nevastă cu un soţ ‘andicapat, să mi-o treacă pe la mijloc, în timp ce eu mă uitam la ea prostit.

Şi atunci, în timp ce mă ajuta cu cureaua, era cât pe ci să se întâmple.

Era cât pe ci să mă atingă la ciucurel. Ca din greşeală.

– Staţi, mi-o pun eu, cureaua, staţi… şi mă smulg, ca proasta la pwlă.
– No? cum îţi vine? mă întreabă, în timp ce mă mângâia pe piept ca să-mi încheie nasturii de la cămaşă.
– Bine, foarte bine! gem eu.
– Stai să-ţi aduc o cămaşă mai potrivită, zice tanti, şi mă ia de gât cu un metru de croitorie apărut de nu ştiu unde, să-mi ia măsura; apoi mă mângâie pe ceafă!

Aproape mă apuc să mă bat cu ea; dar izbutesc să mă uit în oglindă. Costumul îmi vine ca turnat de Felix la Securitate – adică impecabil.

Ca norocu’.

– Gata! strig. Gata!
– Uite! Uite ce bine-ţi stă! şi îşi trece degetele prin părul meu de 1 cm, să mă pregătească; şi vine spre mine, parcă să se uite şi ea în oglindă să mă vadă din perspectiva mea, şi să se lipească oleacă de Groparu .
– Îl iau… îl iau! Cu tot cu curea! Cu tot! Gata!
– Stai să probăm cât să-ţi facem tivul la pantaloni…
– Nu trebe! Nu trebe! Mi-l fac io, mi-l lipesc cu silicon… gata! Gata!

Şi am fugit cu marfa sub braţ, mai orfan de ceva sute de lei. Că no, mi-o trebuit şi cureaua, şi n-am mai avut răbdare să stau să mă ajute să mi-o dau jos.

– Să vii să-mi spui cum o fost! o mai strigat după mine.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 53 comments

  1. relansat Reply

    gropare, l-ai luat fix ca mine la cununia civila. am tras ca stefan cu arcul si l-am luat din primul magazin 👿

  2. morom3ttu Reply

    E dezastru cu fumeile astea la a doua varsta. Am patit-o si eu candva la Tg. Secuiesc, la magazinul unei fabrici de textile (daca intereseaza pe careva lucreaza doar pentru export si magazinul propriu) cand imi cautam o pereche de nadragi mai de om serios (eu am o problema. cu toate ca nu sunt foarte inalt, de obicei pantalonii imi sunt scurti). Tanti de acolo a fost atat de amabila incat mi-a dat vro’ 6 perechi sa probez cu toate ca eu ma hotarasem de la a doua. A…si se mai si oferea sa ma ajute sa ii imbrac…. 😐 😐 😥 La unele cred ca le cam lipseste….

  3. c. Reply

    mah gropare, anu’ trecut m-am insurat si io si am avut o experienta asemenea, cu vanzatoarea de coshtume (drept, in TM nu in CJ).

    am incercat sa zic la prechini, da’ or zis ca is io nebun. acu’, din doua una: ori suntem doi nebuni, ori chestiile astea se intampla pe bune… si ai venit tu amu’ sa dai pe goarna =))

  4. Andrei Dumbravă Reply

    deci fază de pus în cărţi: ardeolteanu nostru gropăresc jucat la miştoul caterincii de o ardeleancă în răscoacere cu dragoste maternă faţă de junii care au ales drumul lumânărilor… albe

  5. Orionu' Reply

    Deci gropare.. te rog confirma-mi ca la magazinas ii zice “Velvet nu stiu” cum si tanti era tunsa scurt.

    Daca e aia de care zic inseamna ca ne-am luat costumele de miri din acelasi loc… si tanti oricum bate la cur orice scoala de Marketing-Vanzari. Parol!

  6. Turambar Reply

    Vezi daca nu te-ai dus la cumparaturi cu mireasa din dotare. Nu se mai dadea tanti cea rea de musca la barbatzia ta.

    Tz tz tz. Noi tzi-am spus sa nu te insori. Dar tu, nu shi nu: Batman, Batman. Na, acuma stai insurat, sa vezi si tu cum e. Viatza e grea, lumea e rea, nevasta te vrea.

    😎

  7. anouk Reply

    Ba, o stiu pe femeia aia! M-a pus si pe mine sa probez un costum( nu de mire, ), si de-abia am scapat sa nu-l iau. E aia de la etaj, cum mergi spre aripa noua! E diavolul pe Pamant, femeia aia!De-mi cautam costum de mire, sigur nu ma mai insuram!!

  8. Ginake Reply

    Mno, eu zic ca l-ai luat mai mult de frica sa nu mai puna verzitura mana pe ciucurel :))

  9. m4nt13 Reply

    Da? Sa ziceti merci ca era femeie… As fi vrut sa va vad ce faceti daca vanzatorul era barbat (vorba vine!!!) si v-ar fi facut la fel…

    Eu am patit-o, si era cat pe ca sa-l strang de gat cu cureaua de la pantaloni… Da´ nu garantez ca nu i-ar fi placut!

