O femeie bătrână, scormonind în gunoi

Într-o dimineaţă, coboram în fugă scările câte trei să ajung la serviciu, eram în întârziere. La colţul blocului, îmi sare în ochi o tanti care scormonea prin gunoi.

Avea aceeaşi statură ca mama.

Io sunt uşor impresionabil, mai ales în perioadele mele în care sunt mai puţin mârlan; şi cred cu tărie în societate, în puterea exemplului, în “omul care mi-a schimbat viaţa într-o dimineaţă ploioasă”, tăt felul. Şi mai cred şi că trebuie să ne ajutăm unii pe alţii.

Dintr-o ocheadă, îmi dau seama că tanti nu era vreo cerşetoare. Era îmbrăcată curat, se ţinea bine, şi nu era nici tuciurie ca ceilalţi căutători de profesie. Şi, deşi mă grăbeam, zăbovesc o secundă şi mă buzunăresc după portofel. Zic: îi dau 5 lei la femeie, cine ştie ce pensie are, sireaca!

Portofelul meu nu mai conţinea decât bancnote mai măricele, gen 10 şi 50 lei. Ezit un pic, că no, 10 lei îs, totuşi, 10 lei – dar partea luminoasă a personalităţii mele biruie, şi-mi şopteşte: bă, Gropare, cu 50 de bani nu se face primăvară! Dă-i, bă, 10 lei, ce-i aia, 2 euro şi un pic, kkmk. Da, tu, dar am datorii mari… protestez io, ui, ordonanţe de urgenţă cu contribuţii la CAS, penalizări, tăt felu…! N-are a face, zice conştiinţa. Du-te, fiul omului, şi împlineşte-i destinul, schimbă-i viaţa în această dimineaţă ploioasă! Doară şi ea trebuie să mănâncă!

Aşa că am scos 10 lei dintre labiile portofelului şi m-am îndreptat către ea cu banii în mănuţă. Ţine, tanti, zic, să fii sănătoasă! Numa’ bine, ia-ţi şi matale o cafea. S-a întors sătre mine – nu, nu greşisem, era chiar o femeie cum vezi prin parc, cu nepoţeii la plimbare; şi pur şi simplu i s-a înseninat faţa! Mulţumesc, să vă ajute Dumnezeu… să vă dea sănătate, şi bucurii…! Io o şterg repede, modest, îi zic un “numa’ bine, sănătate!”, şi mă arunc în maşină, fuga la muncă.

Avea la urechi cei mai mari cercei de aur văzuţi de mine vreodată.

48 lovituri, dă-i și tu!