Ce să nu purtăm: evitaţi firma Outhorn

Înainte să plec ciocoieşte în Austria cu bloggerii în tabără de fotografie, în luna ianuarie, mi-am luat din Carrefour o geacă de schi Outhorn. Io n-aş prea fi vrut, că de banii ăia mai cumpăram două apartamente în Floreşti; dar nievasta o insistat că nu pot merge cu paltonul din liceu, că doar în ăla m-am însurat, plus că era geaca Outhorn la reducere, de la 180 la 150. Lei, da? Lei. Zgârcit cum am fost mereu, dar şi cochet ca o fată, am întrebat-o pe tanti de la casierie dacă nu au programul rabla la geci de schi la reducere, unul din bancurile mele preferate cu oameni care nu au chef de bancuri. Dar tanti, aşa cum se vedea clar, nu avea chef de bancuri, lucru de care aveam să-mi dau seama după ce-i repetasem deja gluma de 13 ori fără ca ea să schiţeze un zâmbet gratis de exasperare măcar.…continue reading →

O vază de designer italian

Acţiunea se petrece într-un sat din Deltă în altă ţară, cu români stresaţi de partea financiară. Aşadar, două verişoare şi pruncul din dotare merg în vizită la o pensionară italienească putred de bogată şi atâta de bătrână de zici că-i mama lui Neagu Djuvara, dar şi foarte tipică: zgârcită, fumătoare ca un coş de vapor, stafidită şi gălăgioasă şi dinamică, plină de vână şi călăreaţă de scooter şi mereu nemulţumită că pastele nu sunt făcute al dente. Primind vizita verişoarelor, le serveşte cu un espresso din ăla tare de puteai ajunge la chinezi dacă-ţi pica un picur pe duşumea, plus un pahar cu apă, plus un suc de portocale italieneşti originale 100% importate din Tunisia, şi se aştern fetele pe bârfit. …continue reading →

Scurtele de miercuri

1. Scoate din tolbă o poveste interesantă cu o Skoda Octavia, filmează un clip scurt și postează-l pe site-ul iubescoctavia.ro. Puteți câștiga 1000 de euro! Și mașina pentru un weekend, să faci ce vrei cu ea şi chiar pe bancheta din spate - via Gheibăn. 2. Portret de entertainer: Jon Selesi (nu John; ci Jon). Porfofoliu gârlă, dume non-stop, parolist, amuzant, muncitor, serios, e exact ce trebuie ca să pună niţel piper pe o petrecere câmpenească. Vine cu glazură de foarte calde recomandări gropăreşti, deci dragi primari, dacă sunteţi pe fază, luaţi legătura cu el. Dacă nu era el, Sălajul ar fi fost mai trist cu cel puţin 22%! 3. Mare training mare de marketing susţinut de un Chief Marketing Barosan (în Cluj, Sibiu, Iaşi, Bacău, Bucureşti, Timişoara), vine cu recomandări foarte călduroase. Viorel Apetrei, ex-Microsoft. 4. Site de echipamente, accesorii şi genţi foto. 5. Dragos Alexa lansează o carte nouă. 6. O poză faină de amu câteva veri, făcută de prietenul Tibicontinue reading →

Guest post: Sibiul la “Respira teatru”

Neata din Sibiu! Fie-mii ii ies caninii, deci eu noaptea nu dorm, nu am somn... Imi place mult sa-ti citesc blogu' cand am timp, ma mai destind. M-am gandit sa-ti povestesc de prin Sibiu adunate (eu is mai din sud, da' nu pot sa zic de unde ca poate isi dau seama dusmanii cine scrie asta si am nevoie de protectia anonimatului la ce urmeaza) cum am "respirat" noi teatru in weekend, in programul RESPIRA TEATRU 25 de ore non stop. Ne-am luat bilete sambata la deschiderea evenimentului la "Emigreisan drim" cu 25 lei/pers, am intrerupt respiratia de teatru cu vizionare film "Pozitia copilului" imediat dupa, organizat de Astra film cu 6lei biletu'/pers, am incheiat duminica seara cu piesa "Absolut" 55lei/pers biletul in care Marcel Iures a fost un one-man-show mai ceva ca Mircea Badea, super tare!…continue reading →

Cine face curăţenia de Paşte în casă?

- Alo, domnu' Groparu? - N-am bani, la revedere. - Nu, ştiţi... de la curierat vă sun... sunteţi acasă? - Errr... nu, sunt la serviciu, de ce? - Păi am ceva pachet pentru dvs. de la Farmec. - Păi... lăsaţi-l la magazin, acolo la mine pe stradă. Mai sunaţi-mă o dată când ajungeţi, să-i spun vânzătoarei că nu sunt droguri, aşa cum îmi trimite de regulă Farmec.…continue reading →

Cum să depăşeşti traumele din copilărie

- Are şefa mea un băiat... trăznet! Mamaşa gropărească a ştiut mereu să mă motiveze "să-mi bag minţile-n cap" prin cele mai bizare metode. Privind în urmă, îmi dau seama cât noroc am avut că nu a făcut din mine un Rîmaru sau un Torquemada sau un asasin cinstit de virgine ca-n "Tăcerea mieilor"; dar aşa era pe vremea aia, se credea că dacă îl hărţuieşti pe copilul tău cu exemple de copii care reuşesc să stoarcă un premiu III la şcoală, o menţiune la Olimpiada de chimie sau chiar un premiu Nobel pentru Pace pentru că au descoperit un leac pentru cancer, atunci, printr-un miracol, loaza de fiu-tu îşi va dori să-l întreacă pe tocilar. Se va da pe brazdă.…continue reading →