Una calda, una foarte rece

Sunday, 24 January 2016, 23:53 | Categoria : Gropărel
Taguri : ,

După proiecția Usturoiului de vineri seara (așa cum v-am mai zis, cu casa plină a șaptea oară! Și duminică au fost 396 de oameni la Usturoi, deci am avut peste 1000 de spectatori plătitori în trei spectacole!), sâmbătă eram oleacă euforic. În același timp, eram și singur cu Gropărelu acasă, că nievasta era departe, în ceva team building.

Așa că, mno, ne îmbrăcăm și pornim către Florești, la prieteni, că urma să mergem la săniuș. Soare, zăpadă, frig… ce mai! Vreme de ieșit din casă, la minus 10, de pus copiii la maraton pe dealuri.

Și ne reunim cu prietenii, pornim încet către pârtie, înarmați cu săniile, ajungem sus pe deal, îmi iau ficiorul pe sanie și pornim încet către vale! În chiotele lui de fericire, prima tură cu săniile de iarna asta.

Și… apar ceva hopuri, le trecem cu bine (puneam frână cu picioarele), și, dintr-o dată, chiotele de fericire devin răcnete! Și începe ăsta micu’ să se zbată în brațele mele, pun frână de tot, opresc sania…

Băi, urla ăsta micu’ de s-o oprit toată pârtia de la săniat, cred că adio sezon de vânătoare anul ăsta, toate jivinele or fugit în Ucraina! Printre sughițuri și hohote, aflu că s-a lovit la picior.

Îi dau jos cizma, ciorăpelul… și-n fața ochilor mi se desfășoară un deget mare de la picior vânăt ca o vișină și umflat ca un cozonăcel de jucărie.

Îl iau pe sus, îi îmbrac piciorușul cu mănușa… pornim toți către casa prietenilor, cu ficiorul în brațe. Aflu, cu ocazia asta, că am cel mai greu copil de 5 ani din univers. Mai ales că se și lăsa în brațele mele, de durere, ca-n hamac.

Acasă la prekini îi punem comprese (doamna e doctoriță), mai un ceiuc, se mai uită copiii la un desen animat… peste vreo oră de testat funcțiile degețelului mă iau și-mi duc pruncul la Chirurgie, în Cluj, la Pedi.

Norocul meu că secția aia nu are nimic în comun cu vreun spital din România: în 40 de minute, copilu’ era consultat, cu razele X făcute, cu verdictul dat, personal foarte, foarte amabil. Da, exact ce mă temeam să fie: degetul mare de la picior era rupt.

Când ne dădeam pe sanie, l-o mâncat undeva să pună picioarele în față, pentru că văzuse că și ale mele erau pe jos (frânam). Cum eu mă uitam în față, să nu dăm în ceva șanț, nu în jos, nu am văzut ce face. Pantă lină, dar tot aveam ceva viteză, și până să observ piciorul i-a intrat sub tălpicul saniei, degețelul s-a frânt ca o grisină… restul îl știți, al meu atâta o fost de dărâmat că niciodată nu s-o lăsat atâta pupat și strîns în brațe de mine, mai degrabă îmi trage una-n fluier cu nicovala decât să mă lase să-l mângâi pe ureche, de exemplu.

Mno… piciorușul în gips, 3 săptămâni de repaos…

IMG_6871
…cu mesaje de iubire eternă de la admiratoare

Asta-l va termina, că ăsta micu, dacă nu sare de 344.000 de ori pe zi, face implozie. Și nu are voie să umble ca să nu se apese pe gips și să-l strice și să nu se mai lege ligamentele alea și oasele cum trebe. Și stă în capul patului și e trist și mie-mi vine să mă cațăr pe pereți când îl văd.

Ies din spital cu pruncul de 22 de kile și lung de 2 metri în brațe… la intrare, un țâgan ungur din ăla cu pălărie sare să-mi deschidă ușa, că nu încăpeam cu el. Mă uit la el:
– Da’… nu veniți cu mine până la mașină, vă rog io frumos?
– Ioi, da’ cum nu, domnu’!

Merg cu el până la mașină, că io tot cu țiganii am noroc, orice s-ar zice, i-l dau pe fiu-meu în brațe ca să descui ușa, îmi bag pruncul în scăunelul de mașină…
– Da’ cu copilu’ dvs. ce bai aveți? De ce ați venit la Pediatrie?
– Am o pruncă de 3 luni… și și-o rupt clavicula, domnu’!

Ne-am urat sănătate, am dat noroc… Apoi mi-am dat seama că ăsta cred că e cel mai ușor accident serios pe care-l putea păți fiu-meu pe sanie.

Și no… vine nievasta duminică din team building, agitată ca o leoaică, își vede puiuțul, sar și se mângâie una pe altul ca felinele preț de vreo 2 ore… apoi îmi zice:
– Când ai vorbit cu mama la telefon? (cu soacră-mea). Sâmbătă pe la 1?
– Da, cam așa.
– Și când s-o petrecut năcazu’?
– Pe la vreo 4, zic.
– Mno… la o jumate de oră după ce ați vorbit, o căzut o icoană de pe peretele lu’ mami fix pe măsuță, lângă poza Gropărelului!
– Ai, lasă-mă! zic io.
– Da! Și imediat s-o gândit: ăsta nu-i semn bun.

Trag aer în piept:
– Când mai merem la soacră-mea, îi bat toate icoanele în paișpe cuie și i le și lipesc cu prenandez, că ui ce se-ntâmplă dacă nu-s bine prinse, bată-le de icoane să le bată!

12 lovituri pentru “Una calda, una foarte rece”

  1. 1Lumi

    Bate-le bine, bine zici. Haios finalul! Sănătate multă prințișorului, cât mai putine accidente.

  2. 2Atti

    Gropare, zau, nu stiu cum ai supravietuit intalnirii cu sotia 😀

  3. 3Bula

    Sanatosire Groparelului !
    Asta-i mica avertizare pentru viitor: sa invete de mic cum sa se fereasca de baiuri !
    Iernile viitoare viitoare va merge singur la derdelus, va sti de ce sa se fereasca.
    Si sa-nvete SI tatu-so ca sania-i mai periculoasa ca un 4×4 !
    Pe timp de iarna, la ortopedie, sunt mult mai multi accidentati “de la zapada” ca din circulatia rutiera.

  4. 4cristi Timisoara

    Numai tu sti ce este in sufletul tau.

  5. 5mimi blonda

    Ai noroc ca nu esti in Norvegia.

  6. 6alexnicolae

    e o mica problema cu ghipsarea piciorului – in vest nu se mai recomanda. sa vedeti cu fizioterapie, macar home made dupa ce il scoateti.

  7. 7CSB

    Sanatate la groparel si felicitari la usturoi. Daca mere ase bine in alte locuri, nu ii v’o sansa sa ii convingi pe uamenii astia din Sibiu ca ui ce multi bani ar face daca l-ar baga ? Macar ca mai aude cineva si de cinematografu ala ascuns.

    PS: cica se face unu in mall 🙂

  8. 8Nemultumitu'

    Sanatate si lu’ al mic si la prunca de trei luni, cu clavicula ! Si… sa nu mai repete niciunu’ figuri d’astea…
    Daaaaa… parca prin alte locuri se da carucior pan’ la iesirea pe usa spitalului.
    Zic si eu… ca si io l-am carat pe fii-miu, e drept acu vreo douaj de ani, cand eram o leaca mai tanar, de la etajul 2 din spital + vreo 300 de metri prin parcare…
    Da nu-i bai, sanatosi sa fie !!!

  9. 9Nemultumitu'

    Adica oleaca, nu o leaca. Deh… graba…

  10. 10Groparu

    @ CSB: In sfârșit, pentru Sibiu am vești bune! Luna martie (mai repede nu se poate).
    @ all: mulțumesc tuturor pentru mesajele frumoase!

  11. 11accidentatu

    Nu stiu de sunteti curiosi, dar sa va zic ce am patit eu cu sania (asta pornind de la ce ziceai, Gropare, ca ce i s-a intamplat mostenitorului chiar e cel mai mic bai). Asadar, eram prin clasa a sasea, in ajunul de Craciun (sau in 23 dec, pe acolo), la sanius. Pe sanie eram vreo 4, eu in fata (ca era sania mea); nu am vazut o piatra de pe traseu care era oricum la nivelul zapezii, dar destul de mare si bine intepenita si inghetata, si un talpic al saniei a nimerit sa treaca chiar peste ea, dar fier pe piatra nu a vrut sa alunece, sania s-a oprit brusc, forta de inertie ne-a impins pe toti in fata, si mie mi-a intrat in picior tocmai capatul talpicului (care nu fusese indoit suficient). Destul de urat totul, ca fierul ala nu era indoit, iar eu imbracat ca de iarna, si totusi a intrat prin toate, facand o rana… cam asa cum e cand injunghii porcul. Si tinand cont ca eram intr-un sat din fundul MM, in ajun de sarbatori… in fine, cineva ne-a dus cu masina la un soi de spital dintr-o localitate invecinata, unde un soi de doctor (ori felcer, ori asistent ori ce o fi fost) m-a cusut cu vreo 10 copci. Cred ca era si baut putin, ca deja intrase in spiritul sarbatorilor. Pana la urma vreo 3-4 saptamani am stat in casa, sezand doar pe perne (rana fusese chiar sub buca) si gandindu-ma cat de norocos am fost ca nu m-a sfartecat sania la vreo cativa cm mai incolo (prin zona „aparatului reproducator”). Si acuma am o cicatrice de grosimea degetului mare si de vreo 10 cm lungime. Asa ca… nu e de bine ce a patit Groparelu, dar bine ca nu a fost mai rau, si sper sa se insanatoseasca degrab. Nu stiu cate icoane au cazut cand s-a intamplat episodul de mai sus… dar cred ca multe.

  12. 12Eugen

    Insanatosire grabnica! 🙂

Scrie cu pipi pe zid

NOU! Acuma poți scrie cu fețe galbene!



Parteneri (da' nu de pat!)