Mă trezesc vineri dimineața cu o durere intensă în zona sub-inghinală. Ca și cum aș fi încercat să fac un epic split

…pe mașina unui cetățean care nu apreciază să-i atingi mașina.


Nu, nu am supărat nici un proprietar de VW Broscuță

Efectiv nu mai puteam întinde piciorul, nu mă mai puteam ridica din pat; iar aventura de dimineață de pe tronul de porțelan a fost presărată cu gemete, icnete și mormăieli, junghiuri și acupuncturi, moartea celor o mie de-nțepături.

Mi-o fi emigrat apendicita în cealaltă parte! mi-am zis, că așa citisem eu undeva pe net, că un nene s-a trezit că splina îi făcuse rocadă cu ceva ficat ce avea el, că s-or și crizat doctorii de la excitație. Dar, ca să fiu sigur că organele mi-s bine, îl sun pe nașul Greuceanu, la a cărui zi de naștere urma să purced în exact aceeași seară:
– Bă… am o durere de nu pot întinde piciorul, nu mă pot ridica din pat, ce mai, nici nu pot să merg la baie!
– E de la testicol, zice el. Se pare că te doare-n testicol de noi.
– Bă, termină-te! Mai bine sun-o pe maică-ta, că e medic, și întreab-o cu ce să mă dau.

Ca să fiu mai precis, durerea debutase de cu seară. Ca să scap de ea, am tratat-o, cu o grijă demnă de un cercetător britanic, cu niște cremă. Greșelile de acest calibru sunt ușor de identificat în istoria omenirii, pentru că sunt în număr de doar trei:
– atunci când cineva a zis ”Piș pe el iceberg, mână-‘nainte!”;
– atunci când cineva a zis ”Iarna? Anotimpul perfect să ataci Uniunea Sovietică!”;
și
– atunci când cineva răspunde cu ”Da!” la întrebarea aia cu ”cetățene, de bună voie și nesilit(ă) de nimeni”, nu-știu-ce-și-nu-știu-cum.

Unsesem cu grijă și iubire partea de tendon care începea să se inflameze, dar nu știu ce esență de ardei iute, rădăcină de limbă de drac și lămâie cu smoală încinsă avea crema asta într-ânsa, că atunci când mă ungeam mai abitir, apăi o-nceput să mă usture ca flacăra iadului pe trupul ateului.

Unde?

Păi, în partea în care piciorul se înfige în trup.

Care se învecinează foarte bine cu zona sub-inghinală.

Care mă durea, mai ales când gemeam de usturime de la crema aia.

Și când gemeam de usturime, mă durea tendonul.

Ce mai, eram perpetuum-ul mobile al durerii, anchetatorii Gestapo ar fi fost invidioși.

Crema, de altfel, e OK, dar pentru orice altă parte a corpului, nu pentru cea sub-inghinală, pentru că are darul de a se transmite prin tegument până-n epidermă și apoi în restul corpului.

– Bă! zice nașul Greuceanu. Io nu pot s-o sun pe mama să discut cu ea despre testicolul tău, că nu se cade, că io cu mama discut despre testiculele mele, nu ale altora; plus că, dacă vorbim de el, poate îl ia pe testiculul tău sughițul și apăi te doare și mai tare; da’ sun-o pe mama, îți dau telefonul ei și-ți zice ea.
– Bă! Nu-nțelegi că e piciorul, nu testicolu’?

Sun.
– Săr’na! Sunt Groparu… știți, hinul lui Greuceanu. Ce mai faceți?
– Bine! La cabinet.
– Uitați, mă iertați că vă deranjez… dar trebuie să vin către Sibiu azi, la ziua lui Greuceanu, și am o durere de picior… chiar la… rădăcină…
– Aha! La testicul?
– NU! NU, nu la testicul. La picior.
– Dadada, la picior.
– Da, la picior. Mno, pare îmi puteți da o recomandare de unguent, ceva anti-inflamator, să pot conduce până la Sibiu? Și să pot și umbla?
– Sigur: NU TE DA CU HIMALAYA acolo.

No, e picioru’. Jur că e picioru’. Se transmite durerea, știu că se transmite, de uneori nu-ți mai dai seama unde și ce te doare; dar eu, unul, sunt sigur că e piciorul.

Așa că, deocamdată, diclofenac. Dclfnc, n-ai dclfnc.

Va urma

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 18 comments

  1. Nemultumitu' Reply

    Nasol moment… Roagă-te să treacă cu oareşce antiinflamatoare. Altfel ajungi la doctor şi mi ţi-l ia la pipăit. Şi nu de picior vorbesc… Şi ca să te mai înveselesc puţin, hai să-ţi spun despre o colegă ce avea hemoroizi şi a încurcat tubul de alifie pentru hemoroizi cu cel pentru reumatism. Urmările nu-s greu de ghicit. Sănătate !