  10. Dan Ciulea Reply

    ioi o stiu pe tanti aia, are o voce mai tabacica … si pe mine tot aia mo’ imbracat de mire …complet, cred ca iti gaseste si mireasa aia …daca cumva vrei sa te insori, si nu ai cu cine :-))

  11. morgana Reply

    =)) =)) =)) =)) =)) =))
    Eee asa se face treaba… si eu care credeam ca tipul care vinde camasi e doar dragut ca se ofera sa mi le incheie… ca eu am ungii mari si deh merge mai greu
    =)) =)) =)) =)) =))

  12. alexnicolae Reply

    luam si eu din ms tot din acelasi magazin, imi calcau camasa, imi faceau tivu, nod la cravata, nice. din pacate anu asta nu stiu ce a patit magazinu ca nu il mai gasesc acolo unde era..

  13. iulia Reply

    asta-i doamna?
    http://magazincentral.ro/magazin.aspx?mid=69&var1=75
    mai dar arata la locu’ dansei asa…. poate era mai mamoasa sarca fimeie, si iaca, o ajuns vedeta 🙂
    lasa nene, nu te necaji, mai rau era daca pateai altele de genu ce mi se intampla mie cu o madama tinereaua: intrat in magazin imbracata casual (safari, tricou, andindash), cascat gura la o rochii, venit in secunda doi fatuca ceea de freaca duda in magazinu’ gol si transmis pe un ton de “mars afara” : “asta costa 7 milioane” :)) manca-o-ar mama de serviabila!
    sau altele carora le-am zis ca rochitica de 5 mil are o cusatura la talie desfacuta si replica (vadit deranjata de la barfa mica pornita cu badea-gardu mallului) a fost “si ce e asa mare kiestie? costa 5 roni sa o duceti la un croitor sa o repare” / “nu am timp, plec poimaine din tara, daca vin maine o gasesc ok?” / “nu cred, croitoreasa noastra e in concediu” :))

  14. scorpio Reply

    😉 este inca ,,verde” cucoana, zici? pai si de ce te-ai speriat asa ? ca poate ii faceai un bine,mna.. :))
    sau poate ca devine orgasmica la atingerea viitorilor miri :))

  15. Quadratus Reply

    Io, cand mi-am loat anu` trecut costum de nire, am fo fuarte prevazator: m-am dus cu nevasta dupa mine! Si-o fo sangura care mi-o netezat cute si mi-o dat cu deshtiutzele prin freza! Na! Figura asta n-o stiati voi!

  16. Greuceanu Reply

    😀

    Super faina sriitura!!!!!
    de unde-tzi iei coztum de botez?!

  17. EUfemisme..stîngace Reply

    Da să știi că io de 3 ani de zile m-am învățat minte să nu mai umblu lela prin Cluj cînd îmi trebe ceva de nuntă/ banchet etc. Păi, am avut o nuntă de domnișorit mirele, scump văr de-al meu, și o zi întreagă am făcut bătături cît pumnul, belind ochii prin molus, în căutarea unei rochițe așa.. cum se cade unei domnișorici. Și ciuciu muciu, că n-am găst numa cîrpe înflorate și sidefate, altele prea pipărate (2600 lei o rochie cu floarea soarelui.. acum 3 ani.. ăia o mîncat de pe jos?!!). S-a făcut seară și io tot în curu gol. Și năcă m-am dus agale la central.. din capătul scărilor, la et I am ginit-o pe diagonală.. și am zis „a mea e!” și tot o tanti de-asta, cunoscătoare mare, m-a servit! Ca turnată, d-le!! și accesibilă pentru buzunarul meu cîrchit la țară! 😉
    M-am întins! Sănătate!

  18. EUfemisme..stîngace Reply

    Aaaa, și încă ceva! Tineretul fițos din ziua de azi nu mai suferă costume/ rochii pe care nu scrie dolce, armani, versace etc (că numa atatea știu :P) Dar habar n-au ce textile de calitate se produc în Romunica!
    Altfel cum mai povesteam eu că mai demult a venit o mătușă din Americi și a luat de la McGrași un teanc de tricouri scumpe, de calitate (că e mînă spartă, de fel) pentru făcut cadou.. și în țară, cînd s-a uitat la etichete.. suprize-suprize! „Made in Romunica!” Bueei, te pui cu cin’ te-ncurci! 😀

  19. iulia Reply

    @EUfemisme..stîngace: tricourile alea, le-o fi injurat careva de origini, de se plimbarisira atata si tot in patria muma aterizara

  20. iulia Reply

    Gropare, mi-am mai amintit de o faza. Ma duc eu sa fac analize, fac greseala si ii spun doamnei asistente ca imi e frica de injectii. Si brusc si deodata, pe neveu, in timp ce alta imi lega linistita garoul, ea ma ia de tartacuta cu ambele palme, ma roteste la 90 grade, imi introbaga toata mufa in pieptul ei ce ar fi facut-o invidioasa si pe Mamela Anderson, in timp ce-mi spune autoritar “Nu te uita!”. Acu ce sa ma uit, ca nici aer nu mai aveam! A fost traumatizant, chit ca eram ambele de sex femelin. Sau tocmai de aia? :))

  21. lenjerie cu staif Reply

    =))
    cand te hotarasti sa-ti cumperi lenjerie pentru tine si viitoarea fericita treci pe la noi ca avem noi grija de detalii…
    =)) =)) =)) =)) =)) =))

  22. parlitul Reply

    Marketing frate!

    Pariu ca daca te duceai din prima acolo rezolvai problema? Chiar daca exista un alt costum care-ti vine si mai bine pe undeva prin lume.

    Vanzatoare de astea sa le ungi cu aur (ca patron) ca’s nestemate.

  23. DeFolos Reply

    Citind comentariile am aflat si eu ca centralu’ are site 🙂 Ca n stiam. Nici nu-mi inchipuiam 🙂

  24. EUfemisme..stîngace Reply

    @iulia: tu n-ai avut copilărie? n-ai purtat niciodată maiouri de-alea imprimate, cu ștrumfi, iepurași, pisoi etc, cumpărate din „Complexul de copii”? No, află că am 23 de ani și încă mai am vreo 2-3 prin dulap, în stare perfectă (și zo că le-am purtat de le-o luat guta) Nu subestima producția romînească! Te-ai mira să vezi ce calitate suntem în stare să scoatem pe piață.. dar normal că exportăm, dacă romînul de îmbracă numai din import italia, spania, anglia, germania etc!

  25. Shmen Reply

    eu nu am mai puratat pantofi , costum dinastea de vreo 5 ani … dar acum vad ca se apropie o vreme in care trebuie sa port 🙁 urat , se anuta urate vremuri 🙁

  26. iulia Reply

    @EUfemisme..stîngace: habar n-am ce purtam, ca purtam ce iesea din dulap dupa introbagarea mainii… mai stiu doar ca printr-a 6-a mi-a zis soru-mea ca ii e rusine cu mine pe strada, ala a fost primul meu moment de analiza tzolistica si aveam: pantofi negri cu fundita, sosete albastre, pantaloni de treining maro, pulover cu gat galben, altu cu fermoar deasupra rosu, geaca …. asta nu mai stiu precis, si ghiozdan mov parca… Cat despre tricouri cu pisici, furnici, maimutici, de alea abia amu am in graderoba, dar drept sa-ti spun, nu m-am uitat ever la etichete sa vad care si de pe unde isi are originile

  27. amzis Reply

    :))) asa se intampla cand ti-l iei gata facut. eu am pe 17 luna viitoare si l-am facut pe comanda 🙂 macar am de cine sa ma iau daca nu imi place 🙂 Casa de piatra !

  28. dennis Reply

    e bine ca ma pot baza pe tine pentru sfaturi. in funtie de cum o sa stau cu bautura la nunta, te chem si pe tine 😀

  29. Redshoes Reply

    Eu am fost cu al meu sa-si cumpere costum, si abia am scapat de vanzatoarele astea cotropitoare si atotstiutoare….cred ca le-am impresionat cu spranceana ridicata 😀 👿

  30. Mirunika Reply

    =)) asa o facut o grasa (tanara) cu prietenu-meo cand incerca o camasa…daca aveam mai mult de 50 kg, o scuturam putin… 😡

  31. subnivellmarii Reply

    mi-l lipesc cu silicon :)))))
    gresit, se lipeste cu scoci dublu!
    acum stiu, pentru ca am depasit varsta aia la care, dupa ce am cusut pantalonii cu lita, am fost si mandra de mine ca in loc de ata si ac am folosit un singur lucru 😀

  32. Grapefruits Reply

    – TU ÎNCĂ N-AI COSTUM?!?!?!?!

    O picat reţeaua Vodafon 3 zile şi s-or ars patru zeci de stâlpi de telefonie mobilă când mi-o urlat o dată mamaşa în telefon, cu glasul disperării.

    stai sa termin de ras si dupa asta citesc restul =)) =)) =)) =)) =))

  33. Grapefruits Reply

    Îl iau pe mine. După tonul ei am înţeles că îmi şi pârleşte vro două dacă refuz costumul, şi mă scoate afară în şuturi; apoi mă dă cu catran şi fulgi de găină şi mă plimbă prin târg călare pe o prăjină.

    nu mai pot :))

Leave a Comment

Your email address will not be published.