Veneam de la Zilele Biz, după cum vă spuneam; şi am uitat că ăştia or construit Bucureştiul prea departe de Otopeni.

Avionul de Cluj pleca la 21:20 parcă; şi noi, adică Hădenescul şi eu, plecînd pe la 8 din oraş, ne gândeam că mintenaş suntem în aeroport.

Big mistake.

Ajungem pe la 21 fără vreo 20 de minute în Henri Coandă. Coborâm din taxi şi o luăm la sănătoasa aşa, mai ardeleneşte (tot ziceam no… no! la fiecare salt), şi ajungem la check in. Unde un nene şi o tanti taromistă ne preiau buletinul şi rostesc ca nişte inchizitori:

Check in-ul pentru Cluj s-a închis.

Cuvintele s-au rostogolit în eter ca nişte bătăi grave de clopot într-o zi ploioasă de înmormântare cu foarte multe ciori foarte negre ca un crematoriu. Am rămas muţi de parcă tocmai văzusem un om decapitat de tren!

– Nu se poate!
– …
– Păi… chiar nu ne mai puteţi lua?
– Nu, ne pare rău.

Nu-i părea rău, că se vedea pe ei că au alte chestii mai importante de făcut! Pufnim uşurel.

– Vă rugăm… musai să ajungem la Cluj în seara asta!
– Nu se mai poate, zice nenea, butonînd de zor. Uite… (continuă de parcă vorbea cu sine), nu mă lasă sistemul, s-a închis!
– Trebuie să se poată, zicem noi într-un duet al disperării.
– Staţi să sun la şefa, să văd dacă-mi dă şi ea permisiune specială.

Io mă apuc să-mi ronţăi un capăt de unghie cu pleoapele. Hădean se dădea pe telefon, de zici că nu se decidea viitorul nostru în secunda aceea, că tocmai răspundea invitaţiei casei regale din România care-l invitase să le gătească de Crăciun, şi el le răspundea că pentru ăia 60.000 de euro pe care-i au în buget pentru 2 zile n-au decât să-şi angajeze pe tanti Lenuţa de la cantina Haşdeu!

Faza era că amândoi trebuiam să ajungem la lansarea iPhone 4S la Cluj din seara aia; după, Hădean trebuia să o serbeze pe ilustra sa Hădeancă (să trăiască, La Mulţi Ani!), iar dimineaţa avea de mers la Oradea; iar eu a doua zi trebuia să merg la muncă, iar imediat după serviciu eram vorbitor la 11even, şi nu puteam merge cu aceleaşi haine cu care fusesem la Bucureşti, că zicea lumea că eu am o singură cămaşă mai curată de evenimente (când eu de fapt am două).

– Să ne apucăm să sunăm şi noi pe cine cunoaştem? îi întreb pe taromişti, oarecum ameninţător.
– Puteţi suna pe oricine, asta nu schimbă nimic!
– Haideţi, zicem, vă rugăm, vedeţi ce puteţi face. Deci MUSAI să ajungem în Cluj în seara asta! Amândoi!

Trec vreo 8 minute preţioase.

– Am un singur loc, zice nenea taromist. Va trebui să decideţi care dintre dvs. pleacă. Poate aveţi noroc şi mai facem rost de un loc.

Amu… alege-ţi, Adame, nievasta! Eram două urgenţe, ambele foarte urgente. Ne uităm lung unul la altul, Groparu la Hădean, Hădean la Groparu, de parcă eram naugragiaţi pe o insulă pustie şi trebuia să stabilim care pe care găteşte primul (nu, lactatele nu erau o opţiune). Stăm şi ne cântărim gândurile.

Ne hotărâm să plece bucătarul. Ca să fim români până la capăt, dacă eu nu reuşeam, urma să renunţe la zbor şi să mergem împreună a doua zi sau în noaptea aia cu ceva, ca să nu mă plictisesc pe drum atâta amar de ore (la disperare, gândurile care-ţi vin nu sunt chiar cele de Oscar).

