O altă generaţie. Generaţia aşteptată?

– Bă, tu ai auzit de studenţii ăia care or violat prin efracţie intrarea în Universitatea Babeş-Bolyai şi şi-au apropriat o sală de curs pentru uzul lor atât propriu, cât şi personal? (pentru neclujeni: v-aţi prins, probabil, că Babeş e prenumele)
– Da, am auzit. Ce-i cu ei?
– Vreau să mă duc deseara după serviciu să văd ce fac, că m-or făcut curios.
– Bă… stai pe fundu’ tău.
– De ce?
– Că nu e nimic de văzut acolo.
– Cum, mă! Să intri cu japca într-o ditai instituţia, să sfidezi ditai prorectorul…
– Bă! Poate nu ai auzit că s-or asociat şi nişte profesori la mişcarea lor? Profesori care nu sunt chiar cei mai reprezentativi?
– Nu e stress, că nici io nu sunt cel mai reprezentativ blogger din patrie.
– Da’ ai auzit că UBB-iştii or chemat Poliţia? Care i-o legitimat pe studenţi ca pe vânzătorii evazionişti de mărţişoare fără autorizaţie din cauza cărora nu merge bine România?
– Păi no… trebuia să ştie şi Poliţia cu cine au de-a face.
– Da’ tu ştii că-s aceiaşi care or protestat cu pancarde în care-l făceau pe Ponta plagiator atunci când UBB i-o acordat titlul de Doctor Honoris Causa lu’ Gunther Verheugen?
– Cu atât mai bine.
– Da? Da’ ce părere ai că SRI-ul îi monitorizează de atunci???
– What???
– Crede-mă, de atunci sunt filaţi!

– Cum, mă! Adică SRI-ul, în loc să se ocupe de marea fraudă economică, de trădarea intereselor naţionale, de cazurile flagrante de corupţie… filează nişte studenţi? Pe banii mei??? Băi, în ce ţară trăim?
– Da! Imaginează-ţi!
– Dude… asta face întreg cazul cu atât mai picant.
– Şi dacă pici şi tu în vizor?
– Bă, ce poa’ să-mi facă dacă îmi ascultă telefonul? Ce poa’ să-mi ia? Io-s un cetăţean care-şi vede de treabă, care încearcă să nu fraudeze pe nimeni, îşi plăteşte taxele cu întârziere…
– Treaba ta. Eşti pe cont propriu.

Şi m-am dus. Am parcat în faţa UBB, unde la intrare se mijea cearşaful ăsta:

UBB

Portarul de la UBB fuma în faţă. Mă apropii de ei:
– Bună ziua, unde-s?
– Cine?
– Ăia!
– Aaa… haha, la etajul I.
– Mulţumesc.

Urc la etaj, intru într-un amfiteatru universitar, prima dată în 10 ani. Uitasem de mirosul ăla îmbâcsit de parchet vechi dat cu motorină. Prima dată am crezut că era ceva curs şi nimerisem prost; dar la o privire mai atentă îl recunosc pe Mihai “Anti-Roşia Montana” Goţiu în spatele pupitrului profesorului, care le vorbea tinerilor (vreo… 70? 90?) din sală despre greva studentilor din anul… nu ştiu care an, dacă era greva din ’98 sau ’99 a Ligii studenţilor, eu m-am declarat împotriva ei atunci, pentru că mi-am zis că ar fi bine ca studenţii să se abţină de la a mai arunca gunoaie pe geam înainte de a cere drepturi băneşti într-o ţară sărăcită.
inside
(nu am făcut poză cu câţi erau în sală ca să nu apară feţe de studenţi. Dacă vreţi să ştiţi care sunt aceştia, adresaţi-vă SRI-ului, că primiţi CV-urile lor şi ale părinţilor lor)

În prima secundă, nu mă pot abţine să nu mă gândesc la Remus Cernea. Nu ştiu de ce, nu ştiu dacă prost inspirat, doar niciodată nu am auzit vreun discurs de-al lui Remus Cernea. Mă uit pe pereţi să văd de ce sunt ei acolo, şi nu văd nimic – numai dezbatere despre protestul lor, faptul că în spaţiul acela s-a dat liber la dezbatere şi reguli de comunicare cu mass media. Ciulesc urechile la discuţie:
– nu sunt anahişti (fără a subscrie modelului anarhist, vă recomand o carte excelentă pe tema asta, “Omul care era Joi” de Chesterton)
– nu sunt revoltati degeaba
– mişcarea nu are leaderi, nu are reprezentanti
– se aduce in discutie sa nu se murdareasca sala în care protestează
– “Hey, UBB, leave the kids alone!”
– Goţiu nu le dă mură-n gură, ci îi lasă pe ei să-şi dea cu părerea 🙂 nu le da un peşte să-l cureţe de solzi de viu (intermezzo – ruşinică, Masterchef, sper să mori în Deltă ucis de ţânţari in luna august că ai lăsat concurenţii să desolzească crăpălăi vii!), ci ii învaţă să pescuiască.

Faină atmosfera conspirativă! Se vorbesc chestii inteligente, nu se ţipă. Goţiu e un moderator excelent, îi provoacă să-şi dea cu părerea, să-şi justifice părerea mai civilizat ca într-o mie de talk show-uri de la TV. Ei bine, tinerii ăştia… (staţi un pic să-şi tragă un Gropar impresionat sufletul).

Aşadar: generatia Facebook, ai? Ăia care îşi pică bacalaureatul? Analfabeţii, maneliştii, fanii Smiley şi Alex Velea, copiii de bani gata? Nimic mai fals. “Dragi” politicieni: aşa cum se prefigurează, generaţia asta o să v-o tragă la cireaşă de nu o să vă reveniţi. Au energia, au timpul, au motivele sa se revolte. Au suficientă cultură politico-civică încât să îşi cristalizeze un deziderat, suficient momentum ca să protesteze paşnic şi convingător, suficienţi creieri între urechi ca să nu fie bullshitaţi. Fluenti in gâdire, articulaţi în vorbire. Citiţi, spălaţi. Dacă vor găsi un leader care să le canalizeze energiile, vor deveni o forţă de temut. Un electorat inteligent, conştient de puterea sa. Un electorat care nu poate fi cumpărat cu ajutoare la căldură sau 100 lei în plus la pensie sau tunel prin Feleac. Care pot şi ştiu să pună întebări care să încurce orice naţie de politician, de la unul cu tolba doldora de promisiuni pentru cei mai săraci dintre români la cei care promovează elitele îmbogăţite. Care nu pun botul la naţionalisme ieftine, la discursuri sforăitoare, la avioane politicianiste.

Cu o singură condiţie: să nu se autoconsume. Să nu abandoneze lupta atunci când războiul se prelungeşte, sau atunci când apare un alt front mai sexy la orizont, asa cum am facut si eu, la varsta lor, de o mie de ori. Şi să nu se lase confiscaţi de vreo mişcare de doi lei, de vreun curent politic, o ideologie, un politician oarecare, de orice fel ar fi acesta.

Nu am vazut droguri, băuturi alcoolice, şaorme cu de toate, piercinguri (de parca asta ar marca o minte chinuită), in fine, simboluri naziste, criptocomuniste, anarhiste etc. Par a fi oameni ca şi noi, dar cu mai puţini ani în spate şi mai puţină perverteală în creieri. Mai multă lumină în cap decât noi, constrânşii generaţiei ’90, noii satrapi ai României, la vârsta lor.

Nu m-am putut abţine şi am intrat şi eu în dezbatere. Le-am recomandat sa foloseasca Social Media. S-au facut revolutii si au picat Cosminu Barac pe interneti, e păcat să nu vadă potenţialul şi să-şi lase mişcarea distorsionată de lentila presei. Mai ales pentru că aşa îşi pot comunica mesajul nepervertit de presă, aşa cum se temeau: “Dom’ne, ăştia suntem noi, asta vrem, dacă vrei să ştii mai mult, citeşte-ne blogul! Vezi pagina noastră de Facebook! Urmăreşte-ne pe Twitter! Ăsta e mesajul nostru necontorsionat, nediluat!” Multe laptopuri în sală, dar nici unul nu o arde intelectual pe Facebook, de exemplu. Şi poate că ar trebui să nu uite de Social Media.

Ce nu ştiu încă? Nu ştiu împotriva a ce protestează ei. Nu ştiu ce vor ei, de fapt, punctual. Pe FB mişcarea lor are nişte cerinţe atât de ireale, încât mă şi mir că nu îşi dau seama cât de mult frizează derizoriul: demisia lui Băse’, renegocierea contractelor de energie… vai şi amar. Nu mai bine îşi stabilesc ei mai bine nişte obiective mai pământene, la început? Numa’ zic.

Nu ştiu ce concluzie să vă dea acelaşi Groparu, “blogger in vremuri interesante”, aşa cum zicea un prieten.

28 lovituri, dă-i și tu!