În acel decembrie 2018, patria sărbătorea anul centenarului și toată țara vibra cu elan patriotic, aprope că te simțeai jenat la obrăjori pentru fiecare gând de emigrare care ți-a trecut vreodată prin cap doar pentru că-ți doreai… ăăă, fitze din alea gen educație cât de cât pentru copiii tăi, spitale, șosele și livrare acasă în 24h de pe Amazon.

Și eram cu un prieten la Târgul de Crăciun de la Cluj, ne aeriseam moștenitorii, altfel exista riscul real să devină cyborgi la câtă tabletă și TV haleau pe zi. Abia aștept sfaturi de la cei care nu sunt părinți despre cât de nocive sunt tabletele, telefoanele și laptopurile pentru ăștia mici, promit că-mi iau notițe.

Și în timp ce savuram un vinuț fiert în Târgul de Crăciun, odată numai ce vedem cum intră în piață vreo sută de copii, sau adolescenți, sau cum să le zic, că erau la granița aia de vârstă la care nu știi dacă să le oferi un sirop de zmeură sau un pahar de whiskey dacă-ți vin în vizită, știți cum zic?

Și erau foarte organizați și în același timp scunzi de statură, mai hobbiți ei, mă și gândeam că poate au ceva inel secret de dus și de aruncat în ceva WC cu lavă.

Și până să le dau sara bună, odată numai ce-i vă cum scot ceva steaguri și fac ceva coregrafie din aia cu mâinile prin aer, parcă dansau Jerusalema.

Și am așteptat până s-au potolit; și apoi i-am întrebat ce e aia ce tocmai făcuseră ei? Era cumva vreun ice bucket challenge, varianta fără gheață și fără găleată? Un Harlem Shake sau Mănăștur Shake de Cluj? Sau oare înălțaseră cumva adorații către păgânul Samaliot, Stăpânul Oștilor?

Și o fătucă de un metru douăzeci mi-a spus că au făcut un flash mob cu ocazia Centenarului.

Și am întrebat-o de unde sunt ei.

Și mi-a zis că de la Școala de Poliție. Sau Liceul de Poliție. Sau Școala Profesională de Poliție, n-am reținut.

Se anunță vremuri grele, dragilor, se pare că ăștia pregătesc poliție ca să-i aresteze pe copiii noștri, că nu văd cum ar putea ei pune cătușele unui adult vreodată la ce înălțime aveau, Godină ar fi fost giraf printre ei, cred că au cerință la admitere că dacă ai peste 1.5 metri atunci te descalifică din start, posibil să fie nevoie de 4 dintre ei să ducă un top de hârtie pentru procese verbale.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 12 comments

  1. Zev Reply

    Hmm, nu stiu, Gro. Am facut armata la cercetare-diversiune, nu ca eram eu sau colegii TRisti ceva Rambovi, dar logica lu armata era sa embedeze vorbitori de limbi straineze in cercetasime. Acuma, noi eram ‘telectualii, cum ar veni, aia de erau bagati de napoleonieni cu magarii in centrul carre-ului de lupta. E, colegii nostri cu care ar fi trebuit sa ne embedam, de la cercetare in dispozitiv erau toti mai mignoni. Mai scundaci. Dar, erau fost vice-campion national de judo, fost campion de tir, fost campion de spada, fost campion de pistol-viteza, daca te uitai la companie ziceai cum spui tu, piticutzi. Dar a dracu’ pielea pe ei de piticutzi, cu cate doispe salturi cu parasuta la activ si niste ochisori de-ti ingheta sangele in vene. Morala – size doesn’t always matter.

    • Groparu Nemernic Reply

      Și la tanchiști se preferă scunzii. Și la avioane. Și la poliția călare.
      Dar parcă erau cam mulți prunculeții ăia ca să fie toți campioni naționali la iudo. Și e cam ciudățel să aibă nevoie de scăunel când opresc interlopul și trebuie să ajungă la el la geam ca să ia în mână actele mașinii.

      • Zev

        Gro, cine stie ce alte talente ascunse au, nu neaparat iudo sau alte arte periculoase. Poate sunt foarte pisalogi.

  2. r Reply

    Pentru manevrat cyborgi si robocopi si drone sau ca sa imbraci exo-schelete e mai o ok sa fii scund.

  3. Bubu Reply

    Pai e logic. Astia micii consuma resurse putine. Cand or pune interlopii de un asediu, astia vor rezista cu aceleasi provizii mai mult in sectia de politie. Pana vine clanul prieten si se ridica asediul :D.

  4. Eu Reply

    Bah, eram in Franta, cu un coleg si, mai pe seara, ne-am dus si noi, stereotip, sa ne urcam in turnu efel (aifal, pardon, ca o atdem englezeste mai nou). Februarie, frig, putina lume, ne suim in lift, fericiti ca nu e imbulzeala. De niciunde apare un grup de americani super galagiosi care tixesc liftul. Chiar inainte sa porneasca apar doi indivizi, imbracati la fel, in civil, da’ cu un aer cazon, 1.90m pe ambele axe, tunsi scurt, si intra in mijlocul multimii. Ei, totul a fost in regula pana baietii astia au facut un tur de multime cu privirea. Fratemeleu, s-a fact liniste, a scazut temperatura in lift cu 10 grade si s-a facut in jurul lor urgent spatiu liber, un metru jumate, doi. Nu din cauza dimemsiunilor. Nici nu stiu cum sa descriu privirea aia, ca nu era nervoasa, suparata sau incruntata. Era gaura neagra a privirilor, tragea afara sufletul din tine, daca exista empatie negativa, nu lipsa ei, ci opusul ei absolut, aia era, simteai ca se uita la tine nu ca la un obiect ci ca la un spatiu gol. Si asta cu o seninatate relaxata.
    Ce vreau sa zic (femeile n-o sa fie de acord): cre’ca atitudinea e mai importanta ca dimensiunea.

Leave a Comment

Your email address will not be published.