Cum se alege un costum de mire

(învaţă, man… că sigur nu ştii!)

Deci mai aveam 2 zile până să mă însor, şi vreo 47 de chestii de rezolvat. Între ele – să-mi iau un costum de mire necocălar, fără prea multe sclipiciuri şi paiete. Negru – să mă pot şi mormânta în el, 2 în 1.

– TU ÎNCĂ N-AI COSTUM?!?!?!?!

O picat reţeaua Vodafon 3 zile şi s-or ars patru zeci de stâlpi de telefonie mobilă când mi-o urlat o dată mamaşa în telefon, cu glasul disperării.

– Mamă… acum nu mai e ca pe vremea voastră. Amu sunt 80 de magazine de costume în Cluj!
– 80? zice mamaşa. Mult, mult. Şi dintre astea… câte au marfă de calitate?
– Vreo 2… 3, zic.
– 2-3? Mult, mult! zice mamaşa.

Ei bine, da: aţi fi surprinşi să aflaţi câte magazine, în ciuda crizei care umblă ca proasta pe mapamond, într-adevăr au marfă! Nu avem model pt dvs, nu avem în spate alte modele, nu primim decât peste o lună, staţi puţin că vin imediat, Nuţi, ai făcut cafeaua?, vă putem ajuta cu ceva?, închidem în 3 minute, nu avem veston care să nu facă cute la burtă, nu, nu colaborăm cu nimeni care să vă facă tivul la pantaloni, aveţi nevoie de o mărime mai ciudată la costume, nu se mai fabrică costume cu doi nasturi la veston (!!!).

Până am ajuns la magazinul Central – un loc în inima Clujului. Unde m-o luat în primire o tanti pe la 45 de ani – încă verde. S-o uitat la mine, şi mi-o glăsuit:

– Ştiu io exact ce costum vă trebuie!
– Ghe mire, fac io pe deşteptu.
– Stai aşa!

Şi-mi aduce un umeraş cu o chestie neagră pe el. Io mă îmbrac, şi încep mofturile. Femeia se uită la mine, şi zice:

– Nu, nu ăsta. Stai aşa.

Deja mă tutuia.

– Ăsta-i, zice ea, şi îmi înmânează alt ţol. Amu să văd la ăsta ce vină îi mai bagi!

Îl iau pe mine. După tonul ei am înţeles că îmi şi pârleşte vro două dacă refuz costumul, şi mă scoate afară în şuturi; apoi mă dă cu catran şi fulgi de găină şi mă plimbă prin târg călare pe o prăjină.

– Nu aşaaaaa…. nu aşa! În primul rând ia şi pantalonii de la costum pe tine! Nu îi proba cu pantalonii de stradă, că îţi cade costumul rău. Aşa. Acum ia-ţi şi pantofii cu care mergi la nuntă. Buuun… Acuma stai să-ţi dau cămaşă, să probezi.
– Da’ am tricoul…
– Nu! Nu cu tricou. Probezi cu cămaşă! Tricoul îţi face cute la torace, d-aia nici un sacou nu ţi-i bun.

Se uită la mine cum îmi dezvelesc bustul meu de grec în criză.

– Cureauă ai?
– Păi nu o am,… că încă nu am cumpărat pantalonii, nu ştiu încă după ce gaică să îmi iau cureaua!
– Stai aşa.

Şi revine cu o curea de piele, pe care începe, ca o nevastă cu un soţ ‘andicapat, să mi-o treacă pe la mijloc, în timp ce eu mă uitam la ea prostit.

Şi atunci, în timp ce mă ajuta cu cureaua, era cât pe ci să se întâmple.

Era cât pe ci să mă atingă la ciucurel. Ca din greşeală.

– Staţi, mi-o pun eu, cureaua, staţi… şi mă smulg, ca proasta la pwlă.
– No? cum îţi vine? mă întreabă, în timp ce mă mângâia pe piept ca să-mi încheie nasturii de la cămaşă.
– Bine, foarte bine! gem eu.
– Stai să-ţi aduc o cămaşă mai potrivită, zice tanti, şi mă ia de gât cu un metru de croitorie apărut de nu ştiu unde, să-mi ia măsura; apoi mă mângâie pe ceafă!

Aproape mă apuc să mă bat cu ea; dar izbutesc să mă uit în oglindă. Costumul îmi vine ca turnat de Felix la Securitate – adică impecabil.

Ca norocu’.

– Gata! strig. Gata!
– Uite! Uite ce bine-ţi stă! şi îşi trece degetele prin părul meu de 1 cm, să mă pregătească; şi vine spre mine, parcă să se uite şi ea în oglindă să mă vadă din perspectiva mea, şi să se lipească oleacă de Groparu .
– Îl iau… îl iau! Cu tot cu curea! Cu tot! Gata!
– Stai să probăm cât să-ţi facem tivul la pantaloni…
– Nu trebe! Nu trebe! Mi-l fac io, mi-l lipesc cu silicon… gata! Gata!

Şi am fugit cu marfa sub braţ, mai orfan de ceva sute de lei. Că no, mi-o trebuit şi cureaua, şi n-am mai avut răbdare să stau să mă ajute să mi-o dau jos.

– Să vii să-mi spui cum o fost! o mai strigat după mine.

53 lovituri, dă-i și tu!