Cel mai bun semn că țara asta a ajuns o daună totală este că mai nou defilez ca om de carieră: mâine, 3 octombrie, voi fi vorbitor (discursionator…?) la conferinţa I love my job de la Târgul de Cariere. Voi încerca să modelez minți tinere în spiritul antifa al sexo-marxismului și al neo-iliberalismului, așa să-mi ajute Dumnezeu, sfârșitul e aproape.


Nu mai am fotografii cu polarul portocaliu de la Carrefour, deci le-am trimis și eu cu ce am

Voi fi într-o companie selectă – între alţii, Cristi Danileţ (spaima marijuanelor) şi Daniel David (nievastă-mea are un crush sincer pe acest domn, csf). Eu voi fi ultimul vorbitor, pentru că trebuie convinşi oamenii ăia să plece cumva către căşi. Şi voi vorbi despre ceva complet opus de ceea ce se aşteaptă lumea, gen cum să facă bine şi să nu-şi mai tot urmeze ei visurile de a fi bloggeri de călătorie, că n-o să mai aibă dupa aia cine să ne lege şireturile, ce tot atâta millennialism.

Aşadar haideţi în număr cât mai mare, până mai sunt în ţară companiile astea care fac agajări, că dacă punem de-un #romexit apăi plecăm şi noi la Anglia cu toţii, să rămână numai ei aici. Ştiţi voi care, nu mai vă zic.

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Corina Reply

    Apai, din Bucuresti, iti tinem pumnii stransi, Gropare!
    Mei da fors bi uit iu!
    🙂

    Succes!

    • Groparu Reply

      I am the force, ma’am! Or the farce, don’t remember exactly.

    • Groparu Reply

      Sfântul Hristos neprietenul referendumurilor știe ce mai făceam atunci, că e de la cea mai grea zi de filmare – am început dimineața la 10 și am terminat noaptea la 4.30.

  2. Lia Reply

    Te rog – daca se poate – sa lasi si linkul unde apare “spiciul” tau. Esti mereu o inspiratie. Bafta!

    • Groparu Reply

      O să încerc să dau cuiva să mă filmeze.
      PS: Kill your other idols, I am the captain now!

    • Groparu Reply

      N-am fost chemat să vorbesc din postura de corporatrist, ci din cea de producător de film. Dar, heck, dacă nu-mi plăcea vreuna, n-o mai făceam, mă angajam portar și stăteam pe FB.

Leave a Reply to Groparu Cancel reply

Your email address will not be published.