Era 21:00. Avionul zbura la 21:20. Bucătarul decolează către securitate.

– Aşa-i că nu mai sunt şanse să se elibereze ceva? întreb taromiştii.
– Nu ştiu, zice tanti de la ghişeul taromist; că io am fost în concediu până ieri, eu nu mă pricep la nimic. Dar azi e joi seara, toţi pleacă în provincie.

Superb, îmi zic. Dacă e să ai ghinion, ai cu vagonul. Asta e, oi scoate-o io cumva la capăt. Doară nu e primul avion pe care-l pierd!

La ce Dumnezo mai stau eu aici? îmi mai zic. Ar trebui să sar într-un taxi şi să fug la gară; sau să mă apuc să sun prin Bucureşti, să găsesc un suflet de creştin să mă găzduiască o noapte, să nu mai arunc cu banii în hoteluri.

Se face 21:10. Tot nimic. Asta e, îmi zic. Dorm io în ceva canal, cu aurolacii, doară n-a fi prima oară!

Se face 21:15. Doamna de la ghişeu zbiară ca la Bingo:

– Am un loc! Am un loc!

Sar ca gaia, în 0,4 milisecunde deja îmi scosesem buletinul. Doamna taroamă tastează cu furie, eu trepidez lângă ea ca cutremur japonez. Aş fi sărit să o pup peste tejghea, dar văzusem nişte neni cu Kalashnikoave pe umăr de la paza aeroportului prin zonă şi chiar n-aş fi vrut să-i cunosc mai intim.

– Fugiţi! Haideţi că eu ţin avionul la sol până ajungeţi!!!
– Mulţumesc frumos! Doamne-ajută! îi strig.

Şi o rup la fugă, fug cum nu mai fugise nimeni prin aeroporturi de la Aurel Vlaicu încoace.

Apoi mă opresc brusc şi o întreb:

– Se poate, vă rog, un loc la geam?

Nu se mai putea.

Dar în aeronavă am stat drept lângă Kelemen Hunor, care citea Cancan. Şi pe care l-am rugat de două ori să-mi pună hainele în compartimentul de deasupra. Aud? Care alt blogger şi-a tras garderobier deputat senator de la putere ungur?

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 28 comments

  1. ildi Reply

    😆 😆 😆

    ce tareee esti 😉

    hai sati povestesc eu o faza faina, care s-a petrecut acu 10 ani pe cand inca nu erau automate pentru bilete virtuale :mrgreen:

    Un promoter roman (nu dam nume ca pe vremea aia doara New Style erau No.1) trimite 4 pupeze in Japonia, o sa vezi mai incolo de ce pupeze.
    Deci trimite fetele astea (care nu erau prima oara plecate) pentru contracte de scuturat purici (ca asa zicea mama cand mergeam la discoteca “iar va duceti sa scuturati puricii?)
    Fetele fac escala in Amsterdam, dupa cum bine stim Amsterdam este capitala aeropoartelor, parfume, estetice, posete cu nume de barbati, papuci papuci and again shopping !
    Normal ca Mecca shoppingului nu poate fii ratata, fetele constiincioase se uita pe biletele de imbarcare: mm…poarta G4 ahh ok e acolo pe dreapta, si pe aici ti drumul la cumparaturi 😀
    bineinteles cum cumparaturile erau foarte importante, doar nu era si nu puteau sa lase sample-urile de la chanel nevandute :mrgreen: se trezesc ca imiediat decoleaza avionul, merg ele repede la dreapta, vad un rand de asiatici toti aranjati la rand ca pe vremea lu ceasca, ba astias mici si galbeni, deci aici tre sa fie, se imbarcheaza, pe avion bere, papa, somn si ajung…………….
    ………….Ajung la biroul de emigrari al aeroportului, nenea de dupa geam se uita la ele, ele la el, el la ele si la pasapoarte, iar la ele si iar la pasapoarte si le intreaba:

    “Cu ce naiba ati ajuns aici???!! Sunteti la Hong Kong !!! 😯 :mrgreen: 😆

    Nenea a sunat la promoterul japonez:

    “Bre, ai de primit 4 pupeze romance azi?”
    “Da.”
    “Pai sunt in HK, hai ca ti le fac pachet si ti le trimit.”

