Social Media: până unde putem merge?

Apropos de postarea de ieri, în seara asta am avut o discuţie telefonică cu domnul Daniel. Domnul Daniel de la – aţi ghicit! – Daniel Taxi, firma şoferului care încerca să ne ia preţul dublu de la aeroport până în Floreşti.

Azi pe la prânz, în timp ce postarea circula la liber pe interneţi, am trimis un e-mail la adresa Aeroportului şi încă unul la Consiliul Judeţean, în care îi rugam să-mi răspundă la întrebările din coada postării cu pricina. Apoi mi-am zis că, dacă tot îi înştiinţez pe unii, hai să-i înştiinţez şi pe ceilalţi: aşa că am sunat şi la Daniel Taxi şi, fără să le spun că eu sunt blogger şi că am scris deja despre ei, i-am înştiinţat ce am păţit cu şoferul lor. Doamna de la dispecerat mi-a zis că mă va suna domnul patron. Wow, mi-am zis.

Şi m-a sunat chiar el. Ştia de postarea de pe blog, nu ştiu de unde auzise, nu este relevant. Ce am discutat:

1. Şoferul Daniel Taxi oricum nu avea cum să mă ducă pe mine decât dacă cumva sărea peste ceilalţi trei taximetrişti din faţă. Despre asta nu a fost vorba niciodată: eu aş fi fost de acord să aştept să plece cei din faţă, în condiţiile în care şoferul Daniel Taxi îmi lua tariful cinstit.

2. O cursă Floreşti – Aeroport nu are cum costa numai 36 de lei, deci posibil ca cei 60 de lei ceruţi de el să fie mai aproape de suma reală. Pe Google Maps sunt vreo 18 km, iar tariful de noapte este de circa 2 lei/km. În condiţiile în care nu prea prinzi semafor şi nici trafic marţea la ora 00:00, faceţi voi calculele. Cert e faptul că, la sosire, ceasul taximetristului de la Nova arăta 36 lei. Curat, cinstit, curat cinstit.

3. Nu ar fi trebuit să trag o concluzie numai pe baza a ceea ce spusese şoferul. Adică chiar dacă el mi-a spus cât costă cursa, eu ar fi trebuit să mă sui în maşina lui, să ajung acasă şi apoi să-i plătesc exact cât arată ceasul, chiar dacă ceasul arăta mai puţin decât mă înţelesesem eu cu el. Atunci, şi numai atunci, aş fi avut un caz beton cu care puteam merge la presă, la patron şi puteam face tam-tam pe blog.

Lucrurile stau aşa: eu nu mă pot hazarda să mă sui cu nevasta într-un taxi al cărui şofer se declară predispus la şmecherii şi să refuz apoi să-i plătesc cât îmi cere. Ce se putea întâmpla? Îşi chema vreo trei colegi de taximetrie şi urma apoi o scenă dintr-un film cu Cichi Cian; îmi puneam poate şi soţia în pericol gratuit, pentru că e mai simplu să loveşti o femeie decât un blogger de 1.85 m; dacă venea Poliţia, ar fi fost cuvântul meu contra cuvântului lor; dacă mă alegeam cu dinţii sparţi şi depuneam plângere, colac peste pupăză, băieţii ar fi ştiut şi unde locuiesc (iar despre justiţia română am cele mai bune păreri – sau nu); şi totul numai pentru că aş fi dorit să obţin o dovadă clară de furtişag, cu care să fac… ce? Că nu sunt şi nu vreau să devin justiţiarul taximetriştilor.

4. Ar fi trebuit să scriu numele firmei numai după ce aş fi făcut plângere la conducere, iar plângerea mea nu s-ar fi soldat cu sancţiuni. La care am răspuns astfel:

a) nimic din ce s-a întâmplat marţi seara nu a fost exagerat în vreun fel în articolul meu. Am prezentat faptele cât am putut eu de obiectiv, fără înflorituri. Iar faptele, aşa cum s-au petrecut, implică firma Daniel Taxi din întâmplare. Putea fi Terra, Diesel, Nova – s-a nimerit Daniel. Ăsta este tristul adevăr. Şi am raportat ca atare.
b) da, probabil ar fi trebuit să scriu numele firmei numai după ce aş fi epuizat căile de atac. Dar: noi, bloggerii, nu suntem supuşi rigorilor presei tradiţionale. Asta, fireşte, este şi bine, şi rău. Este bine pentru că putem scrie orice despre oricine. Este rău pentru că – aţi ghicit – putem scrie orice despre oricine. Dacă eram organ de presă, după o asemenea întâmplare aş fi căutat să aflu punctele de vedere oficiale ale celor implicaţi, aş fi urmărit subiectul (oricum, Aeroportul şi Consiliul Judeţean nu scapă până nu obţin de la ei un punct de vedere oficial), nu ştiu, aş fi făcut chestii presăreşti. Gazetăreşti. Dar concluzia este simplă: în afara conştiinţei mele, nu am cui da vreo explicaţie legat de ce fac/scriu/susţin pe blog şi explicaţiile le dau numai dacă EU cred de cuviinţă (de regulă, cam cred), pe propria mea răspundere. Dacă şi când credibilitatea mi se va duce uşurel la vale din varii motive, voi putea închide liniştit şandramaua – din nou fără a fi obligat să dau vreo explicaţie cuiva. Blogging, frate!
c) dacă mergi într-un magazin şi cumperi ceva, şi afli apoi la casă că eşti suprataxat, nu faci o plângere la managerul magazinului? Şi, până ţi se rezolvă plângerea, nu discuţi cu prietenii, la un şpriţ, la o bere, ce ai păţit în magazinul X? “Ba da”, zice domnul Daniel, “dar discut la un şpriţ cu 3 oameni, nu cu 2000!” No, şi iaca primele două întrebări la care vă rog să răspundeţi:

