Concediu în Sicilia, partea I

Deci: trezim copiii duminică la 3 dimineața, că pe la 7 zburam și mai nou la Cluj nu mai poți face rezervare la taxi. Ajungem în aeroport, fie-mea o repetat la indigo experiența din Bari, despre care nu v-am scris încă en detail (este, totuși, mult prea vară) – lins toți bebelușii din cărucioare de la coadă de la poliția de frontieră, golit portofelul lui tati la jucărelele alea din aeroport cu prețuri ca la benzinărie, luat în mână sticlele de beuturi din zona de duty free, aruncat pe jos în toaletă, exasperat stewardezele – coșmar, nu alta. Un mare plus pentru Poliția de frontieră și alți angajați – băi, când te văd cu copii mici, mai cooperează cu ei, mai o glumiță, se mai liniștesc și pruncii preț de 20 de secunde prețioase, suficient să-ți pui cureaua înapoi la pantaloni ca să nu ți se vadă fundul prin aeroporturi și să te aresteze pentru indecent exposure, perversule.

A, și era să pierdem avionul, că așteptam noi în sala aia de așteptare ticsită și or anunțat foarte pe furiș că se face îmbarcarea pentru Catania, și eu eram prins în ceva discuție cu un fost coleg și doamna aia de la Wizz ne-a și certat (pe bună dreptate!) că ce tăt facem!!! DE TREI ORI V-AM STRIGAT!!!! (”Adevăr vă spun, vă veți lepăda de România când vă va striga tanti de la WizzAir de trei ori!!!” – Evangelista după Groparu, 6:14)

Aterizăm cu bine în Catania, orașul denumit în cinstea unui comisar celebru din lupta cu Mafia Cosa Nostra ‘Ndràngheta, care aeroport ne primește cu frumuseți de tip vizual, #toatefemeilesuntfrumoase, #maialesceleînțolitedelaDolceșiGabbana. Băi, splendid! Și nu glumesc, uitați și voi numa’ ce femeie faină și ce mult ai de iubit la ea!

Luăm autobuzul din aeroport către Giardini Naxos, șoferul era foarte amabil, deși se vedea pe noi că suntem romeni, miroseam a cârnați și aveam și accent ghe ardelean (grazie, Traian, că ne-ai cucerit!). Tot șoferul, foarte politicos, dar ferm, cu un cetățean care încerca să se urce fără bilet în bus – pesemne li se făcuse training cumsecade. A, și în luna iulie nu aveai voie prin locuri publice italienești fără mască FFP2: las informația asta aici ca amintire pentru când vom reciti postările mele prin 2064, când COVID va fi trecut de mult, de un an sau doi. Pe drum îi cedez locul jos unei doamne pensionare italienești, că așa sunt eu bine crescut la 1m 85, și care pensionară ffff cochetă și-a scos o carte să citească pe drum, ceva despre puterea concentrării; și când să o laud în gând că uite, băi, seniorii italieni citesc, se cultivă!, doamna pune cartea deoparte și începe să spargă balonașe Candy Crush pe telefon: pesemne cartea nu era foarte bine scrisă și te strica la concentrare.

Ajungem la hotel cu emoții, sincer vă spun, pentru că în funcție de cât de bună e camera concediul este fie un succes, fie un fiasco total. Până să ni se elibereze camera, că era ora prânzului, am dat repede o fugă după gustări la o brutărie din vecinătate, tradițională 100%, care cocea chestii din aluat congelat tradițional importat din Polonia sau de la fabrica de la Turda. Și ne-a plăcut tare, dar nu am mai luat de acolo absolut nimic vreodată.

Apoi, că tot așteptam să primim camera, am tras o băiță în piscină: fusesem pe drumuri de 7 ore, ăsta era primul moment de respiro.

Și în sfârșit am tras aer în piept… și-am zis: apăi tu muiere, hai, tu, să-ți dau un țuc! C-am ajuns cu bine pă Italea după 7 ore de transpirat!

Și cred că 3 secunde nu m-am uitat; și fie-mea era să se înece în piscina de 90 cm, și ne-am super speriat! Mama ei de piscină!

Și apoi, cu burta plină de pizza decongelată, ne-am preluat camera – et. III, vedere către curtea interioară, orientare nordică, de vis. Ne-am cazat și-am plecat la somnic, că doar ne trezisem la 3.

Apoi ne-am trezit și haida, copii, la mare!


Plaja hotelului aflat la 2 km de plaja hotelului

Ca să ajungi la plaja hotelului (Caesar Palace), tot sejurul umblai toată ziua cu microbuzele de la plajă la hotel și invers, și până să aflăm orarul am mușcat-o în seara aia, că am rămas pe plajă nepermis de mult, și apoi am așteptat vreo 40-50 min să vină să ne ia, că era între perioade de circulație (la 7 seara se opreau cursele până pe la 20:40).

Și partea faină a fost că… de la 7 încolo, ne-au invadat ăia.

Infecții ăia.

Țânțarii.

Potop!!! Dezastru!!! Stăteam în stația de microbuz, tot sunam la hotel și recepționerii știau engleză cam câtă italiană știm noi, nu ne-nțelegeam când vine microbuzul să ne ia; și când nu gesticulam, ne tot plezneam de țânțari, și așa am aflat de ce gesticulează italienii: păi la ce țânțari aveau acolo, dezastru, de aia limba italiană e tot un pleosc și-un trosc.

Oprește un taxi: băi, nu vă duc eu?
Nu! zicem noi.
Cine știe cât ne-ar fi luat!!!

Am aflat ulterior, era 10 EUR o cursă până la hotel. Și te aducea ca pe domni. În schimb, de zgârciți ce suntem, am preferat mai degrabă să ne lăsăm copiii pișcați de țânțari, să se mai și scarpine apoi până la sânge.

~ VA URMA ~
(cândva anul ăsta)

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 5 comments

  1. Nemulțumitu' Reply

    Da’ fătuca aia de pe canapea, sărmana, te-ai gandit cum s-o descurca cu țânțarii?

  2. Dolce Cabana Reply

    @Nemulțumitu
    Îi trosnește cu cârpița de firmă până le vine rău

  3. LP Reply

    Eu tot intru pe blog de câteva zile, sa citesc urmarea 😁 La finalul anului voi fi deja ca domnisoara de pe canapea, “epuizata” de așteptare. Asa ca sper sa vina mai repede, canapeaua mea nu e asa interesanta…😂

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *