O poveste comunistă din Cuba cu fosta Germanie Democrată

Amu, că o dat colțu’ și InFidel, mi-am amintit de o poveste mai veche.

Pe la sfârșitul anilor ’80, o dat Sfântul Che Guevara să se facă o supraproducție de trestie de zahăr în Cuba.

Între noi fie vorba, în fiecare an în care se întâmpla asta, SUA inundau piața cu rezerva lor strategică de zahăr, iar prețul internațional pățea ce-o pățit și Zidul Berlinului în ’89.

Dar, tot ca-n fiecare an, Fidel cerea ajutorul țărilor socialiste surori, să facă bine să trimeată forță de muncă, că altfel rămâne recolta în câmp și o bate zăpada.


Altfel i-o trăjnit Rosalita! (sursa: Alina Răzvan Dragoș TvDeCe fotography)

Așa o ajuns și profesorul universitar de la Arte Plastice de la Cluj în Cuba în anul acela: trimis să pună umărul la recoltarea substanței pe care o refuză cei care beau cafeaua fără zahăr.

Erau acolo tovarăși din întreg lagărul socialist: cehi, polonezi, sovietici, români, bulgari… ce mai, tot Babelul marxist.

Să tai trestie de zahăr cu maceta, pe o căldură turbată de 40 de grade, într-o umezeală tropicală, nu reprezintă neapărat cel mai fierbinte vis al unui om cu toate țiglele pe casă; și dacă mai pui la socoteală faptul că, atunci când umbli prin plantație la bustul gol, devii cantină pentru cele mai ciudate insecte și scolopendre și scarabeci cunoscuți omului, deja mai că-ți vine să te rogi de comuniști să te trimită, dracului, la Canal sau chiar în Siberia, să știi o treabă.

Rușii au fost primii pe care i-a lovit, masiv, sictirul: au aruncat macetele cât colo și au venit cu propunerea ca fiecare națiune să pregătească un program folcloric de muzică, dans și poezie în fiecare seară, prin rotație: azi albanezii, mâine ungurii… și tot așa.

Schepsisul era că, în ziua aia, nația respectivă nu mergea la muncă, pentru că avea de pregătit programul.

Propunerea a fost primită aplauze furtunoase la scenă deschisă de toți cei cărora le era dragă munca, că au și decretat că e cea mai bună idee pentru înfrățirea popoarelor împotriva jugului capitalist, care oricum e pe moarte! Și or început în prima zi ucrainenii, urmați de ceva iugoslavi, apoi ceva coreeni… or fost și românii, cu Perinița și imnul de stat și ceva poezii de Corneliu Vadim Păunescu… și o venit rândul tovarășilor din Republica Democrată Germană (de Est).

Care nemții din est or stat, s-or foit, s-or socotit, or mai pus de-o ședință… și seara, când să prezinte programul, nichts! Nimic, zero.

Mno, și stau ăștia, așteaptă… nimic! Mno, și merg la masa lor, la cantină:
– Bă nemților, unde vi-i programul?

Nemții or înghițit în sec… și unul mai cu curaj le-o zis tuturor:
– Apăi… știți, noi suntem nemți… mno, toată ziua cu lucru, cu șurubul și cu Trabantul, muncim cu drag cât de mult putem! FĂURIM SOCIALISMUL!!!
– Păi bine, făuriți-făuriți, da’ programul folcloric din seara asta unde e?
– Apăi aici e faza, că noi atâta muncim… că nu prea avem vreme să facem folclor.
– …?
– Noi, nemții, nu avem folclor. Deloc.

19 lovituri, dă-i și tu!