Paradoxul sloven în vizită la McDonald’s

Pentru toate fostele state iugoslave, Slovenia este verişoara din America. Acum decalajul s-a mai atenuat; dar, pe când în federaţia marelui Tito sârbii încă trăgeau după bosniaci şi croaţi, Slovenia mai trăgea ba o autostradă, ba un domeniu schiabil, ba o staţiune la Adriatică cu aeroport, ba la măsea.

În fine.

Lucrurile nu au fost mereu aşa; dimpotrivă, când s-a deschis primul McDonald’s în Slovenia, foarte puţină lume îşi permitea să-i treacă pragul. Cât despre mâncat un meniu complet – un hamburger din ăla cu punguţa cu două crumpene prăjite – atunci scoteai din jeb ceva de genul un sfert de leafă de profesor. Şi dacă mai plusai şi cu o Cola, deja îţi trebuia un credit cu buletinul, direct în magazin, sau să fii ministru şi să treci pe la fast-food în ziua de şpagă.
Picture 186_resize
Practic, era un local destinat aproape exclusiv DecebalTraianRemeşilor sloveni

Cu toate acestea, la McDonald’s Ljubljana era mereu coadă şi nu găseai niciodată loc să stai la masă. Ce să mai vorbim despre mers, ca împăratul, la WC; atâta înghesuială era acolo, că parcă se dădeau bani la kil.

În vremurile acelea, un olandez proaspăt combinat cu o slovacă slovenă s-a dus cu ea la o cină romantică – unde altundeva decât? – la Mec. Şi-au luat o chiftea din aia din animal mort cu 4 ani înainte, servită între două jumătăţi de aluat de palaneţ, au cronţănit nişte cartofi prăjiţi şi şi-au muiat şi buzele într-o cola, deşi seara deja costase cât produsul intern brut al ţării pe următorii 4 ani.

Oarecum nedumerit de forfoteala din restaurant, olandezul nu se răbdă să nu constate:
– Cam scumpă mâncarea aici la voi la Mec.
– Da.
– Dar e plin de oameni aici!
– Îi.
– Io nu înţeleg, oamenii ăştia chiar îşi cheltuie jumătate din salariu pe o masă la Mec?
– Ai, aş! zise fata. Nimeni nu cheltuie nimic; dimpotrivă.
– Ce vrei să spui?
– Păi ia uită-te: vezi pe careva să mănânce ceva? Toţi stau la masă şi vorbesc.
– Păi şi atunci… la baie? De ce-i aşa înghesuială, de parcă fug de ceva invazie rusească?
– E simplu, zise slovena. Toţi stau acolo şi se înghesuie ca să fure săpun lichid. Este prima dată în viaţa noastră când am văzut aşa ceva şi stau cu rândul la toaletă, fiecare cu câte o sticluţă de plastic, şi fură! Fură săpunul lichid.

11 lovituri, dă-i și tu!