Mai știți clipul de acum câteva zile cu bizonii care au făcut stânga-mprejur pe A2 pentru că se crease un ambuteiaj și cetățenii nu voiau să stea în trafic?

Așa-i că v-ați gândit că ce proști îs ăia? Și că ce noroc pe noi că nu ne-am nimerit pe drum în clipa aia?

Poate v-ați gândit, chiar, că uite ce melteni sunt sudiștii ăștia bizoni, că la noi în Cluj nu avem cum păți așa ceva NICIODATĂ, pentru că noi suntem civilizați, nevoie mare? Pentru că ne-a civilizat imperiu’?

Duminică, după ce familia și-a reparat burțile și au scăpat de toxinfecție și făcusem o vizită la Sibiu ca să beau șampanie cu augusta mea sorellă venită în România, veneam de la Sibiu la Cluj pe A10 Sebeș-Turda. Eram vesel că nu am prins cârnatul de mașini care aglomerează zilnic frumoasele orașe Teiuș și Aiud și că nu mai aveam decât drum lins și întins până acasă.

Tocmai efectuam o depășire când, căscând ochii mai larg, îl văd pe cetățeanul din filmare oprit pe banda 2 a autostrăzii. Cu 300 m mai devreme, dacă aș mai fi lălăit-o cu depășirea s-ar fi putut să am ocazia să ne și îmbrățișăm mașinile, vino-ncoace, frate timișean, trăiască imperiul care ne-o cilivizat.

Clipul conține limbaj din ăla de șofer, deci ar fi bine să aveți 18 ani ca să vedeți filmul. Ca să n-avem discuții, Gropărelu’ nu era în mașină, pentru că a rămas cu bunicii și soru-mea la țară, deci va învăța să înjure de pe Internet, nu de la scena asta.

Filmat cu camera de bord Nextbase 4063.

Am sunat la 112, apoi am ajuns acasă și am trimis Poliției pozele și filmările, ce să vă zic, deja mă tutuiesc cu polițaii pe WhatsApp, ne trimitem emoji, mă gândesc foarte serios să ne facem concediile împreună anul viitor. Mi-au spus că bizonul va fi sancționat conform OUG 195/2002. Le-am zis că dacă trebuie vin și la proces – chiar sunt curios să-l cunosc pe ăla care conducea, pe bune.

Aveți grijă de voi!

Written by Groparu Nemernic

Nascut din spermatozoizi campioni... cred.

This article has 8 comments

  1. Attila Reply

    Cum zicea domn’ Godină – până ce nu vezi amenzi și pedepse de să le plână și nepoții, nu-i potolești.

  2. Fitipaldi Reply

    Si ai salvat lumea si de data asta. Ai facut-o un pic mai buna si mai sigura pentru copiii tai. Ti-ai pus si o palincuta dupa si ai oftat multumit, recunoaste!

    Mno, in lumea reala, in care incep si eu sa realizez ca traiesc, bizonul ala a primit deja datele tale chiar de la unul din politisti si se pregateste sa se razbune daca e un prost gramada. Tot bizonul ala nu va pati nimic din asta si va face exact la fel pana cand soarta va decide ca i s-au terminat vietile bonus si-i va termina o depasire riscanta prin impact frontal cu vreo familie nevinovata care mergea linistita pe contrasens.

    Zice unul patit care era sa fie rupt in bataie in propria masina de un alt bizon, sub 2 camere stradale oficiale conectate la serverul politiei si care a luat NUP dupa 2 ani de cercetari. Si-asa am realizat ca puteam face altceva mai util cu zecile alea de ore irosite pe la politie, instante, etc. Gen sa ma uit la short-uri cu femei trecute bine de prima tinerete, nemaritate, fara copii, care se maimutaresc in clipuri penibile pentru sfantul like. 😄

    • Groparu Nemernic Reply

      Nu îmi fac absolut deloc iluzii legat de ce va păți sau nu va păți bizonul meu. Dacă vrea să vină la mine să ne cunoaștem mai bune, îl aștept cu drag!
      Dar: nu ai vrea să ne explici mai în detaliu ce ai pățit cu bizonul ăla? Care a fost povestea? Nu ne scrii un ”guest post”?

  3. Zev Reply

    Mda, ridicol. Dar in Romania nu se pot pune bullbar-uri? La mine in sat se pun pe motiv de canguri, dar poate merge si la bizoni? Sunt usor inestetice, dar daca nu te scumpesti si cumperi unul montat ca lumea pe sasiu, nu de caroserie sau bara din fata ca sarakii, si mai ai si un set de pungi fata&lateral pentru toti pasagerii care nu sunt Takata, pot sa faca diferenta intre a supravietui o ciocnire frontala, sau nu. Dar in principal poate ar mai descuraja din bizonie. Bizonsim, Bizo-ceva.

    • Attila Reply

      Bine zici de Takata, tre să merg cu Nissanul la reprezentanță să-l schimbe. Fac nod pe putza să nu mai uit.

      • Zev

        Atti, chiar, fa-o. Poate nod pe destul mic ar fi suficient, ca tot vorbim de safety and sht 🙂 Uneori si japonezii isi dau cu stangul in dreptul. Nimeni nu-i perfect. In afara de Groparu, bun inteles.

      • Zev

        PS Atti, m-am dus cu rapciuga de Jag antic la service, sa ii verifice pungile si franele si servo. Au facut-o, mi-au luat banii, dupa care s-au hlizit la mine: ‘bai baete, pe vremea aia se faceau masini, daca erau toate asa, noi eram someri’ 🙂

Leave a Reply to Groparu Nemernic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *