Carnaval

Carnaval la Bâlea Cascadă și vizită la Hotelul de Gheață

Grație (cred eu) și sașilor, sibienii au o îndelungată tradiție în a bea bine, drept pentru care au inventat petrecerile și ieșitul la munte. De-aia îl vezi pe Iohannis mai des zâmbind la schi decât încruntându-se pe la televiziuni (în fine, faptul că nu mai bea și el câte ceva mi se pare de neiertat, clar!).)

În Sibiu, luna februarie a fost creată special pentru un scop și mai măreț: carnavaluri.

Dap.

Oameni în toată firea care se maschează în școlărițe, gastronauți și cipăndei sau în ce s-or mai masca.

Și unde se petrec ei? La munte.

Ca să fim bine-nțeleși: munții Făgăraș sunt ai mei. Sunt MUNȚII MEI.

Iar munții Cindrelului (Cibinului), ăia cu Transalpina, sunt ai lui fiu-meu. Așa ni i-am împărțit noi când avea el 4 ani și așa rămân. O să înștiințez eu Academia, nu vă faceți probleme.

Dacă n-ați ajuns încă în munții mei, trebuie să știți că am permis ca zona Bâlea să fie împărțită în două zone:
– Bâlea Cascadă (zona de jos), la care se ajunge cu mașina 365 de zile pe an
– Bâlea Lac (zona de sus), la care iarna se ajunge numai cu telecabina.

Legendele zic că mai există și ”partea oltenească”, dar nici un ardelean nu va recunoaște în ruptul capului că i-a vizitat pe ”ăia” și i-a și plăcut; dimpotrivă (ardelenii nu au nici o problemă în a minți cu treaba asta). (more…)

2 lovituri, dă-i și tu!

Ma scol de dimineaţă

Cu capul greu.

Ma spăl pe faţă, evit să mă uit în oglindă: urăsc faţa aia de dimineaţă după chef.

Îmi pipăi cearcănele, şterg la ele cu prosopul. Duş am făcut azi-noapte, mă îmbrac cu haine curate, de săptămâna trecută.

Ies afară din casă, încui uşa. Bună dimineaţa, îi zic femeii de serviciu, care se uită la mine lung şi nu răspunde.

Io de când ţin minte îs învăţat cu femei care mă ignoră, deci dimineaţa asta nu mi-a adus nici o noutate fundamentală pentru existenţa mea.

Continuu cu păşitul pe stradă, mă intersectez cu două eleve chiulangioaice de la şcoala din Mănăştur din vecini. Mie-mi plac chiulangioaicele, şi mai ales elevele, şi mai ales alea din filmele japoneze pentru adulţi, aşa că mă uit la ele, dar numai în treacăt. Nu trec bine de ele, şi-mi aud elevele cum bufnesc în râs, şi se întreabă una pe alta “ioaaai, tu, l-ai văzut pe ăla?”

Io îmi zic că aşa e cu tinerii din ziua de azi, se iau de bătrânei paşnici ca mine, contribuabili şi cinstiţi. Pe vremea mea era alfel.

Ajung în staţia de troleu, fără să mă abţin să observ încă ceva şoferi care se holbează la mine cu ochii cât gogonelele. Mă, zic io, deci chiar arăt bine dimineaţa asta! Că se pare că ăştia nu or mai văzut aşa bărbat bine, d-aia belesc ochii, de gelozie şi invidie! D-aia nu mere bine ţara asta, că-s toţi invidioşi, cum se ridică unu’ din mocirlă fără operaţii estetice, cum sar o mie pe el şi îl împiedică să ajungă starlet, din invidie, monşer, din invidie.

În troleu, jumate de populaţie se uită la mine insistent! Mă uit la fiecare dintre ei, le înfrunt privirile până coboară ochii. După ce îmi mut privirea către ăia de lângă ei, se uită din nou la mine. Renunţ să-i mai înfrunt, îmi scot telefonul şi mă joc jocul ăla cu bilele. Ochesc o banchetă liberă, autobuzul e plin, dar nimeni nu se aşază lângă mine. Mă miros, miros a Davidoff cool water, cadou de la sor-mea, şi io-s şi mai curăţel, aşa, adică fac duş cel puţin săptămânal, deci nu-mi explic cum de nici un pensionar nu doreşte să împartă cu mine miasma de naftalină din paltonul său. Asta e, zic, viaţa e nedreaptă, unii stau în picioare, alţii pe jos! Si continuu să mă joc jocul meu penal de telefon Sony Ericsson.

Vin controlorii, mie nu-mi cer biletul. Ha! zic. Sunt din ce în ce mai blogger faimos! Uite cum mă recunosc până şi ratucii! Sunt un fel de Boc, de Florin Piersic!

Ajung la firmă, intru în birou. Toţi colegii se uită la pozele de la cheful de Crăciun de azi-noapte, că am făcut bal mascat. Şi am ieşit în Iulius Mall costumaţi în tot felul de personaje, de se holbau toţi cocălarii şi piţipoancele de mall şi oamenii normali care au votat cu Geoană la noi, că ce e cu invazia asta de arabi, militari, chineji, soldaţi romani, gangsteri, ţărani români, mariachi, sultani, puşcăriaşi, călugăriţe, oameni de ştiinţe, sore medicale, indieni!

Pornesc calculatorul, pun căştile pe urechi. Vine un coleg, îmi zice ceva, io zic “bine!” deşi nu aud nimic – sunt cu căştile pe urechi, urlă manelele de la Buena Vista Social Club la maxim, nu mă interesează. Colegul insistă. Io zic “binie-binie, lasă!” şi continuu să “lucrez”. Colegul insistă: îmi scoate căştile de pe urechi, şi îmi zice: bă, zice, meri dreq şi te spală pe faţă, că eşti plin de Kiwi Prattico! Asară erai costumat în soldat şi erai îmbrăcat în camuflaj şi aveai faţa vopsită cu cremă de ghete,  era OK, da’ amu eşti la cooperativă, deci nu mai puşcă camuflajul tău, şi nici nu ştiu cum ai venit tu tocmai tocmai din Mănăştur pân-acilea aşa, vopsit cu cremă de ghete pe faţă, jumate de oraş. Hai! Meri de te spală! Acuma!

37 lovituri, dă-i și tu!