– Ce ar trebui să facem noi, bloggerii, în asemenea situaţii? Să dăm numele firmei din prima pe blog, sau să îi protejăm identitatea până când nu reuşim să găsim rezolvare la problema noastră folosind procedurile tradiţionale (“gazetăreşti”, dacă vreţi)?
– Cât din ce facem noi pe blog se adresează prietenilor, şi cât cititorilor? Pentru că am senzaţia că pe blog vorbesc unor prieteni.

5. “Am o firmă de 400 de oameni, şi nu e normal ca 400 de oameni să sufere din cauza comportamentului unuia dintre ei pentru că dvs. aţi scris pe blog despre asta”. Mi se pare corect. I-am răspuns aşa:

a) nimeni nu se aşteaptă ca firma să aibă 400 de roboţi, ci 400 de angajaţi. Oameni angajaţi. Din ăştia 400, unul sigur va fi lichea; la naiba, în orice grup de oameni, din 200, 80, 20, din 10 oameni unul sigur va fi lichea. Şi nimeni nu judecă, sau nu ar trebui să judece, o firmă întreagă, un brand, după gafa unui simplu soldat. “Bun, şi dacă judecă?”

– A treia întrebare pentru voi: judecaţi o firmă întreagă după comportamentul unui singur angajat?

b) nu am scris nimic de rău despre firma Daniel Taxi. Am scris, însă, despre şoferul ei. Corect? Corect.
c) “cum m-aş simţi eu dacă ar scrie, măre, în presă, despre o gafă pe care aş fi făcut-o eu la serviciu, fără voie? Apropos, ce meserie am?” Păi haidem să o luăm aşa: în nici un caz nu aş încerca să minimizez gafa sau să dau vina pe cel care a descoperit-o sau scrie despre ea. E a mea, eu am născut-o, o adopt cu fericire şi o strâng în braţe! (Moment de sinceritate gropărească: acum vreo 6 ani, cei de la acum defunctul săptămânal Clujeanul îmi cer părerea despre nişte plăci memoriale scrise într-o limbă engleză destul de aproximativă, amplasate de Primărie în p-ţa Unirii. Fireşte, demontez cu sânge rece stângăciile de limbaj şi greşelile, cu satisfacţia unui profesor sadic, iar la final, când explic de ce trebuia scris – parcă – the year 1462 AD în loc de românismul e.n., scap porumbelul şi traduc AD cu After Christ în loc de Anno Domini. Am zis porumbel? Ce porumbel, frate, că fuse ditamai struţul! Traducător autorizat cu experienţă, cu cărţi publicate… Să fi văzut ce comentarii s-au iscat – am înghiţit în sec, am rugat oamenii să facă o corectură şi am înghiţit găluşca. Poftim, moment de sinceritate!)
d) PR. Domnul Daniel se plângea că i-am cauzat gratuit un dezastru de PR. I-am explicat că va ieşi mult mai bine din această criză, şi el, şi ceilalţi 400 de angajaţi, după ce voi scrie pe blog următoarele: din cele trei reclamaţii făcute azi (Cons. Jud., Aeroport, Daniel Taxi), dânsul este singura persoană care s-a deranjat să mă sune personal. Nota bene, deci ditamai patronul, da? Şi asta este procedura standard la ei în firmă, indiferent dacă reclamaţia este făcută de neica nimeni sau neica nimeni cu blog. A vorbit frumos, calm, a ascultat când am avut eu de spus ceva, deşi tradiţia românească prevede contrariul. Nu a încercat să mă îmbârlige şi m-a asigurat că va lua măsuri împotriva şoferului care încercase să mă jecmănească marţi seara, deşi niciodată nu am fost pentru pedepse (pentru că de prea multe ori mi le-am încasat eu însumi ca să le doresc altcuiva).

– A patra întrebare pentru voi: cele două articole, cum sunt cel de ieri şi cel de azi, vă vor influenţa în vreun fel în alegerea unei firme de taxi?

Vă mulţumesc de pe acuma pentru răspunsuri, sunteţi liberi să comentaţi cum doriţi (la articolul anterior nu am prea intervenit, deşi am citit toate comentariile cu atenţie), sunt cu ochii pe voi!

Continuăm cu aventurile italiene luni, că ultimele două postări de aici au fost prea enervant de serioase. Adaug numai că articolul de ieri a fost preluat de Ştiri de Cluj şi a fost un deliciu să citesc comentariile de acolo în care am fost făcut cu ou şi cu oţet – “cocălar care merge la italieni să se drogheze cu etnobotanice, pentru că acolo-s mai ieftine” şi “a vrut să circule pe gratis cu taxiul, că o rămas fără bani” mi s-au părut cele mai gustoase. Îi salut şi cu această ocazie pe domnii taximetrişti care aşa s-au gândit să dezamorseze conflictul şi le doresc numai bine.

 

49 lovituri, dă-i și tu!