Premiile Gopo 2018: se bagă pumnul în gură cinematografiei?

Anul ăsta am privit cu detaşare şi fără patimă premiile Gopo, în care singurul film care mi-a plăcut cât de cât a fost Breaking News, al Iuliei Rugină. Dacă nu doriţi să citiţi cum mă dau eu critic de film, puteţi sări direct la ultimul paragraf, pentru că este ilustrativ pentru România acestui ultim an.

Aşadar: fix filmul cel mai premiat de la Gopo 2018, “Un pas în urma serafimilor” (regie, producţie scenariu şi nu mai ştiu ce), a reprezentat, pentru mine, cea mai mare tortură cinematografică de anul trecut.

Înţeleg, “Serafimii” sunt un film autobiografic, dar de ce să te claustrezi în experienţele regizorului când puteai face atâta ficţiune frumoasă din revolta unor copii împotriva unui sistem concentraţionar, aşa cum era seminarul teologic condus de Vlad Ivanov? (personal, l-aş fi ales pe Dorel Vişan, rolurile sale de lichea au fost memorabile). De ce-ai picta totul atâta de bicrom (copiii – îngeri, popii – inumani şi înrăiţi) şi să te mai aştepţi ca spectatorul să mai fie luat prin surprindere de ceva? De ce nu ai insista şi mai mult pe drama celor închişi acolo, nu ştiu, pe eşecul unui Dumnezeu terfelit de absolut toate feţele bisericeşti din seminar? De ce nu pui ortodocşii să-şi facă antiteză unii altora, pentru că… în fine, am stat două ore şi vreo 40 de minute (!!!) sperând şi rugându-mă ca filmul să dea un pic spre un Trainspotting românesc, dar fără droguri (deh, erau inocenţii ani ’90), cu adolescenţi turbaţi şi rebeli fără cauză de tipul James Dean, dar am plecat blestemându-mi zilele şi toată cinematografia asta a noului val, la ora 1 noaptea, din cinema; şi alt film românesc nu am mai văzut de atunci.

La vremea aceea am ales să nu scriu nimic despre film pentru că ştiu că, deşi au avut-o producătoare pe Ada Solomon, nu le-a fost deloc uşor, şi parcă nu-mi venea să arunc cu rahat în munca oamenilor. Mai ales că multora le-a plăcut filmul, şi asta uneori este suficient ca să te facă să te-ntrebi dacă nu cumva ai tu aşteptări nerealiste de la filmele româneşti. Şi mai ales pentru că – şi asta o recunosc în gura mare – sunt extrem de subiectiv când e vorba de filme româneşti, hehe (prietenii ştiu de ce!). Oricum, cred că am aflat reţeta ca să razi totul la Gopo: îl bagi pe Vlad Ivanov în distribuţie şi o convingi pe Ada Solomon să-ţi semneze producţia – că ambii fac minuni în domeniile lor.

Mică observaţie: fraţilor, măcar ăştia care cumva împingeţi cinematografia pe şine nu mai filmaţi/fotografiaţi cu telefonul vertical! Că am văzut asta de prea multe ori asta în sală, şi nu cred că făceau toţi Facebook live-uri.

Şi, la final… din punct de vedere politic am avut cu toţii un an greu, da? Pe toţi ne-a cam cuprins disperarea anul ăsta văzând impostura celor de la putere, da? Dar cum vine asta, oameni buni, să tai transmisia în direct pe TVR2 de la premiile Gopo
– taman la discursul Adei Solomon,
– taman când primea premiul pentru filmul cu cea mai bună producţie,
– taman când îi certa pe guvernanţi că-i doare-n peliculă de cinematografia românească, aia care mai e şi ia premii pe dincolo, şi că nu o sprijină deloc – dimpotrivă
?

Cât de politruc comunist să fii să faci asta? Cât de mare să fie coincidenţa şi cât de naiv aş fi să cred că a fost o-ntâmplare tocmai acum, după un an de minciuni şi impostură şi de lupi puşi paznici la oi şi plasaţi prin punctele cheie ale sistemului, să expire timpul dedicat transmisiunii în direct şi să o-ntrerupi exact în timpul unui discurs anti-putere? Ca să dai ce, pe TVR 2, CSI Miami…? Pe bune???

Pentru cine doreşte, vă recomand minutele 31:20 (când se face misteaux de fundamentaliştii ortodocşi care întrerup transmisiile de la MŢR) şi 2:32:00 (e mortal Alex Bogdan în parodia Terminus Paradis, me likey!). Momentul în care i-au tăiat microfonul Adei Solomon este chiar la finalul clipului. Ruşinică…!

14 lovituri, dă-i și tu!