    Si cum Anglia e la ea acasa: le-au cazat pe fete la un hotel si cum primul bilet spre Tokyo era de abia dupa 2 zile, fetele au primit bonus o mini vacanta in HK.
    Morala:
    Uii ce face cumparaturile dintr-o femeie!
    Nu toti chinezii sunt japonezi! (doar aia cu aparat foto 😆 )

  2. Anonymous Reply

    Titlul corect era -Cum lungesc taromistii avionul special pentru Groparu. 😈

  3. Groparu Reply

    @ Dan Olteanu: pai mo… jumate de drum s-o uitat la pozele cu Elena Udrea din Jurnalul, jumate de drum a citit din tabloid!
    @ ildi: foaaaarte tare :)))) stiam eu ca trebuia sa ma fac pupaza, poate ajungeam si eu in Insulele Capului Verde in loc de orasul fara primar…

  4. gaby Reply

    ai avut noroc 🙂 probabil iSteve te-a ajutat de sus 😀 stia ca tre’ sa ajungi la lansare 😀

  5. Dorin Reply

    Bai si cand am vorbit la Zilelebiz si mi-ai spus ca trebuie sa ajungi la Cluj in seara aia pentru lansarea 4S, chiar am avut un gand ca nu prea stai bine cu timpul, da’ am zis ca stii tu mai bine, ce ma bag io… 😆

  6. Diana Gal Reply

    Eh, data viitoare cand mai pierzi avioane in Otopeni, da un semn 🙂 stam undeva prin spatele aeroportului 😀 din pacate cand trec pe la noi sunt suficient de sus incat sa nu ne vada cand incercam sa facem autostopul 😛

  7. zoltybogata Reply

    E bine că pînă la urmă ai avut noroc, cu toate că locurile de lîngă geam erau ocupate 😆 nu poate fi totul perfect 😀 .Multă sănătate

  8. Sinziana Lupascu Reply

    In Bucuresti tre sa-ti iei marja de eroare pentru orice deplasare(am facut o rima, zic 🙂 ). Pana ajungi din oras la Baneasa sau , feri’ doamne, Otopeni mananci o paine. Bine ca l-ai prins, tutusi :).

  9. Diana Reply

    Genial! 😀

    Da’ eu nu inteleg cum e asta “s-o eliberat un loc, sa vedem daca se mai elibereaza unul”… Adica, voi aveati bilete nu? Ce loc sa se elibereze?! Ca doar voi aveati loc!

  10. calin Reply

    ca de obicei sfarsitul e… epic. avea cumva la rever si o mica insigna zi steagu’ italiei?

  11. Ionut N Reply

    Tare sunt curios cum l-ai rugat sa iti aseze hainele, in romana sau in maghiara ?
    Nu de alta dar nu as vrea sa fi acuzat de discriminare 🙂

  12. Calin Valean Reply

    si io am pierdut unul cind eram in usa, am trecut de check in, la security m au tinut pt niste sprayuri fixative pe care sora mea le a vrut din romania, musai din romania!!!!!! si cind am ajus la poarta, avionul se desprindea de acordeonul tunelului. si uite asa s au evaporat 300 de coco. 🙂

  13. Bla bla Reply

    Diana, nici nu stii cati cascati exista prin aeroporturi :)) Unii se pierd prin duty-free, unii iau zbor gresit, unii renunta in ultimul moment de frica, unii isi pierd pasapoartele la security screening etc.
    Banuiesc ca de aia a avut Groparu noroc si l-au luat :))
    Si, daca au un avion de 100 persoane, taromistii fac booking pt 120, pt ca stiu ei ca unii nu apar. Daca se intampla ca toti cei 120 sa vina la zbor, atunci primul venit e primul servit.

Leave a Comment

Your email address will not be published.