  2. Cam Reply

    Daca ai dat cu Puterea Ursului, gelul ala rose de la Kräuter, naspa. Eu am dat cu el pe noada, dupa ce am cazut la sanius, si 15 minute am facut apoi body-popping…Gheara Dracului e mai indicata in astfel de leziuni…

  3. rodion Reply

    Ai grija la ce doctor nimeresti ca medicina alopata are tendinta de a taia raul din radacina si nu stii care radacina o nimereste.Mai bine incerci ceva tratamente holistice la vreun vraci local din Rasinari(daca tot ai de gand sa mergi la Sibiu).Si oricum nu inteleg ce-a fost in capul tau: cum sa ungi cu rahatul ala de crema exotica o zona asa de sensibila?Pai aia merge la shaolinii aia din Tibet.Tratamentul traditional romanesc pentru asa ceva este exclusiv naturist , pe baza unui panaceu local ,un antiinflamator foarte puternic , numai pentru uz intern , numit palinca.

  4. rodion Reply

    Radem noi radem dar te-o fi ajuns blestemul necromantului ( Dragnea) si in cazul asta numai la vrajitoare scapi , sau la biserica , dupa caz.Si trebuie sa faci si exorcizarea blogului.Parca vad cum te intreaba preotul:te lepezi de Soros?Te-ai lepadat de Soros?

  5. rodion Reply

    Pana la urma cu ce a trecut durerea?Si ce anume ai facut de ai ajuns in situatia asta?Ca doar nu oi fi incercat sa faci vreun shpagat acum in pragul pensiei…

  6. sorinache Reply

    Cand Universul e impotriva ta, cand astrele se aseaza cas, cand Mucushor are probleme penale , cand presedintele “tau” face uz de fals, cand CCR iti da cu democratia peste nazism, cand televiziuni ne-securiste demit capetele coruptiei si politiei politice din justitie, tu te mai vaiti de-o amarata de durere??!
    Pai, maine pica si zeita baschetbalista a catuselor, si-atunci ce te faci? Te auto-sinucizi in stil atroce?
    Poa’ mai torni un film, #codrutaforeverweloveyou cu maia morgenstern in rol principal si ipate&chirila in rol secundar!
    Sigur iei Oscarul 2018, cum a luat si lalalalalaband anul asta!

  7. Groparu Nemernic Reply

    @ rodion: se pare că am dormit cu picioarele așa de îmbârligate, că mi-am zăpăcit sistemul, nu știu care.
    @ sorinache: fii atent: deci Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Grindeanu, Firea, Iordache&gașca si toți cei care latră în favoarea lor, deși știu bine ce lichele sunt, deci toți aceștia SĂ O SUGĂ. SĂ O SUGĂ! ÎNȚELEGI? SĂ SUGĂ! Sugă.
    S-Ă O S-U-G-Ă!

  8. sorinache Reply

    Te-ai ienervat degeaba! Pai, se poate asa ceva?
    Da, stiu, noaptea ca hotii, ciuma rosie, dna sa vina sa va ia, plm mea, pica maine si kovesi de se duce sa se mwuta cu coldea( cum a mai mai facut, dealtfel) si te lasa fara icoana pa peretele de la zid!
    #lamarmacie

  9. Groparu Nemernic Reply

    @ sorinache: hai să nu mai mâncăm maro: eu nu mi-am făcut idoli din nici unul din cei despre care clăbucești tu aici.
    Tu, în schimb, picuri de fericire când rostești numele oricăruia din cei enumerați mai sus.
    Nu mai bine sictirești în altă parte? Discuția asta amenință să degenereze, și eu sunt la butoane.

  10. sorinache Reply

    Ah, da, inca ceva,Tariceanu exclama de zor: dna, sa vina sa mi-o ia. La cioc, s-o ia!
    Alta intrebare?

  11. mac gregor Reply

    “deci Dragnea, Tăriceanu, Ponta, Grindeanu, Firea, Iordache&gașca si toți cei care latră în favoarea lor, deși știu bine ce lichele sunt, deci toți aceștia SĂ O SUGĂ. SĂ O SUGĂ! ÎNȚELEGI? SĂ SUGĂ! Sugă.
    S-Ă O S-U-G-Ă!”

    Aprob pozitiv. Nu exista absolut nici o speranta cu respectivii.

  12. sorinache Reply

    Pana una alta, o sug urmatorii: coldea, negulescu, camelia bogdan, eva.
    Se pregatesc: condruta, uncheselu, augustul etc.
    Bai, deci in parchetul asta numai de sugaci dai! Or fi meseriasi, mai stii??

  13. Un sas Reply

    Acuma, ai grija si pe la ce vraci umbli. Sa nu te aud ca-n bancul ala cu albastrirea testicolului, intreband: Dom’ Doctor, n-o fi de la blugi?!?

  14. corcodusul Reply

    nu-s specialist, mno, dar de aia tot lansez o ipoteza: sa nu fi facut rocada piciorul cu testicolul

Leave a Reply to rodion Cancel reply

Your email address will not be published.